Linkuri accesibilitate

Ştiri

Președintele Igor Dodon anunță o nouă înțelegere temporară cu Rusia pentru exportul produselor moldovenești via Ucraina

Președintele Igor Dodon în timpul unui interviu cu agenția TASS la Moscova, 30 ianuarie 2019
Președintele Igor Dodon în timpul unui interviu cu agenția TASS la Moscova, 30 ianuarie 2019

Președintele Moldovei, Igor Dodon, a declarat vineri, la o conferință de presă la aeroportul din Chisinau, la întoarcerea sa din Federatia Rusă, că toate tipurile de mărfuri moldovenești pot fi exportate din 31 ianuarie pe piața Federației Ruse, tranzitând teritoriul Ucrainei, informeaza agentia IPN.

Întrebat pîna cînd va funcția aceasta intelegere cu autoritățile ruse, președintele moldovean a spus că acestea sunt valabile până pe 1 iulie. Însă, la sfârșitul primului trimestru, la finele lunii martie, Guvernul rus va efectua o evaluare, astfel încât să nu fie admise reexporturi a produselor ucrainene sub marca „produs în Moldova”. Igor Dodon consideră că va reuși să convingă partea rusească să prelungească aceste facilități

Igor Dodon a mai spus că în luna martie va fi organizat un forum cu participarea reprezentanților din câteva zeci de regiuni din Federația Rusă, care au semnate acorduri cu raioanele din Republica Moldova.

Iranul a prezentat oficial o nouă rachetă de croazieră cu rază de acțiune pînă la 1300 de km

Racheta Hoveizeh 8
Racheta Hoveizeh 8

Iranul a prezentat astazi un nou model de racheta denumit Hoveizeh, care ar avea o rază de acțiune de 1.300 km, conform televiziunii iraniene de stat. Prezentarea are loc în contextul în care Iranul aniversează 40 de la revoluția islamică, cind dintr-o monarhie laica, Iranul a devenit un stat Islamic.

„Cu o rază de acțiune de 1.300 km, această rachetă de croazieră are nevoie de foarte puțin timp de pregătire înaintea lansării și poate zbura la altitudini mici”, a declarat ministrul iranian al apărării, citat de agentiile oficiale de stiri din Iran.

Potrivit rezolutiei Consiliului de Securitate ONU 2231, adoptata in 2015, Teheranului i s-a cerut să se abțină de la fabricarea de rachete cu capacitate nucleare timp de opt ani. Teheranul sustine ca noile rachete pe care le produce nu pot avea focoase nucleare.

Experți occidentali nu privesc cu încredere anunțurile regimului de la Teheran și sunt de părere că Iranul exagerează deseori performanțele armelor sale.

Cîteva mii de protestatari ai mișcării „vestele galbene” au demonstrat astăzi la Paris

La demonstrațiile din decembrie de la Paris
La demonstrațiile din decembrie de la Paris

Citeva mii de persoane au participat la un nou mars al asa-numitelor „veste galbene” la Paris impotriva președintelui Emmanuel Macron. Miscarea de protest slabeste in intensitate, dar proteste precum cel de la Paris a avut loc si in alte orase ale Franței. Potrivit politiei, de la începuitul protestelor „vestelor galbene”, din noiembrie anul trecut și pina acum, peste 1000 de polițisti au fost răniți și in jur de 1700 de protestatari, informeaza agentia France Presse.

Potrivit Ministerului de Interne de la Paris, in jur de 80 de mii de politisti au fost desfățurati la acest sfirsit de saptamina în Franta, dintre care 5000 la Paris.

Noi proteste anti-prezidențiale anunțate în Venezuela

La protestele de la Caracas la 30 ianuarie 2019
La protestele de la Caracas la 30 ianuarie 2019

Opozitia din Venezuela, care il sustine pe presedintele Parlamentului de la Caracas, Juan Guaido, a anunțat proteste in cursul zilei de astazi in întreaga tara. Potrivit agentiilor internaționale de presă protestele - care se anunță masive – sunt menite să tina sub presiune regimul controversatului presedinte socialist Nicolas Maduro, considerat de Statele Unite si de țările occidentale drept „ilegitim”.

Parlamentul European l-a recunoscut, joi, pe Juan Guaidó ca președinte interimar legitim al Venezuelei, în conformitate cu Constituția Venezuelei. Protestatarii cer alegeri anticipate. Guaidó a fost recunoscut ca fiind președintele legitim al Venezuelei de către mai multe țări, inclusiv SUA, Columbia, Argentina, Brazilia, Chile și Canada. Situatia economica a țării este dezastruoasa, cu 70% din populaţie trăind acum sub pragul de subzistenţă. Preţurile de consum au crescut în Venezuela cu 1,3 milioane la sută anul trecut. Potrivrt presei locale, un important general din armata Venezuelei ar fi declarat ca forțele armate l-ar susține pe presedintele Parlamentului de la Caracas.

Un alt deputat român și-a dat demisia din PSD pentru a trece în tabăra fostului premier Victor Ponta

Ministrul de finanțe Eugen Teodorovici și primul ministru Viorica Dancilă
Ministrul de finanțe Eugen Teodorovici și primul ministru Viorica Dancilă

In România, deputatul PSD de Timiș, Adrian Pau, a anunțat, sâmbătă, că își va da demisia din partid pentru a se înscrie în partidul Pro România, al fostului premier Victor Ponta deoarece „nu se mai regăsește” în partidul condus de Liviu Dragnea, informeaza agentia Mediafax.

În ultima perioadă au demisionat din PSD și s-au înscris în Pro România fostul premier Mihai Tudose, deputatul Georgian Pop, fost președinte al Comisiei de control SRI, și deputatul Oana Silvia Vlăducă. Și senatorul Adrian Țuțuianu, exclus anul trecut din PSD, a aderat în această lună la partidul lui Victor Ponta.

Rusia își suspendă participarea în Tratatul INF și refuză pentru moment noi convorbiri pe tema dezarmării cu Statele Unite

Tiruri de rachete ruse la manevrele militare de la Chita în septembrie 2018
Tiruri de rachete ruse la manevrele militare de la Chita în septembrie 2018

Președintele Rusiei, Vladimir Putin a anunțat că și Rusia suspendă obligațiile sale din cadrul Tratatului Forțelor Nucleare Intermediare (INF), la o zi după ce Statele Unite au făcut un anunț similar. Declaratia șefului de la Kremlin vine după o ședință, astăzi, cu ministrul său de externe Serghei Lavrov si cu ministrul apărarii Serghei Șoigu. Putin i-a cerut lui Lavrov să nu înceapa noi convorbiri cu Washingtonul pe teme de dezarmare și a anunțat că Ministerul rus al apărării va incepe dezvoltarea unor noi rachete cu capacități nucleare, inclusive rachete supersonice, precizînd că Rusia va evita să fie atrasă într-o noua cursa costisitoare a inarmărilor.

Konstantin Kosaciov, presedintele Comitetului pentrtu afaceri externe al Consiliului Federației, a declarat în această dimineata că decizia Washingtonului de a se retrage din tratat INF ar fi, „un nou pas către distrugerea sa”.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus externe, Maria Zaharova, a declarat că Moscova nu a primit dovezi de la Washington privind pretinsa încălcare de către Rusia a Tratatului Forțelor Nucleare Intermediare.

Statele Unite au anunțat vineri că își suspendă obligațiile în cadrul Tratatului, începând cu 2 februarie, pe motiv că Rusia l-ar încălca, dezvoltând o rachetă de croazieră interzisă. Moscova respinge acuzațiile. NATO s-a alăturat poziției Statelor Unite.

Washingtonul a anunțat că se va retrage definitiv din acord, după o jumătate de an, dacă Rusia nu-și va relua îndeplinirea obligațiilor.

China avertizează asupra consecințelor negative ale renunțării la Tratatul INF

Rache de croazieră chineze la o paradă în Piața Tiananmen din Beijing, 3 septembrie 2015
Rache de croazieră chineze la o paradă în Piața Tiananmen din Beijing, 3 septembrie 2015

Ministerul chinez de Externe a făcut un apel către Statele Unite și Rusia să-și resolve divergențele în ceea ce priveste tratatul Tratatului Forțelor Nucleare Intermediare prin dialog și să nu se mai amenințe reciproc cu retragerea din INF. Intr-o declaratie postata pe site-ul Ministerului chinez de Externe se arată ca Beijingul se opune retragerii celor doua țări din acest tratat considerat ca fiind cel care poate „păstra echilibrul global strategic” și a avertizat că situatia ar putea avea „consecințe negative”.

Bilanțul epidemiei de gripă din România se ridică la 68 de persoane decedate

Numărul persoanelor care au murit în România din cauza gripei a ajuns la 68, potrivit ultimei informări a Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică. Ultima persoană decedată din această cauză este o femeie de 58 de ani din judeţul Galaţi, confirmată cu virus gripal tip A. Aceasta avea condiţii medicale preexistente şi nu fusese vaccinată antigripal, informeaza agentia Agerpres.

Macedonia va semna protocolul de aderare la NATO la 6 februarie

Premierul macedonean Zoran Zaev în vizită la sediul NATO
Premierul macedonean Zoran Zaev în vizită la sediul NATO

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a anunțat că miercuri 6 februarie Macedonia va semna protocolul de aderare la NATO, în cadrul unei ceremonii care va avea loc la sediul Alianței, în prezența ministrului de externe al Macedoniei, Nikola Dimitrov. „Pe 6 februarie vom scrie istorie », a declarat Secretarul General al NATO”, Jens Stoltenberg.

Va urma o procedură de ratificare din partea fiecărui stat membru care va dura aproximativ un an de zile. Până atunci însă, Macedonia va participa la toate întâlnirile în calitate de „invitat”, a anunțat Stoltenberg.

Agenția Servicii Publice a Moldovei a eliberat peste 45 de mii de certificate de naștere în 2018

În 2018, Agenția Servicii Publice a Moldovei a eliberat peste 45 de mii de certificate de naștere, cu aproape 2000 mai puține ca în 2017. Într-un răspuns oferit Agenției de presă IPN, Agenția Servicii Publice precizează că 23 de mii de copii sunt băieți și aproape cu o mie mai puțin, fete.

David și Sofia sunt cele mai populare prenume. În cazul băieților lista este completată de Maxim, Alexandru, Matei și Artiom. Iar cele mai populare prenume pentru fete, după Sofia, sunt Daria, Anastasia, Amelia și Victoria.

Federica Mogherini: UE acordă o importanță deosebită organizării unor alegeri parlamentare corecte, transparente și libere în R. Moldova

Federica Mogherini la București, 31 ianuarie 2019
Federica Mogherini la București, 31 ianuarie 2019

Înaltul reprezentant pentru afaceri externe și politică de securitate, Federica Mogherini, a declarat că Uniunea Europeană acordă o importanță deosebită organizării unor alegeri parlamentare corecte, transparente și libere în Republica Moldova. Declarația a fost făcută laconferința de presă susținută împreună cu ministrul român de externe, Teodor Meleșcanu, cu ocazia reuniunii informale a ministrilor de externe din tarile comunitare care a avut loc la Bucuresti.


„UE și nu doar UE, fie că este vorba de organizațiile partenere, Consiliul Europei sau OSCE, acordăm o importanta deosebită organizării de alegeri libere, corecte și transparente. Asta este busola noastră și asta discutăm constant cu partenerii noștri, nu doar din Estul Europei, ci peste tot în lume”, a spus Mogherini.


Seful diplomatiei romane Teodor Meleșcanu a afirmat că i-a comunicat prim-ministrul Pavel Filip că există o linie roșie care nu poate fi depășită nici de către România, nici de alte state membre ale UE. „ Am spus foarte clar că este un test esențial de care depinde în continuare relația dintre Republica Moldova și UE.”, a spus Meleșcanu.

Rusia suspendă și ea aplicarea Tratatului INF

Președintele Vladimir Putin
Președintele Vladimir Putin

Președintele Rusiei, Vladimir Putin a anunțat că și Rusia suspendă obligațiile sale din cadrul Tratatului Forțelor Nucleare Intermediare (INF), la o zi după ce Statele Unite au făcut un anunț similar. Declaratia liderului de la Kremlin vine după o ședintă desfășurată astazi cu ministrul său de externe Serghei Lavrov si cu ministrul apărarii Serghei Șoigu. Putin i-a cerut lui Lavrov să nu înceapa noi convorbiri cu Washingtonul pe teme de dezarmare și a anunțat ca Ministerul rus al apărării va incepe dezvoltarea unor noi rachete cu capacități nucleare, inclusive rachete supersonice, dar că Rusia va evita să fie atrasă într-o noua cursa costisitoare a inarmărilor. Konstantin Kosaciov, presedintele Comitetului pentru afaceri externe al Consiliului Federației a declarat în această dimineata că decizia Washingtonului de a se retrage din tratat INF ar fi, „un nou pas către distrugerea sa”

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus externe, Maria Zaharova, a spus că Moscova nu a primit dovezi de la Washington privind pretinsa încălcare de către Rusia a Tratatului Forțelor Nucleare cu Rază Medie de Acțiune.

Statele Unite au anunțat, vineri, că își suspendă obligațiile în cadrul Tratatului, începând cu 2 februarie, pe motiv că Rusia l-ar încălca, dezvoltând o rachetă de croazieră interzisă. Moscova respinge acuzațiile. NATO s-a alăturat poziției Statelor Unite. Washingtonul a anunțat că se va retrage definitiv din acord, după o jumătate de an, dacă Rusia nu-și va relua îndeplinirea obligațiilor.

Un grup jihadist din Iran revendică un atac împotriva unei baze militare a Gardienilor Revoluției

Generalul-maior Mohammad Ali Jafari, comandant al gărzilor revoluționare iraniene, noiembrie 2018
Generalul-maior Mohammad Ali Jafari, comandant al gărzilor revoluționare iraniene, noiembrie 2018

Un membru al Gardienilor Revoluţiei, serviciul de securitate de elita al regimului iranian, a fost ucis şi cinci au fost răniţi astazi într-un atac la o bază paramilitara din sud-estul Iranului, survenită în contextul aniversării a 40 de ani de la Revoluţia islamică, a anunțat agenţia de presă oficială IRNA, preluată de alte agentii internationale.

Grupul jihadist Jaich al-Adl („Armata justiţiei"), considerat „terorist" de către regimul de la Teheran, a revendicat atacul pe reţelele sociale.

Atacatorii au avut ca obiectiv o bază a „bassidji", o miliţie însărcinată cu menţinerea ordinii, care acţionează deseori cu Gardienii Revoluţiei, în oraşul Nikshar, provincia Sistan-Baluchistan. Această provincie are o comunitate numeroasă de musulmani sunniţi de etnie balochi într-o ţară cu o mare majoritate şiită.

În cursa pentru președinția Slovaciei s-au înscris 15 candidați

Președintele Slovaici, Andrej Kiska, nu va mai candida în alegerile prezidențiale
Președintele Slovaici, Andrej Kiska, nu va mai candida în alegerile prezidențiale

In alegerile prezidențiale din Slovacia, care vor avea loc la 16 martie, s-au înscris 15 candidați, între care se afla și două femei. Actualul președinte, care deține funcția din 2014, Andrej Kiska, a anunțat că nu va mai candida pentru un nou mandate.Toti candidații înscrisi în cursă se declara pro-Uniunea Europeana.

Funcția de președinte in Slovacia este mai ales ceremoniala, dar președintele are un rol important în eventualitatea unei crize guvernamentale.

Captură importantă de droguri pe un vas rusesc înregistrat în Panama

Imagine a încărcăturii de cocaină confiscată
Imagine a încărcăturii de cocaină confiscată

Poliția din Capul Verde, din Arhipelagul Altanticului, a anunțat că a capturat 10 tone de cocaină și că a arestat 11 marinari rusi aflati pe vasul care le transporta. Ambasada Rusiei în Capul Verde a anunțat că marinarii vor compare astazi in fata unui tribunal și că membri ai ambasadei au avut acces la marinari. Vasul retinut mergea din Africa de Sud spre Maroc.

Autoritățile din insulele Capului Verde sunt implicate într-o lupta continua cu trafucantii de cocaine care folosesc ruta spre Europa Vasul rusesc era inregistrat in Panama.

Moscova spune că nu a primit dovezi de la Washington privind pretinsa încălcare de către Rusia a Tratatului Forțelor Nucleare Intermediare

Maria Zaharova
Maria Zaharova

Purtătoarea de cuvânt a ministerului rus externe, Maria Zaharova, a declarat că Moscova nu a primit dovezi de la Washington privind pretinsa încălcare de către Rusia a Tratatului Forțelor Nucleare Intermediare.

„Ați putea să ne prezentați careva dovezi, în afară de tweet-urile voastre, care să probeze cum anume a fost încălcat Tratatul? Nu există nici o dovadă, nici o imagine de satelit, nici o interceptare, nici o mărturie”, a spus Zaharova, vineri, într-o intervenție la postul de televiziune „Rossia 1”.

Tratatul, semnat de Moscova și Washington în 1987, a pus capăt cursei înarmărilor, notează experții. Documentul interzice părților producerea și desfășurarea de rachete balistice și de croazieră cu lansare de la sol și rază de acțiune între 500 și 5000 de kilometri.

Statele Unite au anunțat, vineri, că își suspendă obligațiile în cadrul Tratatului, începând cu 2 februarie, pe motiv că Rusia l-ar încălca, dezvoltând o rachetă de croazieră interzisă. Moscova respinge acuzațiile. NATO s-a alăturat poziției Statelor Unite.

Washingtonul a anunțat că se va retrage definitiv din acord, după o jumătate de ani, dacă Rusia nu-și va relua îndeplinirea obligațiilor.

Moscova și Washingtonul se acuză reciproc de încălcarea tratatului. Oficialitățile ruse spun că America ar încălca tratatul, desfășurând sisteme de rachete de croazieră în Europa și au avertizat că vor lua măsuri de răspuns.

Socialiștii moldoveni promit „să pună punct” după alegeri „discuțiilor contraproductive” despre unionism

Vlad Batrîncea (foto arhivă)
Vlad Batrîncea (foto arhivă)

Socialiștii moldoveni promit ca după alegeri „să pună punct” la ceea ce au numit „discuțiile contraproductive” din societate despre unionism. După alegerile parlamentare, fracțiunea Partidului Socialiștilor va propune „un set de legi” pentru consolidarea statalității și apărarea suveranității Republicii Moldova, a declarat secretarul executiv al PSRM, Vlad Batrîncea, într-o conferință de presă susținută la statuia lui Ștefan cel Mare din capitală. El a adăugat că formațiunea sa va prelua experiența României, care „a interzis prin lege chemări la destrămarea statului și orice atentate la adresa securități naționale, la adresa integrității teritoriale”, transmite IPN. Recent, fruntași ai socialiștilor au declarat că, ajunși la guvernare, vor face tot posibilul ca să închidă oficiul NATO de la Chișinău, care ar încălca principiul neutralității țării. Guvernul moldovean a declarat în repetate rânduri că statutul de neutralitate al Moldovei este încălcat de prezența trupelor militare ruse din regiunea transnistreană, trupe pe care Moscova refuză să și le retragă.

Ministrul român de externe: țările UE sunt interesate ca Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare să funcționeze

Teodor Melescanu
Teodor Melescanu

La București, Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a declarat că statele membre ale UE sunt interesate ca Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF) să funcționeze, pentru a reduce riscul de utilizare a armelor nucleare.

Potrivit Agerpres, Meleșcanu a făcut declarația la finalul reuniunii informale a miniştrilor de externe din UE, într-o conferință de presă comună alături de Federica Mogherini, șefa politicii externe și de securitate europene.

„Uniunea Europeană şi membrii săi nu sunt implicaţi în acest tratat. Este evident că suntem cu toţii interesaţi ca acest tratat să funcţioneze pentru a reduce riscul de utilizare a armelor nucleare. Dar aspectul cheie aici este respectarea deplină a părţilor la tratat a dispoziţiilor tratatului. O problemă este legată direct de dezvoltarea acestor arme de către Federaţia Rusă, ceea ce contravine dispoziţiilor tratatului INF. Deci, noi, ţările europene, vrem să vedem cum va evolua această situaţie şi ne dorim ca părţile la tratat să îşi respecte pe deplin angajamentele asumate”, a arătat ministrul român de externe.

Statele Unite ale Americii au anunţat vineri că se retrag din Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF) semnat în 1987 cu Rusia, pe care o acuză că a încălcat acest acord, acuzații respinse de Moscova.

Mike Pompeo a anunțat că SUA își suspendă obligațiile asumate prin Tratatul Forțelor Nucleare Intermediare

Mike Pompeo
Mike Pompeo

Secretarul de stat american Mike Pompeo a anunțat că Statele Unite își suspendă obligațiile asumate prin Tratatul Forțelor Nucleare Intermediare (INF), începând cu 2 februarie. El a declarat că Washingtonul va părăsi definitiv Tratatul după șase luni, dacă Rusia va continua să încalce prevederile acestuia.

Secretarul de stat le-a mai spus reporterilor, vineri, la Washington, că Statele Unite rămân deschise negocierilor cu Rusia pe tema controlului asupra armelor și că președintele Donald Trump dorește un acord care să poată fi verificat și pus în practică.

La câteva minute după anunțul lui Pompeo, NATO a emis o declarație în care se spune că „sprijină pe deplin” decizia Americii de a se retrage din Tratat.

În octombrie anul trecut, președintele Donald Trump a anunțat că Statele Unite s-ar putea retrage din Tratat, pe motiv că Rusia îl încalcă, dezvoltând o rachetă de croazieră interzisă. Washingtonul i-a dat Moscovei un termen limită de 60 de zile, care expiră pe 2 februarie, pentru a reveni la respectarea acordului. Negocierile pe această temă de la Geneva și ultima rundă de la Beijing, din 31 ianuarie, au eșuat.

Moscova respinge acuzațiile că ar încălca Tratatul și a avertizat că va lua măsuri de răspuns la desfășurarea rachetelor americane cu rază intermediară în Europa. Tratatul semnat de Moscova și Washington în 1987 interzice rachetele de croazieră cu lansare de la sol și rază de acțiune între 500 și 5000 de kilometri.

Reprezentanții Blocului electoral ACUM promit să sporească accesul la servicii de sănătate calitative

Reprezentanții Blocului electoral ACUM al opoziției pro-europene promit să sporească accesul la servicii de sănătate calitative, inclusiv prin reducerea cu 25% a cheltuielilor pentru medicamentele esențiale. De asemenea, aceștia susțin că vor majora salariile și vor crea condiții bune de lucru pentru angajații din domeniul sănătății. Angajamentele ACUM pentru sănătate au fost prezentate vineri, 1 februarie, într-o conferință de presă, transmite IPN. Reprezentanții Blocului promit să majoreze alocările pentru compensarea medicamentelor din bugetul de stat, dar și să reducă din cerințele inutile pentru producătorii consacrați de medicamente, pentru a le facilita accesul pe piață. Un alt obiectiv este îmbunătățirea calității studiilor viitorilor medici, dar și diminuarea mortalității infantile. O altă măsură menționată este creșterea calității și a accesului la servicii oncologice și spitale mai bine echipate. Liderului Partidului Platforma Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase, a declarat că „din păcate, în ultimii 25 de ani, pentru o mai mare parte a societății accesul la servicii medicale de calitate a rămas limitat. Mulți dintre părinții noștri nu au mai ajuns la un spital de zeci de ani și nu pentru că nu ar fi bolnavi, dar pentru că nu au cu ce. Din acest motiv oamenii din Republica Moldova trăiesc în medie cu zece ani mai puțin decât cei din Europa de Vest”, a mai spus Andrei Năstase.

Camera de Comerț Americană în România: companiile renunță la planurile de investiții și extindere în favoarea altor piețe

Camera de Comerț Americană în România (AmCham Romania) a transmis un semnal de alarmă cu privire la ceea ce a numit degradarea accelerată a calității politicilor publice, reglementării și guvernanței în România.

„Ne confruntăm cu modificări concomitente, prin ordonanțe de urgență a legislației în multiple sectoare strategice pentru economie, într-un ritm nejustificat de alert care nu permite parcurgerea tuturor pașilor necesari pentru a asigura predictibilitatea, transparența și evaluarea impactului economic și societal al măsurilor adoptate”, se arată într-un comunicatul citat de Hotnews.ro.

Camera de Comerț Americană menționează, între altele, ordonanța de urgență care impune amenzi de până la 4% din cifra de afaceri a operatorilor economici și ceea ce numește presiuni asupra unor instituții independente precum Consiliul Concurenței sau a atacurilor sistematice la Banca Națională a României.

O astfel de abordare, spune AMCham România, a transformat Programul Național de Reformă într-un document desuet. Potrivit Camerei de Comerț americane, urmare a acestor politici, companiile române renunță la planurile de investiții și extindere în favoarea altor piețe.

Reprezentanți ai CEC spun că procesul înregistrării concurenților pentru alegerile parlamentare a fost, în principiu, corect

La Chișinău, reprezentanți ai CEC au declarat că procesul înregistrării concurenților pentru scrutinul parlamentar din 24 februarie a fost, în principiu, unul corect.

Vicepreședinta CEC, Rodica Ciubotaru, a declarat pentru Radio Chișinău că există mai multe contestații ale pretendenților care nu au fost înregistrați, dar consiliile electorale de circumscripție au acționat, în principiu, în conformitate cu prevederile legale.

Asociația Promo Lex, care monitorizează procesul electoral, va prezenta o evaluare proprie a procesului de înregistrare a concurenților.

În ajun, o delegație a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, care a vizitat R.Moldova, a anunțat că a fost informată despre cazuri de intimidare și violență împotriva candidaților, precum și de utilizare abuzivă a resurselor administrative. Într-o declarație, delegația spune că a fost informată și despre cazuri de implicare a funcționarilor publici în procesul de colectare a semnăturilor.

Delegația APCE a cerut autorităților să întreprindă toate măsurile necesare pentru a exclude abuzurile și încălcările în perioada electorală.

Pe 31 ianuarie s-a încheiat perioada înregistrării candidaților. Comisia Electorală Centrală a înregistrat 321 de concurenți electorali în circumscripții uninominale, dintre care 57 sunt independenți. În circumscripția națională concurează 15 formațiuni politice.

Comisia Electorală Centrală a înregistrat 321 de concurenți în circumscripții uninominale și a respins 37 de cereri

Comisia Electorală Centrală a înregistrat 321 de concurenți electorali în cele 51 de circumscripții uninominale pentru scrutinul parlamentar din februarie, dintre care 57 sunt independenți și 264 reprezintă o formațiune politică. Totodată, CEC a respins 37 de cereri de participare la alegeri în circumscripții uninominale. Bilanțul a fost făcut cu ocazia încheierii perioadei de înregistrare, pe 31 ianuarie. Cei mai mulți candidați, câte 13, vor concura în circumscripția nr.50, pentru Diaspora, la Vest de Republica Moldova, și în circumscripția nr.51 pentru SUA și Canada. Cei mai puțini, doar 3 la număr, s-au înscris în circumscripția nr.4 - Rîșcani. În circumscripția națională, în care vor fi aleși 50 de deputați, vor concura 15 partide politice.

CEC a stabilit cuantumul subvențiilor de la bugetul de stat acordate partidelor politice

Comisia Electorală Centrală a stabilit cuantumul subvențiilor de la bugetul de stat acordate partidelor politice. 19 partide vor primi subvenții pentru două luni, conform rezultatelor pe care le-au obținut la parlamentarele din noiembrie 2014, suma alocată fiind de aproape 2,5 milioane de lei. Iar 22 de partide vor primi subvenții pentru șase luni, conform rezultatelor alegerilor locale din iunie 2015, suma alocată fiind de aproape 7,3 milioane de lei. De la bugetul de stat, Comisiei Electorale Centrale i-a fost alocată pentru finanțarea partidelor politice suma de 40 de milioane de lei. Subvențiile se transferă lunar partidelor politice.

Delegația APCE în vizită în Moldova îngrijorată de derularea campaniei electorale

O delegație a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei și-a exprimat îngrijorarea că sistemul electoral mixt ar putea face electoratul moldovean vulnerabil la influența și la manipularea excesivă din partea oamenilor de afaceri locali bine pregătiți, preocupare exprimată inițial de Comisia de la Veneția. Delegația APCE care a vizitat Republica Moldova săptămâna aceasta pentru a evalua campania electorală și pregătirile pentru alegerile parlamentare din 24 februarie a fost informată de cazuri de intimidare și violență împotriva candidaților, de cazuri de exprimare a urii, inclusiv împotriva candidaților, și de cazuri de abuz de resurse administrative, se precizează într-un comunicat de presă.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG