Atenţia principală se îndreaptă în aceste zile asupra războiului din Ucraina. Din cauza aceasta anumite teme nici nu mai sînt abordate, sau sînt prezentate doar sumar şi schematic. În acest context, a trecut aproape neobservată şi o aniversare, e adevărat tristă. Este vorba despre dispariţia actriţei Marlene Dietrich, în urmă cu 30 de ani.
Cântecul pacifist „Sag mir, wo die Blumen Sind” – „Spune-mi unde sînt florile”, pe care l-a interpretat Dietrich în 1962, se potriveşte perfect cu starea de spirit a celor care astăzi caută să găsească soluţii pentru a opri războiul.
(„Sag mir, wo die Blumen Sind” este versiunea germană a cântecului anti-război, „Where Have All the Flowers Gone”, din 1955, al folkistului american Pete Seeger).
Biografia Marlenei Dietrich este strîns legată de ultimul război mondial. A fost o emigrantă care, după terminarea războiului, niciodată nu s-a mai stabilit în ţara ei de naştere, în oraşul Berlin, unde s-a născut în 1901.
La începutul anilor 1920 a jucat în primele filme realizate în atelierele cinematografice germane, UFA. Rolul care a făcut-o celebră a fost cel al Lolei din „Îngerul albastru”, din 1930, iar cântecul „Ich bin von Kopf bis Fuß auf Liebe eingestellt” interpretat în film a devenit un şlagăr mondial.
Filmul este o critică aspră a perioadei wilhelmine şi a virtuţilor secundare ale filistinilor, avînd la bază romanul lui Heinrich Mann, „Professor Unrat – sau sfîrşitul unui tiran”, din 1905.
În filmul realizat de Josef von Sternberg a mai jucat şi marele actor Emil Jannings.
În urma succesului, a plecat în Statele Unite, unde a primit oferte de a juca în producţii realizate la Hollywood. Venirea la putere a lui Hitler, în 1933, a determinat-o să nu se mai întoarcă în Germania. A fost atacată în presa nazistă care a descris-o drept trădătoare de patrie. Atunci ea a declarat că se va întoarce numai după ce Hitler nu se va mai afla la cîrmă. În 1939 a primit cetăţenia americană, iar în timpul războiului a dat spectacole şi concerte în faţa militarilor americani.
Campania de denigrare a continuat şi după război. I s-a reproşat, între altele, că a preferat un locşor călduţ în străinătătate, în loc să stea alături de germani.
În perioada postbelică a mai jucat în multe filme. Ultimul mare rol l-a avut în „Procesul de la Nürnberg”, din 1961, în regia lui Stanley Kramer.
Ultimii ei ani de viaţă i-a petrecut la Paris. Atunci şi-a exprimat dorinţa de a fi înmormântată la Berlin.
Ura unor concetăţeni nu a încetat nici în 1992, cînd necunoscuţi i-au vandalizat mormîntul din cimitirul situat în cartierul berlinez Friedenau (tot acolo sînt înmormîntaţi şi doi scriitori, originari din România, Oskar Pastior şi Paul Schuster).
Propunerea de a da unei străzi numele Marlenei Dietrich a fost respinsă atunci de multă lume.
Împăcarea a venit ceva mai tîrziu. Piaţa centrală din Potsdamer Platz, unde se află sala principală a festivalului internaţional al filmului, „Berlinala”, a primit în 1997 numele actriţei. În 2001, cînd s-au împlinit 100 de ani de la naşterea Marlenei Dietrich, land-ul Berlin şi-a cerut scuze pentru persecuțiile pe care le-a avut de suportat. Un an mai tîrziu, i-a fost decernat postum titlul de cetăţeană de onoare a Berlinului.
