Șeful Crucii Roșii avertizează: Militarii „se joacă cu focul” la centrala nucleară din Zaporojie

Robert Mardini, directorul general al Comitetului Internațional al Crucii Roșii, 29 martie 2022

Robert Mardini, șeful Comitetului Internațional al Crucii Roșii, a avertizat că luptele dintre forțele ruse și ucrainene din jurul centralei nucleare Zaporojie trebuie să fie oprite imediat înainte ca un „incident de proporții” să provoace o catastrofă umanitară.

„În cazul unei scurgeri nucleare, va fi dificil, dacă nu imposibil, să se ofere asistență umanitară... și de aceea luptele trebuie să înceteze”, a declarat Mardini într-o conferință de presă la 1 septembrie, în timpul unei vizite în Ucraina.

„Prin urmare, este timpul să nu ne mai jucăm cu focul și, în schimb, să luăm măsuri concrete pentru a proteja această instalație, și altele asemănătoare, de orice operațiune militară... Cea mai mică eroare de calcul ar putea declanșa un dezastru pe care-l vom regreta timp de decenii", a adăugat el.

### Vezi și... ### Misiunea ONU se îndreaptă spre centrala nucleară ucraineană Zaporojie, în ciuda luptelor din zonă

Moscova și Kievul se acuză reciproc pentru bombardamentele din jurul celei mai mari centrale nucleare din Europa, al cărei control a fost preluat de trupele rusești la scurt timp după invadarea Ucrainei, la sfârșitul lunii februarie. Inginerilor ucraineni li s-a permis să continue să opereze centrala, sub supraveghere rusă.

Experții ai Agenției Internaționale pentru Energie Atomică erau pe cale să viziteze centrala la începutul zilei de 1 septembrie, în ciuda bombardamentelor în curs. Misiunea urmează să evalueze pagubele fizice suferite de centrală, să determine cât de funcționale sunt sistemele de siguranță și securitate, să evalueze condițiile personalului și să efectueze activități urgente de control de securitate.

„Se poate ajunge la un incident de mari proporții... și puține se mai pot face pentru consecințele”, a declarat Mardini.