Am fost deunăzi în Tătărăuca Veche, Soroca, şi atunci când maşina noastră a trecut de Şolcani, şoferul a intrat în panică. Până la Soroca drumul făcut cu sprijinul poporului american e foarte bun. De la Soroca până la Şolcani tot e bun. La Şolcani începe infernul. Contrastul e izbitor. E ca şi cum treci rapid din post-modernitate în Evul Mediu.
Şoseaua superbă se transformă brusc într-un drum execrabil, hopuros, găurit parcă de nişte obuze, cu o puzderie de pietre care se înfig în cauciucurile maşinii. Amicul şofer mi-a spus aşa: „Dacă ştiam ce drum e acesta, nu mai veneam. Maşina mea e prea fragilă pentru el. Aici e nevoie de un tanc”.
Povestea acestui drum e luuungă ca independenţa Republicii Moldova. Tot soiul de politicieni s-au perindat la putere, au făurit viitorul nostru luminos, dar drumul acela a tot degradat ani de zile. Nimeni nu-l bagă în seamă. Nimănui nu-i trebuie. Şi nu e vorba de un drum oarecare, ci de o şosea naţională importantă care leagă Soroca de Otaci şi duce spre frontiera ucraineană. Cum e posibil să arate o asemenea şosea ca un drum desfundat dintr-un sat uitat? Alo, stimaţi conducători! E anul 2020! Treziţi-vă! Ştiţi câte maşini au fost stricate de drumul acela?
Acum câteva zile, premierul Chicu a spus că drumul acela va fi reparat anul viitor, că puterea l-a observat, în sfârşit. Asemenea promisiuni au mai răsunat şi nimic nu s-a întâmplat. De aceea, optimismul meu e reprimat. Aştept să văd minunea din 2021. Între timp, alte maşini vor fi hrentuite de drumul Şolcani-Arioneşti, alţi nervi vor fi consumaţi.
