Sincer să fiu, nu mă miră deloc întoarcerea lui Vlad Filat în politică. Chiar şi atunci când i se lua un interviu în penitenciar şi Filat spunea că nu mai este interesat de politică, eu eram convins că se va răzgândi. După părerea mea, Filat face parte din categoria oamenilor care nu se pot lepăda de politică, care vor să fie mereu în lumina reflectoarelor. Acum, redevenind lider al PLDM, omul îşi propune pesemne să recupereze ceea ce a pierdut din cauza rivalului Plahotniuc. Măi să fie!
Sunt foarte curios să văd ce-o să iasă din această încercare a lui Filat. Omul are din start câteva probleme uriaşe. Cea mai mare e aceea că stă prost cu credibilitatea. Faptul că figura în povestea cu furtul miliardului, că a fost în închisoare îi micşorează enorm spaţiul de manevră. Mulţi oameni îl percep ca pe un oligarh asemănător cu Plahotniuc. Alegătorii au multe întrebări legate de activitatea politică şi economică a lui Filat, întrebări la care nu au răspunsuri clare. Fireşte, Filat se crede absolut nevinovat şi invocă răul pe care i l-a făcut Plahotniuc. Dar de la o parte lucrurile se văd altfel decât le prezintă fostul premier. Repet, credibilitatea omului e la pământ şi îmi este greu să cred că îşi poate recăpăta popularitatea de altădată. Deşi în Moldova orice e posibil.
Şi-apoi ponderea PLDM-ului pe eşichierul de dreapta e minuscul acum tocmai din cauza lui Filat. Şi să încerci să relansezi partidul chiar cu ajutorul celui care i-a redus şansele mi se pare un efort ilogic, absurd. Ce relaţie va avea PLDM-ul condus de Filat cu formaţiunile conduse de Maia Sandu şi Andrei Năstase? Vor colabora? Cum? Sau vor lupta între ele? Sau poate Andrei Năstase şi Maia Sandu vor dori o alianţă cu Vlad Filat? Eu unul mă îndoiesc.
Filat s-a întors. Acum e din nou lider de partid. Şi mai departe ce vrea să facă? Să redevină premier? Să vedem ce urmează…