Linkuri accesibilitate

Ştiri

Rahim Wardak: al Qaida va încerca să disturbe alegerile parlamentare afgane

Ministrul afgan al apărării Rahim Wardak a avertizat că teroriştii reţelei Al-Qaida se regrupează în ajunul alegerilor parlamentare din Afganistan şi plănuiesc atacuri de felul celor comise în Irak. Wardak a adăugat că Al-Qaida şi luptători talibani primesc ajutor din partea puterilor regionale care se împotrivesc unei prezenţe americane pe termen lung în Afganistan.

300 de arestări în rîndul protestatarilor de la Bushkek

În capitala kirghiză Bishkek circa 300 de persoane au fost reţinute în cursul ciocnirilor dintre poliţie şi protestatari - a făcut cunoscut şeful poliţiei locale. Mai devreme, poliţia evacuase din principala clădire guvernamentală sute de protestatari. Aceştia o luaseră cu asalt azi dimineaţă pentru a cere autorităţilor să permită unui om de afaceri să candideze în alegerile prezidenţiale din 10 iulie.

Patru federaţii sindicale de la căile ferate se alătură luni grevei

Toţi angajaţii de la căile ferate intră în grevă generală începând de luni, dar, din cauza programului diferit adoptat de sindicalişti pentru acest protest, există riscul ca în circulaţie să rămână mai puţine trenuri decât o treime, aşa cum se stabilise iniţial.

Patru federaţii de la căile ferate se vor alătura luni colegilor aflaţi deja în grevă generală de zece zile, după ce ultimele negocieri cu ministrul transporturilor nu au dus la rezolvarea cererilor greviştilor.

Jacques Chirac susţine calendarul stabilit de aderare a României

Preşedintele Franţei Jacques Chirac i-a mulţumit preşedintelui Traian Băsescu, cu care s-a întîlnit la Bruxelles, pentru sprijinul acordat de autorităţile române în eliberarea jurnalistei Florence Aubenas.

Ştirea zilei

Pe de altă parte, preşedintele Chirac a precizat că Franţa susţine integrarea României în Uniunea Europeană conform calendarului stabilit.

Alegeri prezidenţiale în Iran

În Iran au loc alegeri prezidenţiale. Potrivit unor sondaje de opinie neoficiale, principalii favoriţi la scrutin sînt fostul preşedinte Akbar Hashemi Rafsanjani, Mohammad Baqer Qalibaf, fost şef al poliţiei şi Mostafa Moin, fost ministru reformist al învăţămîntului.

Ştirea zilei

După cum a declarat un lider al studenţilor: " structura de putere din Iran nu poate fi reformată din interior. Dacă vrem să facem progrese în vederea democraţiei, trebuie să introducem schimbări. În campania sa electorală Mostafa Moin a prezentat planuri şi idei bune, întrebarea e cum anume vor putea fi puse în aplicare".

Dacă nici unul din candidaţi nu va întruni peste 50 la sută din sufragii, va avea loc un al doilea tur de scurtin, probabil săpămîna viitoare.

MAE, CSM şi INM vor colabora pentru reforma justiţiei

Ministerul de externe, Consiliul Superior al Magistraturii şi Institutul Naţional al Magistraturii vor colabora pentru îndeplinirea tuturor condiţiilor legate de reforma justiţiei, în contextul integrării europene. Acordul în acest sens a fost semnat astăzi.

Încident în apropierea consulatului american din Lagos - închiderea temporară a misiunilor diplomatice occidentale

Statele Unite şi-au închis temporar consulatul din Lagos, în Nigeria. Marea Britanie, Germania şi alte ţări şi-au închis deasemeni misiunile diplomatice din Lagos. După cum a afirmat un purtător de cuvînt al ambasadei Statelor Unite din Nigeria, în apropierea consulatului american a avut loc un "incident de securitate".

UE şi problema reglementării diferendului transnistrean

Consiliul European şi-a exprimat disponibilitatea de a lua parte activ la soluţionarea conflictului transnistrean şi a salutat intensificarea dialogului cu Rusia, Ucraina şi OSCE pe această temă.

Ştirea zilei

În proiectul de concluzii al reuniunii Сonsiliului European este menţionată numirea unui reprezentant special al Uniunii Europene pentru Republica Moldova şi se arată că Moldova urmează să devină în curând un vecin direct al Uniunii Europene.

2004: scădere a numărului refugiaţilor din întreaga lume

Anul trecut, numărul refugiaţilor din întreaga lume a atins cel mai scăzut nivel din ultimii 25 de ani. Agenţia ONU pentru Refugiaţi a făcut cunoscut că la sfîrşitul anului trecut existau 9 milioane, 200 de mii de refugiaţi, cifră cu 350 de mii mai mică faţă de cea a anului precedent. Potrivit agenţiei ONU, bilanţul pozitiv se datorează numărului mare de refugiaţi care s-au repatriat de bunăvoie anul trecut, mulţi dintre ei în Afganistan.

Lucrările Forum-ului Economic Mondial din capitala Ucrainei

În cea de a doua şi ultima zi a conferinţei de la Kiev a Forum-ului Economic Mondial, participanţii au îndemnat noul guvern al Ucrainei să accelereze programul de reforme pentru a atrage mai multe investiţii străine.

Printre recomandările făcute guvernului ucrainean se numără: protejarea drepturilor acţionarilor, combaterea corupţiei, înlăturarea obstacolelor birocratice şi revizuirea privatizărilor din trecut.

Anterior premierul ucarinean, Yulia Timoshenko îi îndemnase pe participanţii la conferinţa economică să facă investiţii în Ucraina, asigurîndu-i că guvernul său va introduce toate reformele necesare.

Nicolae Manolescu - preşedinte al Uniunii Scriitorilor

Criticul şi istoricul literar Nicolae Manolescu a fost ales preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România. Nicolae Manolescu preia conducerea Uniunii Scriitorilor după demisia lui Eugen Uricaru acuzat de Doina Cornea de a fi fost agent de securitate.

Proteste violente la Bishkek

În capitala kirghiză Bishkek poliţia a evacuat din principala clădire guvernamentală sute de protestatari. Aceştia o luaseră cu asalt azi dimineaţă pentru a cere autorităţilor să permită omului de afaceri Urmatbek Baryk-tabasov să candideze în alegerile prezidenţiale din 10 iulie. Acestuia i s-a refuzat înregistrarea în cursa electorală pentru că ar fi violat legile electorale care îi vizează pe candidaţi.

Preşedintele în exerciţiu, Kurmanbek Babiyev a declarat că ciocnirile dintre poliţie şi protestatari au avut loc din vina fostului preşedinte Askar Akayev şi a adepţilor săi. "Tulburările de astăzi şi încercarea de a ocupa sediul guvernului au fost organizate de oamenii lui Akayev, care se află în Kazahstanul vecin" - a spus preşedintele khirghiz în exerciţiu, adăugînd că autorităţile sunt gata să recurgă la forţă pentru a menţine legea şi ordinea.

G8: nou sistem high-tech pentru combaterea traficului cu fiinţe umane

Principalele ţări industrializate care alcătuiesc aşa numitul Grup al celor Opt au convenit să sprijine un nou sistem high-tech pentru combaterea traficului cu fiinţe umane. După reuniunea de la Sheffield, în Anglia, a Grupului celor Opt, ministrul de interne britanic Charles Clark a precizat că noul sistem, axat pe o bază de date pusă la dispoziţie de Interpol, va facilita recunoaşterea rutelor folosite de traficanţii de fiinţe umane.

Teheran: încheierea campaniei electorale dinaintea alegerilor prezidenţiale

În Iran s-a încheiat campania electorală dinaintea alegerilor prezidenţiale de mîine. Potrivit analiştilor politici, Hashemi Rafsanjani, considerat a fi un cleric moderat, conduce cursa electorală în faţa celorlalţi şase candidaţi.

La Washington, preşedintele american George W. Bush a declarat că alegerile din Iran nu ţin seama cerinţele de bază ale democraţiei, adăugînd că liderii Iranului reprimă libertatea în interiorul ţării şi răspîndesc teroarea în întreaga lume.

Viktor Iuşcenko lansează un apel la investiţii străine în Ucraina

Preşedintele ucrainean, Viktor Iuşcenko a lansat un apel pentru investiţii străine în Ucraina. La o conferinţă de două zile organizată la Kiev de Forumul Economic Mondial, Iuşcenko a declarat că, de la preluarea puterii după Revoluţia Oranj de la sfîrşitul anului trecut, guvernul său a luat măsuri pentru a înlătura moştenirea lăsată de predecesorul său, Leonid Kucima: "Noul guvern ucrainean a ajutat la crearea unor mijloace de informare independente. Cetăţenii ţării îşi recapătă încrederea în justiţie, într-un sistem judiciar independent. Facem totul pentru a-i traduce în justiţii pe cei care au comis crime. Considerăm că Ucraina este un participant important la procesul democratic mondial. Ştim ce răspunderi ne revin şi sîntem gata să ni le asumăm" - a declarat preşedintele Ucrainei Viktor Iuşcenko.

"Emirul din Mosul" arestat de trupele americane din Irak

Forţele americane au capturat un important asociat al teroristului iordanian Abu Musab al-Zarqawi, şeful reţelei Al Qaida din Irak. Este vorba de Mohammed Khalif Shaiker, cunoscut şi sub numele de Abu Talha sau Emirul din Mosul.

Zalmay Khalilzad: "Poporul afgan va triumfa"

Ambasadorul în exerciţiu al Statelor Unite în Afganistan Zalmay Khalilzad, desemnat pentru funcţia de ambasador la Bagdad, este încrezător că forţele coaliţiei vor reuşi să înfrîngă insurgenţa din Irak. În ce priveşte situaţia din Afganistan, Khalilzad a declarat la o conferinţă de presă: "Împreună am reuşit să obţinem rezultate uimitor de bune. Cu toate acestea, mai sînt multe de făcut şi am convingerea că poporul afgan va triumfa".

Vicepreşedintele mecanicilor de locomotivă respinge argumentele premierului

Faptul că premierul Tăriceanu pune viitoarea majorare a tarifelor la calea ferată pe seama grevei feroviarilor este un neadevăr - consideră Iulian Măntescu, vicepreşedintele mecanicilor de locomotivă. Măntescu a subliniat că această majorare, anunţată pentru luna viitoare, nu este un efect al solicitărilor sindicaliştilor, decizia majorării fiind luată înainte de grevă.

Premierul Călin Popescu Tăriceanu declarase că autorităţile vor putea analiza cu mai multă disponibilitate solicitările sindicatelor CFR de sporire a salariilor în cazul în care călătorii vor accepta majorarea tarifelor, întrucât acceptarea cerinţelor greviştilor presupune o astfel de măsură.

Deschiderea lucrărilor Consiliului European

La Bruxelles a început summit-ul de două zile al Uniunii Europene. Pe agenda reuniunii figurează finanţarea bugetului unional pe termen lung şi procesul de ratificare a noii Constituţii Europene.

Israelul protestează împotriva contactelor dintre UE şi mişcarea Hamas

Israelul a protestat în legătură cu extinderea contactelor dintre diplomaţi ai Uniunii Europene şi reprezentanţi ai mişcării Hamas, contacte care, avertizează partea israeliană, vor slăbi autoritatea liderului palestinian Mahmoud Abbas şi vor asigura legitimitatea unei grupări teroriste înaintea alegerilor parlamentare palestiniene care vor avea loc spre sfîrşitul anului curent. Purtători de cuvînt ai grupării Hamas au confirmat că aceasta organizaţie care a întreprins numeroase atacuri anti-israeliene, întreţine contacte cu diplomaţi ai Uniunii Europene.

Petiţie cu revendicări ale pensionarilor înaintată Guvernului

Mai mult de 165.000 de pensionari au semnat o petiţie prin care cer din nou guvernului să le asigure un nivel mai bun de trai, prin mărirea pensiilor şi revenirea la vechiul sistem de compensare a medicamentelor, dar şi prin garantarea locuinţelor pentru bătrânii care stau în case naţionalizate.

Aceste revendicări au fost înaintate Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, precum şi Ministerului Sănătăţii.

Priorităţile ministrului Sănătăţii Mircea Cinteză

Pregătirea sistemului de asigurări suplimentare de sănătate, care să devină viabile din ianuarie 2006, privatizarea cabinetelor medicale şi revizuirea modalităţii de finanţare şi administrare a spitalelor prin implicarea comunităţii locale - acestea sunt priorităţile de vară ale ministrului Sănătăţii Mircea Cinteză. "Este absolut nevoie să creăm propriul nostru buget în 2006, după toate regulile transparenţei"- a subliniat ministrul sănătăţii.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG