Noua președintă, Maia Sandu, a avut prima sa discuție în această calitate cu directorul Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Alexandr Esaulenco, pe fundalul incertitudinii în legătură cu raporturile legale dintre cele două instituții. „Am reiterat poziția mea în calitate de președinte în legătură cu lupta împotriva corupției și consolidarea instituțiilor statului pentru a asigura securitatea națională”, a scris Sandu pe pagina sa de Facebook, după întrevederea de sâmbătă.
Tot sâmbătă, ea s-a întâlnit cu procurorul general, Alexandr Stoianoglo, spunând că i-a cerut informații despre mersul investigațiilor pe dosarele de rezonanță și întoarcerea banilor furați de la stat. La o discuție cu guvernatorul Băncii Naționale (BNM), Octavian Armașu, Sandu a spus că sprijină consolidarea independenței BNM și întărirea sistemului bancar „pentru a împiedica pe viitor fraude financiar-bancare, precum furtul miliardului sau laundromatul”. Noua președintă a mai vorbit despre „necesitatea de a relua relația cu Fondul Monetar Internațional”. La începutul lunii, noua majoritate parlamentară a Partidului Socialiștilor, Partidului Șor și grupului de deputați transfugi a adoptat o lege care mută SIS din subordinea șefului statului în cea a parlamentului. Curtea Constituțională a suspendat însă acțiunea legii până la examinarea pe fond a unei contestații împotriva ei depusă de aliații lui Sandu.