Linkuri accesibilitate

Daniela Șerban: „În România lumea pare pregătită pentru o nouă clasă politică, în Moldova pare că încă nu...”


Daniela Șerban în studioul Europei Libere de la Chișinău

Născută la 23 iunie 1986, în satul Cărpineni, Hâncești. S-a format ca profesionist în România din 2005. A reprezentat România în fața investitorilor străini și a coordonat printre cele mai ample campanii de educație financiară din țară – au trecut aproape 15 ani în care a crescut, s-a implicat împreună cu profesioniști minunați și au avut rezultate împreună. A construit o comunitate de companii listate la bursă de la zero, dublând-o în primul an de activitate, cu multiple alte rezultate notabile – printre cele mai mari companii românești s-au alăturat ARIR cu scopul de a fi mai transparente, mai responsabile față de societate și cu o guvernanță corporativă mai bună. În vara anului 2019 a fost admisă la Doctorat în Finanțe la Academia de Studii Economice, cu bursă. Prin continuarea studiilor în mediul academic se va implica mai mult în formarea tinerilor profesioniști, împărtășindu-le totodată din experiența ei. Orice este posibil prin muncă și dedicare. Asta a învățat de la bunicii ei, care s-au luptat pentru libertate și au suferit consecințe; de la părinții ei, doctori fiind, care și-au dedicat nopțile în slujba celor bolnavi. Vrea să-și educe gemenele în același spirit, de patriotism și dedicare oamenilor.

Luni

Am revenit aseară de la Chișinău, după întâlnirea cu absolvenții. O serbare frumos pregătită de colegii din clasa a 12-a a Liceului Teoretic „Mihai Eminescu”. Foștii mei colegi de liceu s-au împrăștiat în lumea largă, însă ne-am strâns vreo 10 să comentăm sentimentul de acasă. În România lumea pare pregătită pentru o nouă clasă politică, în Moldova pare că încă nu, spuneau ei. Au fost mărite recent taxele, inclusiv la cei care prestează servicii pentru exterior, astfel că se așteaptă la un grad de colectare mai mare. Problema este dacă și ce se va face cu mai mulți bani. Între timp tinerii încă ne pleacă pentru că nu găsesc suficiente motive să rămână.

Între timp tinerii încă ne pleacă pentru că nu găsesc suficiente motive să rămână...

Ziua continuă cu un interviu în presa financiară, despre primul indicator din Europa care măsoară comunicarea companiilor listate cu investitorii, numit VEKTOR, calculat de Asociația pentru Relații cu Investitorii la Bursă din România, pe care o coordonez.Dimineața a început devreme, îmi duc fetițele geme la școală. De fiecare dată când le văd entuziasmul de dimineață îmi amintesc cât de repede trec anii și cum eram elevă.

Ședințe până seara și discuții despre sondajele politice pentru 2020.

Marți

Toată țara stă sub presiunea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului actual. Este un an de mari schimbări pe scena politică din România. După 8 ani în care țara a fost condusă de social-democrați, PNL este la Guvernare de câteva luni, cu minoritate în Parlament. Sondajele îi plasează peste 40% pe liberali, urmați de PSD în jur 20% și USR-PLUS până în 15%. Rezultatele vin pe fondul unor ani de proteste și comportamente de care românii s-au cam săturat – ordonanțe de urgență, creșteri nesustenabile de salarii, îndatorarea statului peste măsură.

Am petrecut după amiaza cu fetițele și lucrând de acasă. Voi merge la Cluj săptămâna viitoare și am început să stabilesc agenda celor două zile, întâlniri și evenimente cu mediul de afaceri. Până acum am fost de câteva ori la Cluj, vara, pe durata festivalului Untold. Este un oraș superb, dichisit și cu o personalitate aparte.

Miercuri

Aseară târziu Guvernul României a adoptat 25 Ordonanțe de Guvern. Este ora 12 și încă nu știm ce este în ele. În jurul orei 13:30 aflăm că s-a votat moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban, astfel nu avem nici Guvern, nici alegeri locale în două tururi, motivul moțiunii. Mulți acuză PNL și PSD de înțelegeri, pleacă ai noștri, vin ai noștri, din păcate. O altă miză sunt alegerile parlamentare anticipate, mai devreme de noiembrie, care să permită reconfigurarea Parlamentului și crearea majorității ”de și împreună cu PNL”, conform declarației Președintelui Iohannis.

Aflăm că s-a votat moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban...


A fost una din acele zile complete, când venită după o zi intensă mă așteaptă gemenele cu zâmbetul pe buze și se așteaptă să fiu ca nouă. Astăzi și-au dorit o repriză de „stand up comedy” de la mine, un șir de glume despre noi și ce ne înconjoară. La cei șase ani ai lor e greu să le explici că glumele și bancurile nu vin la comandă, deci ai chef sau nu, trebuie să fie haios.

Joi

În sfârșit a nins, pentru prima dată iarna aceasta, semn că schimbările climatice sunt tot mai prezente. Încep ziua prin a deszăpezi mașina, o bucurie, de altfel. Resimt și bucuria copiilor în această dimineață, care văd în București zăpada. Se circulă de obicei mai greu în zilele acestea, găsirea unui loc de parcare între munți de zăpadă rămâne o provocare.

Am avut astăzi câteva discuții foarte interesante cu antreprenorii români, atât din perspectiva colaborării cu politicul, aflând că Ludovic Orban, Premierul demis, răspunde la telefoanele antreprenorilor și spre deosebire de guvernele anterioare există dialog cu mediul de afaceri.


Într-o altă discuție am atins necesarul de investiții în infrastructura a României, fiecare oraș fiind gâtuit de trafic și de lipsa conexiunilor dintre aeroport și oraș. Concluzia este că ar fi potrivită o regândire a finanțării investițiilor publice, eventual în parteneriat cu parteneri privați.

Vineri

M-am trezit la 5 dimineața pentru a participa la Brașov la deschiderea primului cabinet de europarlamentar al lui Dacian Cioloș. După prânz am fost invitată la un eveniment dedicat Pactul Ecologic European, organizat sub egida Renew, a treia forță politică din Parlamentul European. În discuția de 3 ore cu antreprenorii din Brașov am vorbit despre beneficiile României și oportunitățile asociate în contextul noului Pact.

Acesta va regândi tot ce înseamnă bugetul UE spre afaceri sustenabile...


Acesta va regândi tot ce înseamnă bugetul UE spre afaceri sustenabile, cu miza de a reduce schimbările climatice. Oameni noi și interesați de viitorul nostru, oameni care fac viitorul nostru în fiecare zi. Am povestit despre experiența mea de la finele anului trecut de a promova adoptarea modelelor de afaceri circulare în România. Ideea de a refolosi, repara, recicla este încă la început de drum ca model de afaceri, ar fi necesare investiții în inovație, pe de-o parte și multă educație.

O săptămână ca multe altele, urmează un weekend de ședințe, astfel săptămâna e doar la mijlocul ei.

XS
SM
MD
LG