Șeful poliției iraniene a amenințat că forțele de ordine din Iran vor interveni cu mai multă duritate împotriva demonstranților anti-guvernamentali, în timp ce protestele declanșate de moartea în arestul poliției moralității a unei studente de 22 de ani care fusese reținută pentru că ar fi purtat în mod necorespunzător voalul islamic.
Poliția va trage o linie roșie
Într-un discurs rostit la Academia de Poliție Amin, Hossein Ashtari a spus să forțele de securitate au dat dovadă de reținere până acum față de protestatari, o afirmație contrazisă de estimările grupurilor care militează pentru drepturile omului, care au anunțat că sute de persoane, între care și copii și minori, au fost ucise în cele aproape patru luni de la declanșarea revoltelor pe 16 septembrie, ziua în care a încetat din viață Mahsa Amini, revolte despre care se spune că sunt cea mai mare provocare la adresa regimului autoritar de la Teheran de la Revoluția Islamică din 1979.
Ashtari a adăugat că poliția va trage o linie roșie la siguranța cetățenilor obișnuiți, și că va „acționa decisiv contra celor care pun în pericol securitatea oamenilor și nu renunță la asta”.
### Vezi și... ### În Iran a avut loc prima execuție în rândul protestatarilor anti-sistemAvertismentul șefului poliției vine după ce timp ce mai multe luni autoritățile iraniene au amenințat că vor reațciona cu duritate la orice tulburări. Membrii Parlamentului au cerut ministerului Justiției să aplice pedepse mai grele - inclusiv pedeapsa cu moartea - în procesele intentate celor arestați în timpul protestelor declanșate de moartea studentei Mahsa Amini.
Agenția de știri Mizan, afiliată ministerului Justiției, a anunțat pe 8 decembrie că Mohsen Shektari, de 24 de ani, a fost primul protestatar executat după ce apelul la condamnarea sa la moarte a fost respins de Curtea Supremă din Iran.
Peste 400 de oameni uciși în proteste
Șeful poliției iraniene a adăugat că în timpul protestelor recente forțele de ordine nu au permis „dușmanilor și contra-revoluționarilor să-și atingă obiectivele amenințătoare și false.
Oficialitățile iraniene susțin că în spatele tulburărilor din Iran s-ar afla țări și servicii de informații străine, fără însă să prezinte dovezi în acest sens.
Agenția de știri pentru drepturile omului HRANA spune că până în data de 29 noiembrie cel puțin 459 de protestatari aus fost uciși în timpul demonstrațiilor, 64 dintre ei fiind minori.
### Vezi și... ### Aparenta desființare a poliției moralității din Iran a generat scepticism și confuzieAmnesty International a anunțat că cel puțin 28 de persoane, între care trei copii, ar putea fi executate din cauza participării la proteste, din cauză că autoritățile iraniene folosesc pedeapsa cu moartea „ca unealtă de represiune politică pentru a insufla frica în opinia publică și pentru a opri revolta populară”.
Câteva mii de oameni au fost arestați de la moartea lui Amini pe 16 septembrie, între care mulți demonstranți, jurnaliști, avocați, activiști și apărători ai drepturilor digitale.
Protestele s-au concentrat la început în orașul natal al Mahsei Amini, Saghez, din regiunea Kurdistan, dar s-au răspândit după aceea rapid în zeci de orașe și provincii din întregul Iran.