Linkuri accesibilitate

In memoriam Nicolae Dabija. „A fost un om care și-a marcat timpul”


Scriitorul Nicolae Dabija, 15 iulie 1948 - 12 martie 2021

La 72 de ani, în urma complicațiilor cauzate de Covid 19, a decedat la Chișinău scriitorul și publicistul Nicolae Dabija, fost deputat în parlamentul moldovean, dar și în ultimul legislativ al URSS. Valentina Basiul a discutat cu scriitorul Emilian Galaicu Păun, care l-a cunoscut bine, atât despre creația literară a lui Nicolae Dabija, cât și despre activitatea sa publicistică.

În memoriam Nicolae Dabija
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:06:48 0:00
Link direct

Emilian Galaicu-Păun: „A fost și pe măsura timpului, pentru că nu doar că a fost modelat de timp, a modelat, la rândul lui, timpul. Bun, și prin cărțile sale, dar și prin presă. Deci, Literatura și arta, într-un moment, a avut un rol crucial, fără de care este greu să ne închipuim ce s-ar fi întâmplat. Eu țin, sigur că, în mod special la poetul Nicolae Dabija, care a dat tonalitatea, dacă vreți, generației care ulterior s-a numit generația Ochiul al treilea, având și funcția de redactor-șef la început la Orizontul, apoi la Literatura și arta, a putut deschide uși, a putut promova un anumit gen de literatură, un anumit gen de publicistică și, în sensul acesta, el chiar a făcut o epocă în cultura noastră.”

Europa Liberă: Va rămâne în memoria colectivă, în memoria societății mai degrabă ca publicist, pentru că îl cunoaștem ca portdrapelul acestei publicații, o publicație care vine din anii de Mișcare de eliberare națională sau în ce măsură opera lui poetică va câștiga mai mult teren în timp în fața acestei publicistice destul de cu vervă, cu sânge?

Emilian Galaicu-Păun: „E adevărat că cu vervă, cu sânge, dar nu mi se pare că este o publicistică la înălțimea operei sale poetice, este mai degrabă, în mare parte, o publicistică circumstanțială. Adevărat că a scris săptămânal, cu vervă, cu patimă, uneori călcând și peste niște greble, ca să zic convențional, pentru că el a fost și în viață un om de mare vervă și cu patimă, dar cred că adevărata sa statură ca intelectual este opera poetică și, aș îndrăzni să cred, și o parte din opera eseistică. De exemplu, volumul acela Pe urmele lui Orfeu, apărut în 1988, și pentru care luase, pe atunci foarte tânăr, Premiul Național, care pe atunci se numea Premiul de Stat al Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești. E un volum care oricând poate să fie reeditat și, cel puțin din punctul de vedere al unei lirice, al unei viziuni poetice asupra lucrurilor, cred că este în picioare și acum, iar din opera sa poetică se poate întotdeauna scoate o antologie foarte consistentă, am și făcut acum câțiva ani de zile și vreau să spun – între paranteze fie vorba – am lucrat foarte bine cu el în calitate de redactor de carte. Mi-a pus pe masă un volum de vreo 500 de pagini, l-am convins text cu text să facem un volum elegant, până la urmă au apărut doar vreo 240 de pagini. Pot și să garantez pentru fiecare din acele texte selectate, care sunt sigur că au fost scrise într-o anumită cheie mai degrabă tradițională, dar cu o deschidere spre modernitate.

Sunt niște texte aerisite, texte care certifică vocația unui poet dat de Dumnezeu...

Poate că uneori în poezie a intrat în niște teritorii care erau mai puțin ale lui, mie mi se pare mai puțin izbutită poezia sa pamfletară. Spiritul lui Dabija a fost unul eminamente liric, nu cred că i s-a potrivit foarte tare pamfletul, dar sigur că timpurile și-au spus cuvântul.”

Europa Liberă: În felul acesta, faceți o invitație cumva pentru generația de astăzi care îl citează sau, iată, face trimitere pe rețelele de socializare la ultimul roman, Tema pentru acasă, să caute volumele din anii 90, din anii 80? Corect înțeleg?

Emilian Galaicu-Păun: „Nu este ultimul său roman, este anti-antipenultimul deja. Îi îndemn pe cititori, dacă vor să-l descopere pe un scriitor important, și nu, să zicem, pe un scriitor circumstanțial, să meargă, în primul rând, la volumele sale de versuri, inclusiv la acea antologie scoasă acum câțiva ani de zile la Cartier. Se numește Reparatorul de vise. Mai puțin să meargă la romanul Tema pentru acasă. Bine, a fost un succes de vânzări, dar, din punct de vedere literar, nu este de departe cea mai împlinită operă a lui Dabija. Înclin o dată în plus să afirm că poetul este cel care va rămâne în literatura română, și nu doar din Basarabia, dar în literatura română de pretutindeni. Este prezent în foarte multe antologii, a fost tradus în mai multe limbi.”

Europa Liberă: Numele scriitorului și omului de cultură Nicolae Dabija este legat cumva și de acea scrisoare controversată, un articol celebru, numit Rusoaicele. Și-a revăzut în timp Nicolae Dabija acele declarații, spuneați că ați discutat mai mult în ultima vreme omenește?

Emilian Galaicu-Păun: „Da, exact. Apropo am avut discuții cu el deja în perioada în care eram redactor de carte. Mă rog, nu am discutat doar texte, am vorbit și ca doi oameni care se cunosc cel puțin de vreo câteva decenii. I-am spus asta, că textul cela atunci a făcut mai degrabă un rău, deci a stârnit niște lucruri, niște patimi care nu au dus la nimic bun. Dar am spus și ceva mai sus, Nicolae Dabija, din câte îl țin minte eu, a fost omul care a reacționat uneori destul de rupt la orice deranj, deci nu era omul care să lase să treacă de la el, dar încă ceva, și atunci el spunea - țin minte asta -, spunea că publicistica trăiește o zi.

A fost omul care a reacționat uneori destul de rupt la orice deranj...

Dacă țineți minte, a avut Rusoaicele-2, în care încerca să... Adică, eu cred că și-a dat seama și, în sensul acesta, ierte-mi-se că fac asocierea, dar mi se pare foarte justă, în sensul acesta, Dabija semăna cu Grigore Vieru. Vieru era omul care acționa la orice și uneori acționa măcar necitind un text, după telefonul stricat. Dabija, în sensul acesta temperamental, era exact ca Vieru – nu ierta nimic și nu lăsa să-i scape nimic. E adevărat că, uneori, avea puterea, ca și Vieru, de altminteri, să recunoască și să facă pasul înapoi, sper că acel Rusoaicele-2 este un fel de jumătate de pas înapoi. Nici contemporanii măcar nu-l judecă. Până la urmă, oamenii, mai ales personalitățile vizibile, care sunt pe baricade, convențional vorbind, au o reacție nu neapărat de fiecare dată politic corectă. Sunt lucruri peste care la un moment se așterne tăcerea sau cenușa, dar important este să se pună în valoare ceea ce au dat consistent și, în cazul acesta, eu, de exemplu, sunt foarte întristat în dimineața asta de plecarea lui Dabija, pentru că a fost un om care, repet, și-a marcat timpul, epoca și în urma lui rămâne o operă încă nevalorizată pe deplin.”

  • 16x9 Image

    Valentina Basiul

    Valentina Basiul este pasionată de istorie, de arhive. În cadrul proiectul lansat de Europa Liberă pentru a marca 25 de ani de independență ai R. Moldova, Valentina a reconstituit momentele cheie prin ochii presei. Și a ieșit cartea: „Prin ochii presei. Moldova. Un sfert de secol”!

    Jurnalistă la radio Europa Liberă din 2014, Valentina Basiul a acoperit alegerile generale și prezidențiale, fiind autoarea unor „scurte istorii” ale partidelor și candidaților, care se remarcă prin detaliu, echidistanță și onestitate. Le-ați putut auzi sau „vedea” și la emisiunile electorale de la ÎnProfunzime, la ProTV. 

     

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG