În Germania se comemorează revolta populară, izbucnită în urmă cu şapte decenii în Berlinul răsăritean, capitala fostei Republici Democrate Germane (RDG/DDR).
Your browser doesn’t support HTML5
Şapte decenii de la revolta contra regimului comunist est-german
Evenimentele din 17 iunie 1953 au fost evocate joi, atât în Bundestag, cât şi în Camera Deputaţilor a landului Berlin. Grupurile parlamantare ale partidelor din alianţa guvernamentală federală, tripartită, Partidul Social-Democrat (SPD), ecologist (Bündnis 90/Die Grünen) şi liberal (FDP) s-au pronunţat pentru continuarea procesului de reconsiderare critică a trecutului comunist din partea răsăriteană a Germaniei, aflată sub ocupaţie sovietică. Pentru o adâncire a cunoştiinţelor legate de ceea ce se numeşte „cultura memoriei” s-a pronunţat şi opoziţia conservatoare din Bundestag, Uniunea Creştin-Democrată (CDU) şi Uniunea Creştin-Socială (bavareză, CSU). Opoziţia cere guvernului să sprijine procesul de reconsiderare atât în Germania, cât şi în ţările est-europene. „Mişcarea pentru libertatea eşuată din 17 iunie 1953”, se spune în textul opoziţiei conservatoare, „a adâncit în rândurile populaţiei frica şi deznădejdea. [...] Ziua de 17 iunie 1953 reprezintă şi pe toţi acei oameni îndrăzneţi care după eşecul revoltei populare s-au decis să activeze în cadrul mişcării de opoziţie şi de rezistenţă contra sistemului, devenind victime ale dictaturii.”
Istoria recentă necunoscută
Fundaţia federală pentru reconsiderarea critică a trecutului dictaturii Partidului Socialist Unit din Germania (Bundesstiftung zur Aufarbeitung der SED-Diktatur) a dorit să afle în ce măsură cunoaşte populaţia evenimentele din 1953, solicitând Institutului Forsa un sondaj. Din rezultatele sondajului se desprinde că pentru 37 la sută dintre cetăţenii germani data de 17 iunie este una obişnuită, nu şi ziua în care se comemorează revolta populară din 1953. Nesatisfăcătoare sunt şi răspunsurile est-germanilor legate de istoria localităţilor în care trăiesc. 67 la sută nu ştiu dacă în localitatea în care domicilează au avut loc proteste în 1953. (20 % spun că în localitatea lor au avut loc proteste, 13 % că nu au fost.)
În ceea ce priveşte însemnătatea evenimentului, 37 la sute dintre germani cred că revolta a fost importantă doar pentru istoria est-germană. 57 la sută, totuşi, recunosc însemnătatea istorică a răscoalei pentru întreaga Germanie.
Expoziţie în aer liber
Pentru readucerea aminte şi pentru a vizualiza prima revoltă de masă împotriva dictaturii comuniste din lagărul ţărilor cu „un regim democrat-popular” s-a organizat la Berlin o amplă expoziţie în aer liber. Expoziţia este amplasată în locurile unde a izbucnit greva muncitorilor, unde au avut loc demonstraţiile de protest şi intervenţia armatei sovietice care s-a soldat cu 55 de morţi, un număr necunoscut de răniţi şi sute de persoane încarcerate.
Revolta a izbucnit după intrarea în grevă a muncitorilor de pe şantierul de construcţie a Aleii Stalin (azi Aleea Karl Marx), din centrul capitalei est-germane. Ridicarea normei cu 10%, penuria de alimente şi problemele social-economice acute au transformat greva într-un protest politic, extins rapid în numeroase localităţi est-germane. Revendicările economice au fost dublate de cele politice. S-au cerut alegeri libere şi schimbarea regimului, aflat la putere, în frunte cu liderul de partid, Walter Ulbricht - care pe 30 iunie 1953 a împlinit vârsta de 60 de ani - zi de naştere sărbătorită prin felicitări şi articole festiviste în presa ţărilor estice. Organul central al Partidului Muncitoresc Român (PMR), Scânteia, de exemplu a publicat pe 30 iunie nu numai articolul de fond intitulat: „Solidari cu lupta forţelor democratice din Germania”, ci şi o telegramă de felicitare, adresată lui Ulbricht de către Gheorghe Gheorghiu-Dej în numele Comitetului Central: „Vă urăm mulţi ani de sănătate, muncă rodnică, succes deplin luptei P. S. U. G. şi oamenilor muncii germani pentru o Germanie unită, democratică, independentă şi iubitoare de pace”.
Propaganda răsăriteană
Ca şi în zilele precedente presa uniformizată din ţările răsăritene a răspândit informaţia că revolta din R.D.G. ar fi fost opera unor forţe revanşarde şi fasciste din Germania Occidentală. Peste tot au fost organizate mitinguri, iar participanţii trebuiau să-i „înfiereze pe pogromiştii fascişti dela Berlin” – am citat din Scânteia.
Primele ştiri despre evenimentele din Germania răsăriteană au fost publicate în presa scrisă abia sâmbătă, 20 iunie (după ce revolta a fost, practic, înăbuşită miercuri, 17 iunie). Sâmbătă, Scânteia a publicat pe pagina a patra articolul intitulat: „Eşecul aventurii dela Berlin a mercenarilor străini”. Articolul a fost, de fapt, o depeşă a agenţiei de presă Agerpres, care sintetiza relatările din oficiosul est-german Neues Deutschland. Campania de presă propriu zisă a început abia după aceea, devenind tema principală obligatorie pentru toate ziarele. Subiectul revoltei est-germane a eclipsat timp de vreo două săptămâni toate celelalte teme de propagandă – inclusiv ştirea despre inaugurarea Teatrului German de Stat din Timişoara (pe 27 iunie 1953) – un eveniment care trebuia prezentat ca un mare succes al politicii de partid şi de stat faţă de minorităţile naţionale.
Scepticismul unor segmente ale populaţiei estice în ceea ce priveşte relatările legate de revolta din RDG se desprinde din aprecierile unui vechi militant sindicalist timişorean, tracasat de regimul de la Bucureşti. Este vorba despre Coloman Müller (1891-1957), vizitat în dimineaţa zilei de 17 iunie de către un agent al Securităţii. Acesta a notat ulterior într-o notă, predată poliţiei secrete, că bătrânul sindicalist speră să izbucnească şi în ţara sa o revoltă similară ca în Germania de Est. (A se vedea şi: „Comemorarea revoltei populare est-germane din 1953”, RFE, 18.6. 2010; „17 iunie 1953”, RFE, 19.6. 2013; „O sǎptǎmânǎ a comemorǎrilor: invazia URSS, deportările în Bărăgan, răscoala est-germanilor”, RFE, 23 iunie 2021.)