Linkuri accesibilitate

Întâlnire virtuală la nivel înalt: tatonări pentru normalizarea relațiilor SUA-China


Președintele Biden s-a întreținut, virtual, timp de trei ore și jumătate cu omologul său chinez, Xi Jinping, discuția fiind caracterizată drept „sinceră”.

Întâlnire virtuală la înalt nivel: tatonări pentru normalizarea relațiilor SUA-China
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:27 0:00
Link direct

Fără să aducă evoluții notabile, acest prim contact la cel mai înalt nivel, de la inaugurarea administrației americane a fost menit să readucă stabilitate în raporturile bilaterale, extrem de tensionate în ultima vreme. Biden și Xi au discutat despre importanța unei atitudini responsabile, în contextul rivalității dintre cele două mari puteri.

Această întâlnire a avut ca context înțelegerea sino-americană cu privire la combaterea încălzirii globale și faptul că summitul virtual a avut un comunicat comun este privit ca un pas înainte în reducerea tensiunilor, care în ultimele luni au inclus confruntări cu privire la sancțiuni, transferuri de tehnologie și agresivitatea Chinei față de Taiwan. Biden a spus că este responsabilitatea liderilor să se asigure că rivalitatea nu degenerează în conflict, intenționat sau neintenționat. Xi Jinping a subliniat la rândul său că o relație sănătoasă între China și America este necesară pentru progresul ambelor țări.

Surse de la Casa Albă au arătat că Biden a reafirmat poziția oficială americană care recunoaște că există o singură Chină. Cei doi președinți au mai abordat modificările de climă, sănătatea globală, situația energetică, chestiuni comerciale precum și evoluții din Afganistan și Iran. Biden a adus în discuție în câteva rânduri drepturile omului, apreciindu-se că cei doi lideri au poziții diferite față de această chestiune. Presa chineză a arătat că Xi Jinping a făcut apel la stabilitate, spunând metaforic că doua vase uriașe nu trebuesc lăsate să se ciocnească.

Tensiunile sino-americane s-au accentuat în anii președinției Trump și până acum Biden nu a schimbat politica americană, speranța fiind că acest prim summit va stabiliza raporturile, evitând riscul unor confruntări. Președintele Biden crede – spre deosebire de predecesorul său – în capacitatea diplomației de a atenua conflicte, fără ca asta să însemne abandonarea unor principii și politici aflate în concordanță cu acele principii. Un purtător de cuvânt american a spus „Ultimul lucru pe care Biden și Xi și-l doresc acum este o criză majoră de politică externă”.

XS
SM
MD
LG