Șeful Agenției Internaționale pentru Energia Atomică s-a întâlnit cu oficiali iranieni, la Teheran, pentru a face presiuni în vederea unui acces mai mare la instalațiile nucleare ale Iranului.
Vizita lui Rafael Grossi de pe 23 noiembrie are loc înaintea discuțiilor de săptămâna viitoare, la Viena, menite să reanimeze acordul nuclear din 2015 dintre Iran și puterile mondiale.
Șeful agenției ONU s-a întâlnit cu Mohammad Eslami, șeful Agenției pentru Energia Atomică a Iranului. La o conferință de presă, Grossi a spus că cei doi au convenit să-și „continue activitatea comună privind transparența”, iar un comunicat de presă ulterior se precizează că „unul din principalele puncte în discuție este stabilirea unui cadru clar al cooperării” între Agenția Internațională pentru Energia Atomică și Iran.
Acordul din 2015 avea scopul să reducă activitățile nucleare iraniene în schimbul ridicării sancțiunilor internaționale impuse Iranului. După retragerea Statelor Unite din acord, în 2018, printr-o decizie a fostului președinte Donald Trum, Iranul și-a reluat activități nucleare întrerupte, inclusiv mărirea rezervelor de uraniu îmbogățit.
Noul președinte american Joe Biden și-a exprimat interesul pentru revenirea la înțelegere, dacă Iranul reia îndeplinirea ei deplină. Negocieri indirecte începute în luna aprilie, la Viena, au fost suspendate în luna iunie, după alegerea conservatorului Ibrahim Raisi ca președinte al Iranului.