Șefa Comisiei Europene Ursula von der Leyen s-a aflat sâmbătă la Kiev pentru a discuta cu liderul ucrainean Volodimir Zelenski despre reconstrucția Ucrainei și despre progresele necesare pentru integrarea europeană a acestei țări. Este a doua vizită pe care președinta executivului european o face în Ucraina după invadarea acestei țări de către Rusia. „Voi face cu președintele Zelenski inventarul eforturilor comune necesare reconstrucției și al progresului făcut de Ucraina pe calea sa europeană”, a scris von der Leyen într-o postare oe Twitter.