Linkuri accesibilitate

Întoarcerea expertizei și prohodul statului neoliberal


Pandemia a avut deja două efecte pe care, fără a ne hazarda încă în a le numi benefice, nu putem decât să le situăm la locul lor cuvenit.

Unul din rezultatele directe este restaurarea importanței pe care o avea tradițional expertiza profesională. Al doilea este falimentul brusc al statului neoliberal.

Întoarcerea expertizei și prohodul statului neoliberal
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:54 0:00
Link direct



În legătură cu ceea ce a fost numit moartea expertizei, s-a spus deja că trăim timpuri periculoase. Tom Nichols deplângea asta deja în cartea lui din 2017: The Death of Expertise: The Campaign Against Established Knowledge and Why it Matters. Niciodată oamenii n-au avut acces la atâta cunoaștere și niciodată n-au părut mai puțin dispuși să învețe ceva. Democrația internetului, sau trollingul cu intenție, banalizaseră negarea expertizei. Cu toții am citit de mii de ori, în legătură cu afirmațiile documentate ale unui expert, fraze de genul: -- “E doar opinia lui” sau: -- „Cine mai e și ăsta?” sau: -- „Eu am citit altceva”.

Încetul cu încetul s-a instalat convingerea cvasi-generală că toate opiniile sunt echivalente și că oricine are dreptul să-și facă auzită părerea. Nivelarea aceasta a dus la generalizarea unei atitudini anti-intelectuale și la un refuz al expertizei autentice. Mai toată lumea suferă astăzi de efectul acela Dunning–Kruger, cunoscut în psihologie, care îi face pe incompetenți să se împopoțoneze cu zdrențe de cunoaștere.

Epidemia e însă pe cale de a readuce experții acolo unde le este locul. Deodată, populația și-a dat seama că vrea să audă experții, nu politicienii. Asta pentru că savantul caută răspunsuri, analizează, cercetează, dar în primul rând se îndoiește de orice, spre deosebire de politician.

Sigur, ca în orice criză de asemenea dimensiuni există și riscul unui triumf al iraționalului. Vom avea, de asemenea, o schimbare în mentalități. Lenea și statul acasă sunt rău văzute în societatea contemporană, mânată de mai bine de un secol încoace de virusul productivității. Vom ajunge treptat, fără îndoială, la o nouă viziune asupra muncii, a relațiilor sociale. Așa se face că un alt domeniu în care politicianismul agresiv al ultimelor decenii e pe cale de a pierde teren este chiar în cel al administrării statului. A dispărut deodată obsesia cu ideea că statul ar fi sursa tuturor relelor. Acest poncif neoliberal supraviețuise crizei din 2008, cu toate că cetățenii plătiseră atunci și intraseră într-un ciclu al suferinței pentru a salva băncile... care declanșaseră criza. Acum însă, în plină pandemie, iată că statul e chemat din nou în ajutor.

Apare limpede inanitatea teoriei potrivit căreia cheltuielile publice ar fi inutile, căci nu aduc profit imediat. Profitul astăzi sunt zecile de mii de vieți și salvarea societății. Cunoaștem cu toții formulele robotice ale celor care spun că doar întreprinderea privată merită să existe, iar restul e un lux socialist. „Restul” se arată însă a fi securitatea socială, spitalele, învățământul, armata și poliția. Tot ce ajută un stat să nu se prăbușească, astfel încât unii să se simtă suficient în siguranță ca să propovăduiască dispariția statului și a expertizei celor care știu că societatea există și dincolo de productivitate.

Așa încât statul nu se arată acum a fi „sursa problemelor”, cum spunea Reagan, ci soluția lor.

Vezi comentarii (3)

Acest forum a fost închis
XS
SM
MD
LG