Linkuri accesibilitate

În Rusia există „o lungă tradiție a otrăvirii adversarilor politici” (Alexandru Groza/Hotnews)


Revista presei românești

Mai multe publicații online (între care G4Media) preiau un text semnat de Laurențiu Pleșca despre independența dovedită de Curtea Constituțională a Republicii Moldova prin decizia cu privire la statutul limbii ruse în țară. O lege trecută în fugă, noaptea „ca hoții”, de socialiști, dădea o poziție privilegiată limbii ruse, ceea ce ar fi necesitat cheltuieli enorme de la buget pentru că obliga autoritățile să asigure birocrația necesară comunicării și în limba rusă cu cetățenii. În plus, ar fi fost o lege discriminatorie față de cei 80% vorbitori de limba română din Republica Moldova (argument rejectat de ministrul de externe socialist). Socialiștii urmăresc în continuare să-și motiveze parlamentarii și susținătorii în vederea anticipatelor, așa că au anunțat că un nou proiect de lege pe aceeași temă și că se vor adresa Comisiei de la Veneția.

„Sosirea lui Navalnîi la Moscova a fost o lovitură pe care Rusia lui Putin nu a prevăzut-o şi pentru care nu era pregătită. Această mişcare provocatoare şi de frondă a zdruncinat încrederea establishmentului putinismului care credea că a scăpat de opozant. Provocarea a fost enormă şi Putin nu a avut cum să reacţioneze decât în forţă, arestându-l pe Navalnîi, montând un proces improvizat, ilegal, extrajudiciar, într-o secţie de poliţie”, scrie Iulian Chifu pe blogurile Adevărul. Protestele de sâmbătă – cele mai importante numeric la Moscova din ultimii 10 ani, dar impresionante în toată Rusia - s-au soldat cu 3000 de arestări, ceea ce, susține Chifu, demonstrează nu forța, ci slăbiciunea lui Putin. Un episod aparte a fost comunicatul Ambasadei Statelor Unite, difuzat înainte de proteste, prin care cetăţenilor americani li se cerea să evite zonele unde se desfăşurau manifestații. Purtătorul de cuvânt al președintelui Putin a acuzat, în consecință, Washingtonul de ingerințe și chiar de implicare. „Marea frică generală a structurii verticalei puterii şi a regimului lui Putin faţă de Navalnîi vine din forţa şi impactul public al activităţii sale anti-corupţie”, scrie Chifu, amintind dezvăluirile făcute de echipa oponentului despre palatul somptuos și secret al lui Putin, despre averea pusă la dispoziția copiilor săi nelegitimi și mamelor lor.

Pe site-ul Hotnews, Alexandru Groza face inventarul cazurilor de otrăvire a oponenților lui Vladimir Putin și arată că în Rusia există „o lungă tradiție a otrăvirii adversarilor politici”. Și el spune că Putin se simte amenințat de prezența lui Alexei Navalnîi în Rusia și că soarta următoarelor alegeri prezidențiale depinde de capitalul electoral și susținerea internațională pe care le-ar putea obține Navalnîi. Desigur, „doar în situația în care va reuși să fie achitat de cei 14 de închisoare” doriți de Kremlin.

Jurnalista Ioana Ene-Dogioiu se folosește de declarațiile făcute de doctorul Octavian Jurma într-un interviu acordat publicației online spotmedia pentru a constata un paradox: „Suntem o țară miraculos verde într-o Europă roșie Covid. Miraculos, sunt doar câteva cazuri din noua tulpină britanică, apărute la fel de miraculos la oameni care nu au călătorit”, scrie ea. În fapt, potrivit afirmațiilor medicului, ar fi o problemă serioasă cu modul de raportare a cazurilor de îmbolnăvire. Haosul în statistici s-ar fi vădit chiar în intervenția ministrului sănătății Vlad Voiculescu, care le-a cerut autorităților locale din București să nu relaxeze măsurile de izolare, părând că nu e la curent că procentul de îmbolnăviri a scăzut sub 3 la mie. Prefectul și primarul general al capitalei au fost însă nevoiți să dispună redeschiderea parțială a restaurantelor, teatrelor și cinematografelor, precum și a sălilor de jocuri de noroc pentru că așa prevede o ordonanță de urgență semnată chiar de „contemplativul” ministru al sănătății.

XS
SM
MD
LG