Șeful Agenției Internaționale pentru Energie Atomică se află în Ucraina pentru discuții privind „asistența tehnică urgentă” care este necesară ca să fie asigurată siguranța și securitatea instalațiilor nucleare ale țării, în contextul invaziei militare a Rusiei.
„Conflictul militar pune centralele nucleare din Ucraina și alte instalații cu material radioactiv într-un pericol fără precedent”, a spus șeful Agenției, Rafael Grossi, într-o declarație difuzată marți, 29 martie. „Trebuie să luăm măsuri urgente pentru a ne asigura că acestea pot continua să funcționeze în condiții de siguranță și securitate și pentru a reduce riscul unui accident nuclear care ar putea avea un impact grav asupra sănătății și mediului atât în Ucraina, cât și în afara acesteia”.
Unele din cele patru centrale nucleare ucrainene și alte câteva instalații nucleare au fost afectate de invazie, aflându-se acum sub control rusesc, ceea ce ridică temeri legate de posibile accidente.
Forțele rusești controlează și centrala nucleară dezafectată de la Cernobîl - locul unuia din cele mai grave accidente nucleare din lume, din 1986 - unde se află instalații de gestionare a deșeurilor radioactive. Personalul ucrainean a continuat să administreze instalațiile după ce forțele rusești au preluat controlul asupra centralei pe 24 februarie, ziua în care Moscova a lansat invazia în Ucraina.