Șeful principalei forțe politice europene, Partidul Popular European, a criticat aspru politicile premierului Ungariei, Viktor Orban, care ar încerca să răspundă provocărilor sociale prin demontarea statului de drept, naționalism și dezbinare. Manfred Weber a făcut afirmațiile într-un articol de opinie publicat în ziarul german Welt am Sonntag, pe 27 decembrie, la o săptămână după ce Orban a comparat Uniunea Europeană cu regimul din Uniunea Sovietică, într-un interviu publicat în același ziar. Cu numai câteva zile înainte de interviul lui Orban, Curtea Europeană de Justiție a ajuns la concluzia că Ungaria a încălcat legea prin faptul că a împiedicat imigranți să ceară azil și i-a plasat pe mulți în tabere de tranzit. Guvernul de la Budapesta a luat măsuri care contravin normelor europene în chestiunea migrației și a acuzat Uniunea Europeană că ar forța Ungaria să accepte imigranți în masă.