Șeful Asociației Tenisului Feminin (WTA) a spus că rămâne „profund îngrijorat” de soarta jucătoarei din China Peng Shuai, în urma acuzațiilor ei de abuz sexual exprimate de ea împotriva unui politician chinez influent. O purtătoare de cuvânt WTA a spus sâmbătă AFP că Steve Simon a încercat să ia legătura cu Peng Shuai prin diferite canale, constatând că răspunsurile pe email, câte au fost, au fost în mod limpede influențate de terțe persoane. Simon rămâne profund îngrijorat că Peng este victima cenzurii și coerciției, și a decis că nu îi va mai scrie e-mailuri până când nu va avea garanții că răspunsurile sunt într-adevăr ale ei.