Șerban Sturdza: I. „Bucureștiul traversează o perioadă de dezvoltare, dar, în același timp, o perioadă de barbarie”

În ajun de Festival Internațional „George Enescu” în România, cine vizitează Muzeul Național ce poartă numele compozitorului, la București pe Calea Victoriei, constată cu surpriză că nu mai poate intra în Casa memorială, devenită o ruină în prag de implozie. Faptul este simptomatic pentru un oraș cu mii de case de secol XIX degradate, nenumărate din ele monumente istorice.

Casa memorială „George Enescu”, Muzeul Național „George Enescu”, astăzi în pericol de dărîmare, București (detaliu fațadă)

​Corespondentul nostru a stat de vorbă cu un cunoscut expert și specialist în monumentele istorice, arhitectul Șerban Sturdza, ani îndelungați președinte al Ordinului Arhitecților din România, fondator și care conduce, între altele, Asociația „Pro Patrimonio”, despre explicațiile stării dezastruoase a caselor și monumentelor bucureștene și mentalitățile ce determină intrarea lor generalizată, se poate spune, într-o stare de pre-colaps.

Radio Europa Liberă: Dle arh. Șerban Sturdza stăm de vorbă despre situația patrimoniului arhitectural în București și, în general, în țară, în România. Pentru un călător străin în țările române impresia este că patrimoniul arhitectural al Bucureștiului se degradează din ce în ce mai mult, că șantierele care există nu sunt onorate, nu lucrează... E o întreagă evoluție care deranjează, deranjează nu numai ochiul, dar și spiritul, aș zice. Ce se întîmplă, de ce nu se mișcă lucrurile?

Șerban Sturdza: „Cred că există o ierarhie a lucrurilor care se decantează zilnic în preocupările bucureștenilor și în această ierarhie problema patrimoniului și problema timpului de reflecție este una lăsată de o parte oarecum; și situația asta prin acumulări succesive și de la om la om, în timp generează senzația de abandon, de dezinteres, și, pînă la urmă generează chiar pericole. Cred că este adevărată această observație, o simte multă lume nu numai Dumneavoastră, o simt și eu ca locuitor [al Bucureștiului] și atunci aș spune că în această degringoladă zilnică, acumularea unor efecte în timp poate duce pînă la urmă la distrugerea coerenței, și a ceea ce lumea își închipuie despre București față de ceea ce el este în realitate.

Art Deco în cartierul Cotroceni, București (detaliu)

De fapt, Bucureștiul are un ritm alert de dezvoltare către exterior, în care afacerile imobiliare au prins viață și sînt vitale pentru un anumit corp și de profesioniști și de politicieni, poate și oameni de afaceri, evident, și există în același timp o moliciune, o scădere a interesului, o pierdere de energie în zona centrală care face ca, la fel ca la un copac destul de bătrân, miezul să devină puțin putred la început, să intre în putrefacție, apoi. Până la urmă îngroașe pericolele pentru întregul copac.

O dimineață cu arh. Șerban Sturdza în casa Slătineanu în Cotroceni (I)

Partea istorică, centrul, cu coerența lui, care este evidentă la orice oraș nu numai la București, este puțin cunoscută și puțin înțeleasă de consumatori, de cetățeanul obișnuit, și din cauza asta puțin respectat.

Una din problemele pe care aș putea să le spun este o

lipsă de cultură extraordinară a bucureșteanului și a celui din administrație, care ar trebui să aibă grijă de lucruri, dar nu știe de ce să aibă grijă, ce motiv ar avea să aibă grijă și, bineînțeles, până la urmă, în general, de consumatorul de pe stradă bucureștean. Există și excepții. Cu siguranță ineficiente însă.

Ornament stucatură sugrumat de un cablu de telefon, Str. Berzei (detaliu)

Există o generație de oameni tineri absolut remarcabilă, care anulează tot ce am spus eu, sau o parte mare. Să dăm exemplu

ARCEN - oameni care încearcă să conștientizeze diverse valori;​dar sînt și alții. În general, simplificând puțin, aș putea să spun că frica, frica de necunoscut, frica de ce ți se poate întâmpla, frica de a doua zi unde nu o să mai ai șanse să-ți iei leafa, este unul dintre motoarele care paralizează, deci motoarele care în loc să pună în mișcare lucrurile le frânează; și, împreună cu frica, ca de obicei, e lașitatea.

Aceste două atribute ale omului recent, ale omului care folosește orașul acum, îl paralizează în primul rînd pe el însuși și în al doilea rând ceea ce e construit, mediul său construit, pe care îl face să fie neprietenos, periculos, și, deseori, într-o stare de precolaps. Dacă tu ca administrator nu cunoști istoria și ți-e frică de șeful tău în momentul în care trebuie să dai o relație, în momentul în care trebuie să faci tot ceea ce trebuie ca să dai o

autorizație de construire decentă sau de intervenție de urgență (într-adevăr urgentă și nu leneșă și mincinoasă) pentru un monument, sau în momentul în care într-un interviu ești obligat să minți de frica șefului tău, care te va destitui, atunci este clar că nu-ți mai faci treaba ca lumea, că inteligența ta este folosită greșit, și că prudența și lașitatea își spun cuvîntul în prea mare măsură contribuind până la urmă la forma construită a orașului care se degradează.

Europa Liberă: La modul mai precis, vă rog să dați câteva exemple...

Șerban Sturdza: „Hai să ne gândim la lucruri mici: cum sunt pavajele trotoarelor pe care călcăm tot timpul pe Bulevardul Magheru, care se dezlipesc pur și simplu și care te pun în pericol și adaugă un plus de zgomot la cei peste 100 de decibeli, - limita permisă, cu mult depășită în zonele urbane - care sînt, deseori, din cauza circulației pe acest bulevard unde nu mai poți să ai nici o conversație cînd îl parcurgi.

Hai să ne gândim la un lăcaș de cult, iau unul ortodox de data aceasta, Biserica Fundenii Doamnei la marginea orașului, pe șoseaua Fundeni, unde nu poți să ții o slujbă din cauza zgomotului de pe șosea. E absurd și grotesc totodată.

Casă în stil Art Nouveau complet abandonată (Str. Schitu Măgureanu)

Dar putem să ne gândim și la zona istorică, unde clădiri parte cunoscute, despre care se discută de ani de zile, cum e cea unde s-a semnat actul Unirii și unde se povestește de către administrația centrală cum va fi restaurată, este complet neglijată în continuare, după ani de zile de discuții.

Sau cum etajele superioare de la casele istorice din Lipscani sânt gata să se prăbușească, chit că e plin cu lume zi și noapte acolo, care folosește parterele și subsolurile. Minciuna, dezinformarea, indolența, absurdul ne înconjoară.

Chestiunea asta, până la urmă, ai putea să o tratezi ca un fapt obișnuit al oamenilor din zona balcanică. Așa, un fel de indiferență, indolență, calm, până la un punct. Și punctul este cel​de pericol și sănătate publică. Aici există un zid, o limită, în care

nu mai poți fi indiferent și din cauza asta afirm în continuare, că lașitatea administrației și minciuna, care se propagă și se transformă deseori în festivism stupid, cheltuind banii contribuabilului degeaba, pune în pericol milioane de oameni. Or chestiunea asta pentru București este în creștere, endemică, este sesizabilă, este comunicată la un nivel de persoane din ochi în ochi sau în grupuri mici, dar este periculos să fie discutată pentru că s-ar putea să fie după aceea interpretată ca și când ai fi împotriva administrației și să-ți pierzi un post, o poziție, un viitor...

Palatul Cantacuzino, Muzeul Național „George Enescu”, așa-zisă „consolidare” a ornamentelor fațadei, detaliu

Eu am avut deseori discuții cu oameni din administrație care erau remarcabil de bine pregătiți, dar nu aveau curajul să spună lucrurilor pe nume și, de fapt, se prefăceau la servici, ascultînd ordinele superiorilor și nefăcându-și treaba pe care trebuie să o facă, într-o situație perfect conștientă. Se scuzau între patru ochi, la o cafea, pentru faptul că nu pot să spună adevărul.

Or chestiunea aceasta - și aici mă refer direct la Primăria Generală – este un fapt cunoscut, notoriu, dar care nu e discutat

decât în subteran. Este ceva care e nesănătos pentru o dezvoltare urbană și în nici un caz nu are nici un fel de legătură cu o concepție pe termen lung pentru dezvoltarea unui oraș. În plus, îi deprofesionalizează treptat, dar sigur, și pe cei competenți din administrație.”

Europa Liberă: Și nu este vorba numai de București, nu e așa?

Șerban Sturdza: „Aș putea să mă extind puțin cu observațiile pentru că Bucureștiul e doar un exemplu, dar țara e plină de astfel de exemple și aș putea spune că ele se găsesc peste tot. În ultimele săptămîni se discută destul de mult, cel puțin pe mediul online și între grupurile de profesioniști, despre un proiect care urmează să fie făcut la Sinaia: Parcajul din fața Gării Sinaia.

Cred că o idee mai nefericită în ultimii ani nu mi-a fost dat să aud. Și nici să văd. Pentru că, lăsând la o parte calitatea absolut îndoielnică a proiectului – vorbesc acum ca un profesionist – există acolo o lipsă de logică care pune în discuție până la urmă dacă creierul și modul de gândire al edililor mai este sănătos sau nu. Pentru că, hai să ne gândim, dacă vin ca să vizitez Sinaia cu

trenul, primul lucru pe care trebuie să-l fac când cobor din tren, e​să mă sui pe munte și să am un contact direct, pe care, din fericire, Sinaia îl are; și îl are în mod spectaculos prin acele scări și rampe istorice, care ajung până la urmă la strada principală. În nici un caz, când cobor din tren nu cred că este normal să găsesc un parcaj de mașini.

Al doilea lucru este că a afecta cu construcții o zonă care este naturală, într-un oraș istoric, care a avut și are în continuare cele mai multe monumente istorice clasate pe cap de locuitor din toată țara, e iresponsabil să-l consideri ca un lucru neimportant și să te comporți în felul ăsta. Totuși, primarul Sinaiei o face!

Castelul Peleși și Bucegii la Sinaia

Al treilea lucru este că Sinaia are probleme serioase de alunecări de teren, probleme pe care edilii și dl. Primar le cunosc foarte bine, ca și proprietarii de acolo, și care au fost rezolvate cu inabilități evidente în ultimii 20 de ani și cu costuri mari inutile. Și chestiunea legată de acest proiect, care sapă în deal acest parcaj, un depozit pentru fiare puse pe rabitz, într-o structură de beton

armat, nu face decât să degradeze mediul într-un mod inadmisibil. Acest proiect, în mod normal, ar trebui oprit imediat. Sinaioții ar trebui să fie atenți la orașul lor, iar cei care au case acolo și care sînt din foarte multe părți, dar mai ales din București, ar trebui să aibă un minim de responsabilitate, fiindcă nu au dreptul să fie indiferenți la inepțiile urbanistice.”

Europa Liberă: Revenind București, cineva care privește nenumăratele case vechi abandonate și cele în curs cumva de restaurare de proprietari, observă că nu se mai respectă nici una din cerințele de odinioară, din prevederile, din obligațiile de a restaura respectînd norme elementare; de exemplu, acum sunt sute de case cu burlane trecute prin stucaturi, distrugîndu-le efectiv; sunt sute de mici sau mari plombe de ciment aruncate pur și simplu pe perete ca să-l rețină și atât...

Șerban Sturdza: „Dvoastră sunteți un observator atent și, probabil, acumulînd imagini și preocupându-vă de chestia asta puteți avea o imagine mai generală despre o stare de lucruri, care pare minoră, dar, de fapt, este importantă. Puțină lume, trebuie să recunosc, face asta.

Clădire istorică în curs de consolidare și noul... burlan distrugător, București

De obicei treci pe lângă un burlan și te dai de o parte dacă el se prăbușește și îți cade o bucată de gheață aproape în cap. În momentul însă în care ați pus problema burlanelor, deci o​chestiune legată de eliminarea apelor pluviale într-un oraș, care

este o problemă pentru sănătatea și gospodărirea orașului, aș putea spune că Bucureștiul, din punctul acesta de vedere este o mică catastrofă, în care burlanul ca element punctual în circuitul apei pluviale spre dren sau spre canalizare este foarte important pentru că el, bine sau prost făcut, are o influență mare asupra unei fațade istorice, asupra detaliilor de arhitectură și siguranței clădirii.

Fără comentarii...

Dar gândiți-vă [și] ce se întâmplă de la burlan mai departe, la canalizare, cum se varsă burlanul în canalizare, ce se întâmplă la o ploaie mare și cum la cea mai mică ploaie Bucureștiul paralizează.

Deci chestiunea asta luată în ansamblu este o chestiune care în alte orașe este privită ca o oportunitate de îmbunătățire a confortului vieții - și mă refer acum la circulația apei într-un oraș în care apa pluvială și o parte din ce se adună devine vizibil, pus în valoare, evidențiat ca suprafață de oglindă de apă; la noi este, din contră, totul ascuns sau abandonat și rezolvarea este, cum ați spus-o, cu cîte o turtă de ciment care fixează un cui ca să nu cadă burlanul! Nefericită soluție!

Pseudo-consolidare cu ciment, Str. Sf. Constantin, București

De ce este păcat, a propos de casele istorice, pentru că

Bucureștiul are, încă, o bogăție uriașă de arhitectură de secol XIX în care fațadele pe care noi acum le disprețuim pentru că sunt fațade făcute la case destul de mici ca dimensiune, dar care au o coerență compozițională remarcabilă, sunt atacate direct prin această nepricepere și dezinteres, dar mai mult decît atîta, prin acțiunile tembele de polistirenizare, de izolații termice greșit și mecanic aplicate în nenumărate situații, în care toate detaliile, toate proporțiile, toată gândirea de structurare a fațadei compozițională este pierdută în numele economiei de energie, devenită slogan și nimic altceva.

Fațadă de secolul XIX cu ferestre termopan... (Str. Berzei) București

Or, aici, există o confuzie tehnică remarcabilă pe care văd că o promovăm în continuare și anume că izolarea termică a unei clădiri istorice se face numai prin polistirenizarea unei fațade. Când, de fapt, la un calcul atent, chestiunea asta poate fi făcută prin mai multe feluri și doar în cazuri excepționale atacată o fațadă și nu întotdeauna cea principală, care, de obicei, este cea cu cele​

mai multe decorații; mai ales că o casă are cinci fațade, patru care sunt de jur împrejur și, de asemenea, acoperișul. Or, câteodată fațada istorică într-un șir de case este una singură, fațada valoroasă. Restul ar putea să fie îmbunătățite, iar fațada care transmite cultură și coerență urbană să fie păstrată.

Friză Art Deco mutilată de un aparat de aer condiționat, Str. Sf. Constantin, București

Deci, vreau să spun aici că goana după o afacere de doi bani, dar care e învelită în noțiunea la modă și anume «casa care nu pierde căldură și îmbunătățirea confortului termic» este un slogan care deseori e utilizat fără discernămînt și Bucureștiul face din chestia asta un caz aparte; adică și-a distrus foarte multe case până acuma și continuă să și le distrugă.

Ștampila de proiectant sau verificator specialist pentru

intervențiile de orice fel pe monumente istorice, precum și avizele obținute sunt deseori folosite fără discernământ, amoral, cu lașitate și șmecherie ordinară. Vorbim de incompetență cu patalama oficială!

Elementele istorice care pot fi unul sau mai multe și care fac o casă istorică valoroasă, constituie iarăși un subiect de discutat; fiindcă există case care sînt în întregime clasate ca monument istoric și există case care au componente istorice valoroase și în care poți să acționezi în spiritul modernist sau în spiritul necesităților actuale pe foarte multe dintre elementele casei, lăsând sau respectând partea de istorie și de identitate pentru unele elemente: cum ar fi o casă de scară, o balustradă, un plafon într-o cameră, sau o fațadă.

Urmele scurgerii de apă pe peretele Palatului Cantacuzino și tabloul de pe el (astăzi împachetat în folie de plastic), Muzeul Național „George Enescu”, București

Deci tratarea engros, cu indiferență și fără cunoștințe, face ca​Bucureștiul să-și piardă enorm de multe valențe culturale în

perioada asta. Bucureștiul traversează o perioadă de dezvoltare, dar, în același timp, o perioadă de barbarie, o perioadă în care toată lumea crede că știe multe, că deține formule tehnice pentru orice problemă, și trebuie să spun că chestiunea aceasta nu este adevărată! Este din nou o minciună și o modalitate simplă de a face lucrurile prost și hoțește, afirmând că sunt făcute bine și legal.”

[Text revăzut de Ș. Sturdza; Va urma]