Țările Uniunii Europene au început să primească, pe 26 decembrie, primele doze de vaccin împotriva COVID-19 produs de companiile Pfizer și BioNTech, intenționând să înceapă administrarea lor în aceeași zi. „Vaccinul devine disponibil pentru toate țările Uniunii Europene concomitent”, distribuirea lui reprezintă un „mișcător moment al unității”, iar vaccinarea „ne va ajuta să ne recăpătăm viețile normale”, a scris președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pe rețelele de socializare. Majoritatea țărilor europene intenționează să vaccineze mai întâi locuitorii caselor de bătrâni în vârstă de peste 80 de ani. România a primit, sâmbătă dimineață. 10 mii de doze de vaccin anti-COVID-19, urmând să primească alte 140 de mii de doze săptămâna viitoare. Primele doze de vaccin păstrate în gheață carbonică pentru menținerea unei temperaturi de -70 de grade Celsius sunt distribuite în 10 spitale românești aflate în prima linie a luptei împotriva pandemiei.