Mutarea ambasadei americane de la Tel Aviv la Ierusalim continua sa fie comentata in presa americana. Ce se stie despre ceremonia care va avea loc luni? O relatare de la corespondentul Europei Libere la Washington.
Ginerele presedintelui, Jared Kushner, care in culise este considerat artizanul mutarii ambasadei, nu va fi cel care va conduce delegatia americana. O va face adjuctul secretarului de stat, John Sullivan, oficialitatea americana cu rangul cel mai inalt. Aceasta ierarhie pentru inaugurea ambasadei, in cursul zilei de luni este interpretată ca un semnal ca nou secretar de stat, Mike Pompeo intentioneaza sa fie mai activ in Orientul Mijlociu decit predecesorul său.
In primele luni ale administratiei Trump, Jared Kushner a fost un fel de secretar de stat alternativ, fiind activ in cele mai importante dosare si in special in Orientul Mijlociu. Dar mutarea ambasadei pare sa arate o schimbare, mai ales in conditiile in care firmele familiei Kushner fac obiectul unei anchete federale.
Surse de la Casa Alba arata că Kushner ar fi dorit ca Pompeo sa fie prezent la deschiderea ambasadei, dar acesta isi va trimite adjunctul pentru a arata ca este de acord cu decizia presedintelui de a muta ambasada.
Observatori cred ca Pompeo are o pozitie solida in sinul administratiei si nu se simte amenintat de Kushner, asa cum fusese cazul cu Rex Tillerson. La prima vizita a lui Trump in Israel, Kushner s-a aflat in incaperea in care summitul cu premierul Nethanyahu a avut loc, in timp ce Tillerson si consilierul pentru securitate nationala, HR McMaster au asteptat afara. Tillerson nu a fost de acord cu mutarea ambasadei la Ierusalim.
In favoarea acestei decizii au fost Kusher si negociatorul american Jason Greenblatt, asta in ciuda avertismentelor ca hotarirea ar submina procesul de pace, antagonizindu-i pe arabi si creind senzatia ca America nu este impartiala. De altfel de la luarea deciziei, liderul Palestinian Mahmoud Abbas nu a mai stat de vorba cu reprezentanti americani.
In Israel, conflictul cu Iranul, in Siria, este tema care preocupa opinia publica, eclipsind deschiderea ambasadei.