Linkuri accesibilitate

În regiunea transnistreană, societatea civilă supraviețuiește cu greu atacului autorităților


Bună ziua, dragi ascultători! Sunt Lina Grâu și va prezint astăzi, la microfonul Europei Libere, emisiunea Dialoguri transnistrene.

În regiunea transnistreană, societatea civilă supraviețuiește cu greu atacului autorităților
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:30:00 0:00

Continuăm astăzi tema drepturilor omului și libertăților democratice în regiunea transnistreană. De data aceasta, discutăm cu două experte din cadrul organizației People in Need din Cehia, organizație care are în vizor respectarea drepturilor fundamentale în țările în care lucrează.

Un studiu realizat de organizația cehă People in Need, specializată pe respectarea drepturilor omului, a analizat situația societății civile din Ucraina, Georgia și Moldova, iar un subcapitol a vizat și contextul în care lucrează societatea civilă din regiunea transnistreană. Despre principalele constatări și concluzii ale acestui studiu vorbim în următoarea jumătate de oră cu Nadia Ivanova, director adjunct al Centrului pentru drepturile omului și democrație al organizației People in Need, și Elena Terzi, manager regional de proiect în aceeași organizație.

Societățile civile de pe cele două maluri nu pot fi comparate...

Europa Liberă: Mulți experți de la Chişinău afirmă că în regiunea transnistreană nu există societate civilă și că organizațiile care lucrează acolo într-o mare măsură sunt controlate de administrația de la Tiraspol. În opinia Dvs., în ce măsură această constatare este corectă și ce se întâmplă în Transnistria cu societatea civilă? Am observat o anumită dezvoltare a acesteia după ce au început măsurile de încredere și au venit anumite fonduri, finanțări special pentru proiecte comune pentru cele două maluri ale Nistrului. Dar în ce măsură organizațiile de acolo reprezintă într-adevăr vocea oamenilor din regiune?

Nadia Ivanova: „Nu aș fi de acord cu afirmația că societate civilă în regiunea transnistreană nu există, măcar și pentru faptul că văd un pic mai larg conceptul de societate civilă. Atâta timp cât există oameni care încearcă să facă ceva bun și să schimbe lucrurile în bine, acest lucru se numește societate civilă.

Societățile civile de pe cele două maluri nu pot fi comparate – vorbim despre contexte diferite, situații diferite și ar fi nedrept să afirmăm că pe malul drept societatea civilă există, iar pe cel stâng – nu.”

Europa Liberă: Eu am exagerat puțin, intenționat, când am formulat întrebarea.

Nadia Ivanova: „De fapt, nu ați exagerat foarte mult, pentru că am auzit aceste opinii de multe ori de la experții din Chişinău.

În regiunea transnistreană indiscutabil există societate civilă. Aceasta se dezvoltă cu totul diferit decât cea de pe malul drept – în condițiile unor limitări dure din partea așa-numitor autorități locale. Aceasta se dezvoltă destul de constant, dacă ținem cont de faptul că avem un regim mult mai autoritar decât cel de pe malul drept.

Societatea civilă a apărut acolo demult, aceasta a fost persecutată de autoritățile locale, mai mult sau mai puțin, pe parcursul tuturor celor 30 și ceva de ani de existență a problemei transnistrene . În acest moment, vedem o situație în care atacul asupra societății civile din partea autorităților de facto este mult mai accentuat decât acum câțiva ani, comparabil, poate cu ce a fost acum 10 ani, în timpul primului de-facto președinte.

Nadia Ivanova
Nadia Ivanova

În ceea ce privește măsurile de încredere, acestea indiscutabil sunt un instrument care a apărut pentru ca donatorii să vină în regiune. E adevărat că evaluarea noastră a acestor măsuri de consolidare a încrederii este foarte rezervată, ca să spunem așa.”

Europa Liberă: Și la Chişinău opiniile sunt împărțite.

Nadia Ivanova: „Da, am discutat mult și cu colegii din Chişinău, și cu cei din Transnistria, iar opinia celor din societatea civilă din Transnistria este încă și mai rezervată.

La un moment dat, cam acum 15 ani, donatorii și partenerii internaționali ai Moldovei au început să înțeleagă că soluționarea problemei transnistrene nu avansează, că este un conflict înghețat și că acesta din păcate nu este o prioritate pe agendă în Moldova. Dar, în același timp, aceasta este o problemă de securitate pentru comunitatea internațională, astfel încât trebuie să existe niște pârghii de a influența situația de acolo.

Și încă până la apariția măsurilor de promovare a încrederii donatorii au început să vină în regiune și să lucreze cu organizațiile locale. Și evident că acest lucru a generat o anumită creștere și extindere a societății civile. Dar totuși trebuie să înțelegem că această situație are foarte multe limitări. În primul rând, majoritatea donatorilor nu merg în regiune pentru monitorizarea propriilor proiecte – așa cum merg pe malul drept, așa cum merg în orice altă țară din lume. De ce – este o altă întrebare. Unii au restricții pur diplomatice, dacă vorbim despre donatori guvernamentali, alții au pur și simplu niște preconcepții. Noi, People in Need, am mers acolo ani de zile și am monitorizat programele noastre și nu am avut probleme foarte mari, până la un moment dat.

În al doilea rând, discuția directă dintre donatorii internaționali și societatea civilă transnistreană se lovește de o anumită sensibilitate a societății civile de pe malul drept, care consideră că Transnistria fiind parte a Moldovei, donatorii trebuie să discute cu societatea civilă din Republica Moldova, iar ONG-urile transnistrene trebuie să fie tratate ca organizații din Republica Moldova. O anumită logică aici există, dar realitatea este de așa natură că această abordare nu este chiar adevărată.

Mulți ani am încercat să vorbim despre necesitatea ca organizațiile transnistrene să fie incluse în anumite platforme moldovenești. Aici apar însă o mulțime de probleme, banale în esență. De exemplu, faptul că 95% din reprezentanții societății civile din Transnistria nu vorbesc limba română. Și nu doar că nu o vorbesc, ei nici măcar nu o înțeleg. Pentru că ei nu au niciun fel de acces la limba română.”

Avem și o anumită neîncredere din partea ambelor părți

Europa Liberă: Da, limba română nu există în câmpul informațional în Transnistria.

Nadia Ivanova: „Așa cum la noi în Cehia nu întâlnești limba română, la fel este și în Transnistria. Iată de ce trebuie să dai dovadă de foarte multă dorință, răbdare și insistență pentru a învăța limba și a o vorbi, pentru a participa normal la activitățile societății civile de pe malul drept al Nistrului. În al doilea rând, avem și o anumită neîncredere din partea ambelor părți. Așa că „consolidarea măsurilor de întărire a încrederii” este o denumire foarte bună pentru program. Altceva este felul în care acesta este implementat.

Donatorii nu vor să facă valuri și să enerveze chiar de tot autoritățile de facto din Transnistria…

Spuneam că oamenii de pe malul drept al Nistrului consideră că toată societatea civilă de pe malul stâng este controlată de administrație, că este absolut pro-rusă, că este pentru separarea de Republica Moldova și tot așa. Ceea ce este complet eronat. Opiniile privind soluționarea conflictului acolo sunt la fel de diverse pe cât de diverși sunt și oamenii care locuiesc acolo. Și în mod sigur acolo există un număr mare de organizații și activiști adevărați care nu au nicio legătură cu procesele politice dintre malurile drept și stâng. Ei sunt ostatici ai situației, la fel cum sunt și cei 300 și ceva de mii de oameni rămași să locuiască acolo.

Respectiv, donatorii au venit, au început să investească bani cu foarte mare precauție și au stabilit anumite relații cu anumiți jucători mari. Pentru că, cu cât este mai mare grantul, cu atât mai mic este numărul de granturi acordate și cu atât mai ușor este de monitorizat procesul. Este mult mai simplu decât să acorzi un număr mare de granturi mici și să ai multe dificultăți la monitorizare, mai ales că nimeni nu merge în Transnistria.

Și acest lucru a creat o anumită neproporționalitate și o anumită dualitate în societatea civilă din regiunea transnistreană. Acum acolo există organizații mari care știu să lucreze cu donatorii mari, știu să obțină granturi mari și știu cum să le gestioneze…”

Nadia Ivanova (reapta), Elena Terzi (stânga), People in Need, Praga
Nadia Ivanova (reapta), Elena Terzi (stânga), People in Need, Praga

Europa Liberă: Dar organizații de felul acesta sunt doar câteva.

Nadia Ivanova: „Da, ele sunt puține pentru că nu sunt chiar atât de mulți donatori care oferă sume mari pentru Transnistria. Așadar, astfel de organizații există, dar acestea știu cu siguranță că nu pot lucra cu anumite subiecte, pentru că acestea nu convin donatorilor, care nu vor să facă valuri și să enerveze chiar de tot autoritățile de facto.

Riscul de a intra în vizorul mașinăriei represive locale crește proporțional cu sumele pe care le au în gestiune…

Iar, pe de altă parte, și pentru organizațiile propriu-zise este destul de periculos, pentru că riscul de a intra în vizorul mașinăriei represive locale crește proporțional cu sumele pe care le au în gestiune. Există și altă categorie de organizații, care vor să se ocupe de subiecte grele, care vor să vorbească despre încălcarea drepturilor omului, despre sistemul de justiție, despre tortura în închisori… Însă pentru aceste organizații nu este chiar atât de ușor să găsească donatori, inclusiv pentru că donatorii care reprezintă anumite instituții cer printre altele ca aplicații să fie înregistrați pe malul drept al Nistrului. Ceea ce este foarte greu, inclusiv pentru că imediat după ce se înregistrează la Chişinău activiștii sunt vizitați de reprezentanți ai MGB-ului de la Tiraspol cu întrebarea „Pentru ce?”.

Iar pentru înregistrare, vă spuneam deja, este nevoie de limba română, pentru că și înregistrarea, și toată partea administrativă se face în română.

Al treilea impediment este impozitarea dublă, pentru că organizația trebuie să plătească impozite și pe un mal, și pe celălalt. Și așa mai departe. Sunt un milion de probleme absolut pragmatice care nu se soluționează și nimeni nu vrea să se ocupe de asta.

În plus, în momentul în care ei reușesc totuși să parcurgă tot acest proces, să primească aceste granturi din partea acelui număr foarte mic de donatori care sunt de acord să dea bani pentru temele foarte sensibile și serioase legate de încălcarea drepturilor omului, aceste organizații intră în vizorul mașinii represive create de de-facto autoritățile din Transnistria, pornind de la Legea cu privire la agenții străini, care este mult mai dură decât cea rusească. Cred că Duma de stat de la Moscova are ce învăța de aici. Legea transnistreană conține o listă cu activitățile care sunt interzise, spre deosebire de legea rusească, în care se spune că organizațiile pot activa în continuare, doar că sunt etichetate drept „agenți străini”. În Transnistria însă activitățile sunt pur și simplu interzise. Iar lista acestor interdicții conține cam tot ce poate face societatea civilă.”

Europa Liberă: Se pare că elevul și-a depășit profesorul.

Nadia Ivanova: „Cred că da, cred că pot fi mândri. Pe lângă această lege mai există și Strategia de combatere a extremismului, unde societatea civilă în general este descrisă drept o amenințare potențială pentru securitatea Transnistriei. Respectiv, oamenii care încep să se dea cu părerea pe rețelele de socializare sunt declarați extremiști. Tendință care, de altfel, a devenit și ea una pan-regională. După care lista continuă cu tot felul de procese judiciare, controale, amenzi…

Oamenii care încep să se dea cu părerea pe rețelele de socializare sunt declarați extremiști...

În timpul pandemiei de Covid, la toate astea s-a adăugat închiderea completă a frontierei administrative și imposibilitatea de a ieși din regiune, emigrarea și alte lucruri care în Transnistria oricum sunt foarte grave. Și în consecință rezultă o societate civilă care vrea să facă ceva, are multe idei, este gata să se ocupe de asta, are mult curaj, dar nu are resurse și posibilități, sunt multe impedimente din partea statului și în general este mai simplu să pleci în străinătate.”

Europa Liberă: Și rămân doar câteva organizații care încearcă să mai facă câte ceva…

Elena Terzi, în comparație cu ce a povestit acum Nadia Ivanova, societatea civilă de pe malul drept parte să fie mult mai liberă. Pe malul stâng ai impresia că este o repetare a perioadei staliniste. Dacă am lua ceea ce povestește Nadia și am da să asculte cuiva care nu știe contextul, ar avea impresia că vorbim despre realitățile anilor represiunii staliniste…

Elena Terzi: „Pentru noi ar fi important să nu simplificăm exagerat aceste lucruri, pentru că pe ambele maluri trăiesc oameni de tot felul, iar cei din regiunea transnistreană sunt ostatici ai situației politice și geopolitice. Dar atunci când comunici cu ei înțelegi că ei au aceleași vise și interese. Toți își doresc să trăiască într-o societate liberă, își doresc ca tinerii să aibă posibilități de autorealizare, toți vor ca drepturile lor fundamentale să fie respectate, indiferent dacă sunt pe malul drept sau stâng.

Moldova, Elena Terzi, 21 iunie 2022
Moldova, Elena Terzi, 21 iunie 2022

Iată de ce cred că nu trebuie să dramatizăm situația, adică să insistăm pe faptul că în astfel de condiții societatea civilă nu poate exista și că singura soluție este plecarea. Adesea aud această opinie de la cei de la Chişinău: „Pentru ce mai încearcă oamenii aceștia, dacă acolo oricum lucrurile nu pot fi schimbate?” Dar eu cred că trebuie să privim din cu totul altă perspectivă. Dacă omul s-a născut în această regiune, unde condițiile sunt așa cum sunt, el trebuie să trăiască acolo într-un fel sau altul și să-și păstreze demnitatea. Și desigur că încearcă să facă acest lucru prin mijloacele pe care le are. Și rolul nostru este să-i susținem pe acești oameni, nu să-i judecăm pentru faptul că s-au născut acolo, că trăiesc acolo și că nu au plecat imediat cum au împlinit 16 ani.

Pentru organizațiile internaționale, pentru donatori, dar și pentru societatea civilă de pe malul drept, unde este mai multă libertate, este important să se înțeleagă aceste lucruri, e important să-i susțină pe acești oameni și să nu încerce să-i pună în niște condiții care să-i limiteze și mai mult. Este o situație complexă.

Iar pentru societatea civilă moldovenească cred că este important să înțeleagă că aici sunt două lecții. Prima este să aibă grijă ca pe malul drept să nu se întâmple același lucru ca pe malul stâng, adică să lupte ca să nu piardă drepturile care deja au fost obținute și care în Republica Moldova deja de ceva timp sunt considerate de la sine înțelese. Dar am văzut că se poate întâmpla orice – politica, geopolitica se pot schimba în orice direcție. Și este important să avem grijă să nu se piardă ceea ce a fost deja obținut.”

Europa Liberă: Nadia, te rog să spui care sunt trei cele mai mari probleme ale societății civile în regiunea transnistreană.

Nadia Ivanova: „Cred că cea mai mare problemă a societății civile din Transnistria este faptul că nu este recunoscută - și nu mă refer la Transnistria ca regiune, subliniez, ci doar la societatea civilă de acolo. Statutul nerecunoscut se resimte la foarte multe nivele – de la cel administrativ, adică dificultățile la înregistrare despre care vorbeam mai sus, la accesul la justiție. Există acces doar la justiția din regiune și înțelegem foarte bine cu ce se termină de fiecare dată orice încercare de a apela la justiția de acolo. Deși recent am avut un caz când juristul Centrului Apriori de la Tiraspol a câștigat un proces și acțiunile miliției transnistrene au fost declarate ilegale. Se întâmplă și așa ceva, dar mai degrabă ca excepție. De principiu însă nu există acces la o justiție obiectivă.

Statutul nerecunoscut al organizațiilor transnistrene se mai resimte și prin faptul că nu sunt percepuți drept societate civilă de colegii de pe malul drept, dar și de colegii din comunitatea internațională. Sunt oameni care există într-un soi de vacuum și care, în încercarea de a-l depăși, consumă exagerat de mult timp și energie. Aceasta este prima problemă, una dintre cele mai importante.

Altă problemă este că lipsa de flexibilitate a donatorilor internaționali are un impact direct asupra calității serviciilor și produselor pe care le oferă organizațiile transnistrene. Pentru că de cele mai multe ori acestea trebuie să-și adapteze specificul activităților la ofertele pe care le au donatorii, inclusiv la temele pe care aceștia sunt gata să le finanțeze, în loc să facă lucruri de care chiar este nevoie în regiune. De multe ori pur și simplu nu există posibilitatea de a găsit bani pentru lucrurile cu adevărat importante.

Autoritățile de facto creează mecanisme de represiune pentru a lupta cu orice fel de gândire liberă...

Și mai este și problema că acele granturi sunt foarte mari. Pur și simplu pentru că așa este mai comod donatorilor. Iar în Transnistria există organizații care cu 10-15 mii de dolari pe an sunt capabile să facă mai multe decât altele cu 60 de mii.

Iar a treia problemă este, evident, situația politică din regiune, când autoritățile de facto creează mecanisme represive pentru a lupta cu orice fel de gândire liberă și a limita din toate părțile posibile activitatea societății civile. Și, după cum spuneam, nu există niciun fel de metode recunoscute, reale pentru ca oamenii din regiune să se poată apăra.

Acestea cred că sunt trei cele mai importante probleme care limitează activitatea societății civile pe malul stâng și nu permit dezvoltarea organizațiilor de acolo.”

Europa Liberă: Nadia, despre această mașinărie represivă se vorbește tot mai mult în ultimul timp - și la Chişinău, dar și pe plan internațional au existat reacții, atât la OSCE, cât și în Departamentul de stat al SUA. Cum vă puteți explica faptul că anume acum au început „să fie strânse șuruburile” ca niciodată înainte? Uneori sunt chestiuni de-a dreptul ridicole pentru care se deschid dosare penale – scrierea unei cărți sau un pichet, sau „jignirea președintelui sau a armatei a 14-a”… Adică sunt lucruri despre care credeam că nu mai sunt de actualitate deja în secolul XXI.

Nadia Ivanova: „Dacă e să analizăm tendințele din ultimii ani, putem vedea că este un fenomen regional încă din 2014.”

Europa Liberă: Adică din momentul anexării Crimeii.

Nadia Ivanova: „Ceea se s-a întâmplat în Crimeea și în Donbas a generat valuri imense nu doar în Ucraina, dar și în toată regiunea, chiar în toată lumea aș putea spune. Am auzit chiar și în Vietnam de la activiști că ei sunt amenințați că dacă vor face valuri va fi și la ei ca în Ucraina, doar că ei vor fi atacați de China. Ei m-au întrebat de mai multe ori dacă este chiar atât de rău în Ucraina. Așa că este o tendință pe care am văzut-o și în Azerbaidjan, și în alte țări, în Asia Centrală și în Rusia.

Ceea ce s-a întâmplat în ultimii doi ani, când șuruburile au început să fie strânse cu o forță fără precedent, se datorează faptului că pandemia și Covid-ul au devenit un scenariu ideal pentru dictatori și liderii autoritari pentru a încerca să pună lacăt tuturor, explicând acest lucru prin restricțiile impuse de Covid și lupta pentru sănătatea națiunii. Am văzut că în multe țări autoritare oamenii care ieșeau să protesteze, care scriau pe rețelele sociale sau se revoltau erau pedepsiți foarte ușor sub pretextul încălcării normelor sanitar-epidemiologice.

Respectiv, în Transnistria a fost și mai ușor – s-a închis frontiera administrativă. Încolo oricum nu mergea nimeni, iar acum nici cei de acasă nu mai puteau pleca. Și, respectiv, nimeni nu a mai putut avea vreo influență asupra a ceea ce se întâmpla acolo, lucru care și înainte nu era deloc simplu.

Chestiunile drepturilor omului sunt sacrificate pentru ca să existe măcar un cât-decât dialog acceptat de toți…

OSCE joacă un rol foarte important, încercând în negocierile 5+2 să ridice problema drepturilor omului, dar mandatul organizației este foarte limitat. Și dacă partea transnistreană nu va vrea să discute, se va ridica și va pleca, OSCE nu va putea face nimic. Ei nu au forța impunerii în această situație, motiv pentru care încearcă să mențină măcar un minim dialog.

În calitate de apărători ai drepturilor omului evident că nu suntem de acord cu această abordare. Este și ceea ce se întâmplă în programul de consolidare a încrederii – chestiunile drepturilor omului sunt sacrificate pentru ca să existe măcar un cât-decât dialog și cooperare acceptată de toți.”

În calitate de apărători ai drepturilor omului pentru noi prioritare sunt încălcările în acest domeniu

Europa Liberă: Dar cât de eficientă este o astfel de abordare pe termen lung? Bine, ai reușit să faci un proiect, dar idea este să realizezi proiecte pentru a atinge anumite scopuri. Sacrificând drepturile omului și alte chestiuni principiale nu compromiți însuși sensul prezenței tale în regiune?

Nadia Ivanova: „Exact din acest motiv noi nu suntem organizație interguvernamentală și nu ne ocupăm de promovarea măsurilor de încredere. Pentru că în calitate de apărători ai drepturilor omului pentru noi prioritare sunt încălcările în acest domeniu și noi considerăm că nimic din acest domeniu nu poate fi sacrificat, niciodată. OSCE are alte scopuri și obiective, ei nu sunt apărători ai drepturilor omului. Este o organizație inter-guvernamentală din care face parte inclusiv Rusia care deși oficial nu este parte a conflictului, joacă totuși în mod evident un rol cheie. Iată de ce nu putem să ne așteptăm de la ei, deși le putem cere, să pună drepturile omului mai sus de alte priorități din procesul de negocieri.

Și, dacă e să fim sinceri, nici partea moldovenească nu ridică aceste probleme la rang prioritar, ca să nu o spunem mai dur. Între Moldova și autoritățile de facto transnistrene există multe înțelegeri economice, există cooperare economică și aceste lucruri nu sunt influențate în niciun fel de faptul că aceasta este o regiune de facto secesionistă care încearcă să se separe. Și de multe ori chiar și apărătorii drepturilor omului de la Chişinău s-au întrebat: „Dar unde este Moldova în chestiunea încălcărilor drepturilor omului în propria ei regiune, în cazul propriilor ei cetățeni?”.

Este inadmisibil să fie sacrificate drepturile omului, cu susținerea tacită a programelor comune…

Acest domeniu în mod evident nu este o prioritate. Și întărirea măsurilor de încredere este o încercare de a împăca societatea civilă de pe cele două maluri, societate civilă care, din punctul meu de vedere, nu trebuie împăcată pentru că reprezentanții acesteia discută foarte bine și așa și găsesc limbă comună mult mai repede decât cei de la putere.

Și, în opinia mea, este inadmisibil să fie sacrificate drepturile omului, cu susținerea tacită a programelor comune. Pentru că aceasta este o posibilitate unică de a pune pe poziții de egalitate organizațiile și activiștii de pe un mal și de pe celălalt și de a arăta că societate civilă în regiunea transnistreană există și că se poate lucra cu ea. Lucru care din păcate nu se prea întâmplă în acest program de consolidare a încrederii, așa cum este el realizat de mulți ani de zile.

Acum pentru acest program este mai important să arate că dialogul are loc. Acest dialog, evident, are loc cu aprobarea „de sus”, pentru că în Transnistria există o lege care spune că orice transferuri financiare care se fac în baza granturilor trebuie să fie înregistrate la un așa-numit consiliu de coordonare. Și, respectiv, cei care vor să aibă acces la școli, la instituții sociale trebuie să treacă prin acest filtru, unde grantul poate fi aprobat sau nu.”

Europa Liberă: Depinde de cum te porți.

Nadia Ivanova: „Evident. Și normal că niciun proiect pentru apărarea drepturilor omului nu va trece de această comisie.

Așa că trebuie să se țină cont de aceste lucruri și trebuie să vorbim cu orice ocazie despre faptul că pentru noi drepturile omului sunt prioritare și sunt mai importante decât o aprobare obținută la consiliul de coordonare.”

Elena Terzi: „Eu cred că înainte de a vorbi despre încredere trebuie să vorbim și despre alte teme importante, una din ele fiind abilitarea – cuvânt folosit des de donatori, care înseamnă să te adresezi oamenilor care nu au putere în așa fel de parcă ei ar avea-o.

Încredere poate exista doar atunci când vom începe să ne tratăm de parcă am fi egali și am avea putere…

Asta însemnă pentru donatorii internaționali să trateze societatea civilă moldovenească având această atitudine, iar pentru organizațiile moldovene să trateze astfel grupurile marginalizate, minoritățile, dar și relațiile dintre cele două maluri ale Nistrului.

Încredere poate exista doar atunci când vom începe să ne tratăm reciproc de parcă am fi egali și am avea putere. După care pot veni măsurile de încredere și alte proiecte.”

Europa Liberă: De ce i-ar trata astfel puterea pe oamenii care nu au putere?

Elena Terzi: „Cred că putem explica acest lucru prin alt cuvânt foarte bun – legitimitate. Puterea nu există în vacuum și cred că deja am depășit timpurile când puterea era transmisă din generație în generație pentru că se considera că a venit la rege direct de la Dumnezeu sau din alte surse oculte.

Noi acum considerăm că puterea într-un stat democratic este transmisă de cetățeni în anumite condiții. Pentru ca să existe aceste condiții trebuie să existe această legitimitate – adică oamenii trebuie să aibă încredere în faptul că cei care sunt la putere reprezintă interesele lor. Iar acest lucru poate fi obținut doar în condițiile în care cei de la putere țin cont de oameni și nu îi tratează ca pe o masă amorfă.”

Nadia Ivanova: „Aici ar mai fi important de menționat și că noi vorbim despre cum ar trebui să arate lucrurile la modul ideal, însă de obicei nu se întâmplă așa, mai ales în țările despre care discutăm acum. Nici măcar în Occident nu întotdeauna lucrurile funcționează așa cum trebuie. Dar ideea este că comunitatea internațională are o posibilitate unică de a-i învăța pe oameni să gândească în spiritul a ceea ce spunea Elena: „Cei de la putere se comportă cu voi așa cum vor, dar nu trebuie să le permiteți, pentru că de fapt puterea este a voastră. Voi puteți să-i alegeți pe acești reprezentanți și să le dați puterea să adopte decizii pentru voi, dar puteți să-i și scoateți din joc”. Și în principiu în orice proces de construire a democrației, mai ales în democrațiile în transformare, cum este Moldova acum, discuția este despre a-i învăța pe oameni să impună anumite limite puterii, de genul: „Aici aveți voie, dar să nu uitați că și aici vă controlăm și vă putem spune ce este admisibil și ce nu. Și că legile pe care le adoptați nu sunt pentru voi”.

Evident că simplificăm acum, dar sunt procese în care societatea civilă trebuie să joace un rol-cheie. Pentru că anume această încredere este veriga de legătură dintre cei care dețin puterea și cetățeni, la fel ca și încrederea că societatea civilă controlează puterea așa cum trebuie, că ține în vizor toate aspectele importante.”

Europa Liberă: Care sunt recomandările către donatori care vor să susțină societatea civilă din raportul vostru?

Este crucial ca donatorii să nu vină cu teme pregătite pe care să le impună organizațiilor, ci să discute cu aceste organizații...

Nadia Ivanova: „Principalele sunt flexibilitatea și înțelegea caracterului participativ, un lucru fundamental. Din punctul nostru de vedere, este crucial ca donatorii să nu vină cu teme pregătite pe care să le impună organizațiilor, ci să discute cu aceste organizații pentru a înțelege care sunt domeniile prioritare pentru finanțare în comunitățile concrete. A doua recomandare este flexibilitatea – este ceea ce lipsește cel mai mult pentru Transnistria. Flexibilitatea în cerințele birocratice, în volumele de bani oferite prin granturi, în permisiunea de a schimba anumite lucruri. Pentru că noi vorbim totuși despre o regiune unde situația se poate schimba în orice moment.

Dar în același timp recomandăm cu insistență donatorilor că dacă oferă granturi mari unor organizații să insiste asupra unei raportări contabile foarte stricte și să ceară transparență, să meargă pe teren, să monitorizeze proiectele. Pentru că situația în care se pierde legătura dintre donator și organizația care primește grantul este una foarte favorabilă pentru corupție. Și așa apar cei care sunt numiți „mâncători de granturi”, iar în Transnistria din păcate această problemă nu este mai mică decât oriunde în altă parte. Acest fenomen trebuie să fie combătut de donatori care, înțelegând acest lucru, să controleze procesele. Fără a-i îngropa pe beneficiari în birocrație și rapoarte contabile să ceară transparență și claritate în fluxurile de bani.

Și una din principalele recomandări pentru donatori este să nu se teamă. Pentru că nu au de ce. Transnistria este o regiune mică care are o anumită influență și asupra situației geopolitice, și asupra Moldovei - și economic, și politic, mai ales când vine vorba despre votarea la alegeri. Dar donatorii internaționali nu trebuie să se teamă de faptul că autorităților locale ar putea să nu le placă ceva. Donatorii internaționali au posibilitatea de a merge la principiu. Pentru că nu este o chestiune de armă nucleară sau de alte riscuri majore. Este o chestiune exclusiv principială și eu cred că mai ales donatorii europeni și americani care vorbesc deschis despre drepturile omului și le consideră ca fiind cea mai mare realizare a Europei postbelice au deplina legitimitate să ceară aceste lucruri și să finanțeze astfel de proiecte.”

Aici e Radio Europa Liberă

Vezi comentarii

XS
SM
MD
LG