Președintele Igor Dodon și Blocul ACUM cheamă la un miting de susținere. Vicepreședintele Vladimir Cebotari consideră „iresponsabilă” decizia PSRM şi ACUM de a organiza un miting în sprijinul lor. Activistul civic, juristulȘtefan Gligor sugerează că PD ar trebui sa accepte transferul de putere.
Europa Liberă: Dvs. ce vă este clar până acum că se întâmplă în Republica Moldova, având această dualitate a puterii pe parcursul unei săptămâni, după declanșarea crizei politice?
Ștefan Gligor: „Mie îmi este clar că, într-un final, după trei luni de zile de ezitări și șovăieli, în sfârșit, acei 61 de deputați care au primit mandat din partea cetățenilor să demonteze regimul instaurat de Partidul Democrat și liderul acestuia, Vlad Plahotniuc, și-au conștientizat misiunea, au lăsat deoparte divergențele, contradicțiile și au început să acționeze în interesul oamenilor.”
Your browser doesn’t support HTML5
Europa Liberă: Și acum este clar că această guvernare, care a fost votată de 61 de deputați în Parlamentul Republicii Moldova, poate să preia și va prelua puterea executivă?
Ștefan Gligor: „Poate! Și este obligată să preia puterea executivă în virtutea mandatului pe care îl exercită în numele cetățenilor. Ei sunt împuterniciții noștri să facă acest lucru.”
Europa Liberă: Dar asta ar putea să vrea și cei care reprezintă Partidul Democrat?
Ștefan Gligor: „Nu contează ce vor astăzi reprezentanții Partidului Democrat, contează doar ce vor și ce pot noua majoritate parlamentară și noul Guvern învestit în funcție.”
Your browser doesn’t support HTML5
Europa Liberă: Zi și noapte în jurul mai multor instituții de stat oamenii păzesc aceste clădiri. De ce sunt păzite aceste clădiri?
Ștefan Gligor: „În rândul angajaților Ministerului de Interne de nivel mediu, să spunem așa, angajații de rând se bucură de schimbările care au loc. Acești oameni au obosit de teroarea și cantitatea de infracțiuni care au fost comise pe parcursul ultimilor nouă ani. În
Acești oameni nu sunt susținătorii lor, ei sunt niște săraci, în mare parte oameni în etate aduși organizat și plătiți cu 500 de lei pe zi ...
același timp, acest fapt îl cunosc nu doar oameni precum sunt eu și alții, dar îl cunosc și liderii Partidului Democrat și ca să nu pună la risc într-o confruntare directă angajații Ministerului de Interne, care nu au ochi să vadă această guvernare cum nu avem nici noi, ei au inventat un instrument, o tehnologie politică, de altfel relativ eficientă, de a confrunta, ca și cum susținătorii lor cu susținătorii noii guvernări legitime învestite în funcție.
Your browser doesn’t support HTML5
În realitate, acești oameni nu sunt susținătorii lor, ei sunt niște săraci, în mare parte oameni în etate aduși organizat și plătiți cu 500 de lei pe zi sau 50 de euro, dacă stau peste noapte.”
Europa Liberă: Aveți dovezi?
Ștefan Gligor: „Sigur că da, avem înregistrări video unde persoanele care sunt aduse vorbesc despre faptul cât primesc, până la ce oră stau, la ce oră sunt luate, la ce oră sunt aduse, inclusiv de unde. Acest lucru îl face Partidul „Șor” în mare parte, că e una din cele mai organizate substructuri ale Partidului Democrat, dacă putem opera cu cuvinte și denumiri de gen partide, că astea nu sunt întocmai partide. Așadar, această schemă lucrează în modul respectiv și ceea ce este important este ca acest lucru să nu fie dus până la absurd.
Al doilea argument al PD-ului, intern, desigur, în favoarea acestui
În aceste instituții, inclusiv în sediul Partidului Democrat, se evacuează și se distrug documente de pe orice suport – suport de hârtie, suport electronic...
blocaj, sechestrări ale instituțiilor publice este faptul că în aceste instituții, inclusiv în sediul Partidului Democrat, se evacuează și se distrug documente de pe orice suport – suport de hârtie, suport electronic ș.a.m.d. Și odată ce a fost anunțat de către noul Guvern și partidele care și-au exprimat în Parlament voința de a constitui majoritatea, a fost anunțat un nou protest pentru duminică, eu cred că acest proces de lichidare și distrugere a probelor în toate instituțiile publice va merge cu o viteză
Se distrug mii de probe și ulterior va fi dificil de recuperat această informație...
înzecită, pentru că ei înțeleg că s-ar putea întâmpla ca duminică să se termină totul. Și asta este o noutate foarte proastă, pentru că se distrug mii de probe și ulterior va fi dificil de recuperat această informație.”
Europa Liberă: Pentru că atât Maia Sandu, cât și Igor Dodon au chemat lumea în Piață duminică la un marș al poporului, așa îl numesc ei, aveți certitudinea că se va reuși să se mențină ordinea publică, nu se va ajunge la confruntare civilă, nu vor fi infiltrate persoane ca altădată, așa cum fac trimitere inclusiv foștii reprezentanți ai Ministerului de Interne, care găsesc multe asemănări între evenimentele din aprilie 2009 și cele din 2019, de acum?
Ștefan Gligor: „Nu riști numai dacă nu faci nimic. Există riscuri, dar eu sunt sigur, cu toate că noi avem reputația unui popor mioritic care s-a lăsat șantajat de un grup minor de oameni, câteva zeci de persoane, ani și ani de zile, eu sunt sigur că duminică vor fi foarte mulți oameni. Pentru a aduce un pic de organizare și ordine în această manifestație, m-am folosit de ocazie și am scris pe pagina personală pe Facebook o mică instrucțiune. Eu rog toată lumea să vină pregătită cu rezerve de apă, cu chipiuri, cu umbrele parasolare, să se protejeze de soare, în primul rând, și de insolații și, în al doilea rând, bărbații care au pregătire fizică, sportivă, militară, au activat în organele de drept, eu personal îi îndemn să contribuie la asigurarea ordinii publice în rândul manifestanților, pentru că noi ne așteptăm la zeci de mii de oameni.
Noi trebuie să ne autoorganizăm, nu putem conta doar pe partidele care au făcut apelul, doar pe exponenții PAS, Platformei DA și PSRM. Trebuie să contăm și pe noi, în primul rând, și de asta rog toată lumea să fie vigilentă, să nu se lase provocată și să acționeze în sensul contracarării oricărei provocări.
În același timp, sper că organele de drept, exact acești angajați despre care vorbesc eu, înțeleg că ei, misiunea lor - conform legii și conform funcției - este să apere ordinea publică și cetățenii, toți cetățenii. Și ei vor face acest lucru. Eu fac apel către acei angajați ai Ministerului de Interne care poartă epoleți și sunt ofițeri pe rang sau în suflet, în conștiința lor civică și profesională să nu permită provocări și să nu admită violență, pentru că dacă ei nu o vor face, oamenii care chiar sunt cu epoleți și în funcții, ei vor fi învinuiți pentru inacțiune și neexercitarea obligațiilor de serviciu, lucru care se penalizează atât administrativ, cât și penal, nemaivorbind de condamnarea oamenilor, care este cea mai gravă și mai strașnică pedeapsă, cred eu, cea mai umilitoare pedeapsă pentru un ofițer sau pentru un angajat al MAI.”
Europa Liberă: Dar, de fapt, de ce i-ar trebui acum guvernării alese de cei 61 de deputați să scoată lumea în stradă? Nu ar avea suficient sprijin din exterior? De ce?
Ștefan Gligor: „Sprijinul exterior este binevenit, necesar, crucial, aș spune, în aceste circumstanțe, dar, niciun cetățean al Uniunii Europene nu va veni în Republica Moldova, niciun francez, neamț,
Dacă noi vrem o altă țară și noi vedem că această guvernare nu cedează – noi suntem obligați să acționăm și să arătăm ce înseamnă suport popular....
italian și o va face pe moldoveanul și cetățeanul Republicii Moldova. Asta este obligația noastră! Dacă noi vrem o altă țară și noi vedem că această guvernare nu cedează – noi suntem obligați să acționăm și să arătăm ce înseamnă suport popular. Partidul Democrat a adunat de două ori oamenii, ambele manifestări au fost un eșec, îi adunau pe bani, organizat, mii de oameni care se împrăștiau spre drum spre Piața Marii Adunări Naționale, pur și simplu erau absorbiți de oraș și dispăreau prin parcuri, la băut bere ș.a.m.d., rămâneau câteva mii de persoane și aceste manifestări, să-i spunem așa, precum că pretinse de suport popular au arătat, de fapt, că Partidul Democrat are un suport exclusiv bazat pe resurse administrative. Astăzi este momentul să arătăm unei lumi întregi cine în Republica Moldova reprezintă expresia suveranității și cine are susținere populară.”
Europa Liberă: Guvernarea Partidului Democrat spune că nu cedează din simplul motiv că acum interesele Republicii Moldova sunt vândute pentru zeci de ani înainte Federație Ruse.
Ștefan Gligor: „Partidul Democrat a ocupat o poziție foarte comodă de atac, cea mai bună apărare este atacul. Au făcut o scrisoare elaborată, din câte înțeleg, de ambasadoarea noastră în Statele Unite, dna Balan, din partea fundației pe care dnei cândva a reprezentat-o, care este, de fapt, o dezinformare. În realitate există informații că scenariul acesta de federalizare, odată ce Federația Rusă era foarte reticentă față de Partidul Democrat și nu binevoia la general să ia în seamă această formațiune în niciun sens, ei au încercat să ofere orișice numai ca să obțină o coaliție pe interior și buna voință a Federației Ruse.
Acest lucru nu s-a întâmplat, pentru că era clar, de fapt, că se joacă pe trei fronturi și că PD-ul nu este un partener de niciun fel și nu merită
Acum ei au pornit un război de dezinformare a partenerilor noștri externi și noi trebuie să acționăm în acest sens pentru a comunica poziția ...
niciun pic de încredere. Ei au eșuat, acum ei au pornit un război de dezinformare a partenerilor noștri externi și noi trebuie să acționăm în acest sens pentru a comunica poziția, în primul rând a societății civile independente care nu poate fi bănuită de partizanat politic și în acest sens organizațiile neguvernamentale din Republica Moldova, absoluta majoritate a acestora s-au pronunțat atât cu privire la problema așa-numitei contradicții de drept constituțional care, de fapt, nu există, cât și cu privire la această scrisoare foarte bine elaborată a dnei Balan, prin care sunt dezinformați și partenerii noștri din străinătate, și cetățenii.”
Europa Liberă: Dar acest sprijin care vine din partea Federației Ruse lasă de înțeles, de interpretat că Kremlinul, Vladimir Putin și-ar dori să mențină în sfera lor de influență Republica Moldova și să pună piedică apropierii de UE?
Ștefan Gligor: „În momentul în care Kremlinul își dorea să își asigure un control absolut asupra Republicii Moldova în termeni reali, nu fictivi, de război informațional, Kremlinul făcea coaliție cu Vlad Plahotniuc. Și punct. Ei au mers împotriva lui Vlad Plahotniuc. Noi nu știm exact ce a făcut acest om de s-a mâniat atâta lume pe el, dar, aparent, o lume întreagă, inclusiv Federația Rusă este sătulă de aranjamentele și schemele împletite de acest partid pe parcursul anilor.”
Europa Liberă: Cu PSRM la guvernare Republica Moldova are șanse să se integreze în UE?
Ștefan Gligor: „Decizia cu privire la integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană n-o ia PSRM-ul, n-o ia PAS-ul și n-o ia Platforma DA.”
Europa Liberă: O ia cetățeanul în cadrul unui referendum?
Ștefan Gligor: „O ia cetățeanul Republicii Moldova în cadrul unui referendum republican, național. PSRM-ul și Blocul ACUM s-au depășit, politic vorbind, au trecut de limitele divizării societății în tabere și pentru prima dată sub presiunea societății și eu mă bucur să fac
Acesta este un Guvern format în urma unei coaliții politice temporare în interesul cetățenilor...
parte din acel grup de inițiativă civică care a pus, a format această presiune și a explicat cetățenilor de multe ori de ce asta este necesar cu fiecare ocazie în ultimele trei luni, au făcut acel lucru care cu adevărat era necesar și era necesar de mult, de vreo douăzeci și ceva de ani.
Acesta este un Guvern format în urma unei coaliții politice temporare în interesul cetățenilor. Noi trebuia să restabilim mai întâi regulile jocului: să anulăm sistemul mixt, să adoptăm sistemul proporțional îmbunătățit și după asta să lăsăm cetățeanul, după depășirea perioadei de criză, cât va fi nevoie atâta își vor rezerva, sunt sigur, jumătate de an, un an să facem alegeri libere și cu adevărat transparente și corecte unii față de alții.”
Your browser doesn’t support HTML5
Europa Liberă: Premierul Maia Sandu într-un interviu pentru Europa Liberă a recunoscut că cabinetul său ar putea să aibă o viață scurtă. Când ar fi mai bine de convocat alegerile anticipate?
Ștefan Gligor: „Coaliția politică formată între Blocul ACUM și PSRM a semnat un angajament politic cu privire la agenda lor legislativă comună. Acolo sunt indicate toate reformele care trebuie făcute, înfăptuite până la momentul organizării alegerilor anticipate în baza noului sistem. Acest pachet presupune, în primul rând: reforma
Când aceste reforme și aceste reorganizări vor avea loc și vor fi complete, realizate – putem începe să discutăm despre modul și termenii de organizare a viitoarelor alegeri anticipate ...
judecătorească, reforma Procuraturii Generale și a organelor de urmărire penală, preluare controlului integral și asigurarea independenței instituțiilor statului, precum este Comisia Electorală Centrală, Consiliul Audiovizualului ș.a.m.d.
Atunci când aceste reforme și aceste reorganizări vor avea loc și vor fi complete, realizate – putem începe să discutăm despre modul și termenii de organizare a viitoarelor alegeri anticipate sau, cine știe?, ordinare, eu nu știu. Pe mine mă interesa ca cetățean acest stat să fie relansat și să înceapă să funcționeze în interesul oamenilor. ”
Europa Liberă: Și credeți că deputații PD se vor împăca cu gândul că rămân în opoziție și vor veni în Parlamentul actual să activeze?
Ștefan Gligor: „Dacă noi vom fi pasivi și lași – nu, nu se vor consola! Sarcina lor minimală este să câștige timp ca să distrugă cât mai multe probe, să salveze cât mai mulți bani și să se asigure că și-au curățat toate păcatele, după care să plece, lăsându-i pe cei mai curați sau neimplicați din acest partid care nu riscă pedepse penale să o facă pe opoziția.
Și doi: sarcina maximă este să întindă timpul, să obțină un relativ suport de pe exterior în ideea de a organiza alegeri anticipate la toamnă în baza sistemului mixt. Asta este sarcina lor maximă și numai noi, cetățenii, susținând noua majoritate politică, fie și temporară, cu un nou Guvern care este tehnocrat, chiar dacă are expunere politică, majoritatea miniștrilor sunt tehnocrați, să asigurăm această schimbare.”
Europa Liberă: Vladimir Plahotniuc, credeți că pe moment își negociază anumite garanții?
Ștefan Gligor: „Cu certitudine!”
Europa Liberă: Cu cine?
Ștefan Gligor: „În primul rând, cu Vestul…”
Europa Liberă: Și le va obține?
Ștefan Gligor: „În Est nu are ce căuta cu certitudine, eu cred că nu. El nu are ce da în schimb, în afară de controlul efectiv al instituțiilor și transferul pașnic al acestor instituții, nu are ce ceda mai mult!”