Ambasadorul Rusiei în Israel a fost convocat la Ministerul de Externe, pentru o discuție „dură”, legată de recenta declarație a ministrului de externe Serghei Lavrov care a sugerat că Adolf Hitler ar fi avut rădăcini evreiești.
Duminică, în cursul unui interviu cu un post de televiziune italian, Lavrov a fost întrebat cum poate susține Rusia că Ucraina trebuie „denazificată”, când președintele țării, Volodimir Zelenski este evreu. Vorbind printr-un interpret, Lavrov a răspuns că una nu o contrazice pe cealaltă:. „Când se spune «ce fel de nazism este acesta dacă noi suntem evrei?» , ei bine, cred că și Hitler a avut origini evreiești, așa că nu înseamnă nimic”.
„De multă vreme auzim poporul evreu înțelept spunând că cei mai mari antisemiți sunt evreii înșiși”, a adăugat șeful diplomației ruse.
Ministrul israelian de Externe Yair Lapid a declarat că ambasadorul Rusiei e convocat pentru „o discuție dură” despre comentariile lui Lavrov, pe care le-a calificat „de neiertat , scandaloase și o eroare istorică oribilă”.
„Evreii nu s-au omorât singuri în Holocaust”, a spus Lapid. „Cel mai josnic nivel al antisemitismului este să-i învinuiești pe evrei înșiși de antisemitism”, a mai spus Lapid.