Numărul școlilor de stat este în scădere cu circa 20% în ultimii zece ani, în vreme ce în aceeași perioadă numărul școlilor private s-a dublat. Există astfel circa 6000 de școli primare și gimnaziale de stat, față de aproximativ 700 de unități de învățământ private. Din punct de vedere cantitativ, școlile publice sunt covârșitor mai multe, dar din punct de vedere calitativ cele private sunt considerate mult mai bune.
De asemenea, peste 30% dintre creșele și grădinițele care funcționează în România sunt private, iar numărul lor este creștere. Numărul acestora s-a dublat în ultimii cinci ani, potrivit datelor Institutului Național de Statistică.
Patronatul Investitorilor Autohtoni susține însă că statul blochează dezvoltarea învățământului privat prin tot felul de reglementări discriminatorii între sectorul privat și cel de stat. Spre exemplu, cerințele de funcționare pentru clădirile care găzduiesc astfel de instituții sunt extrem de dure, în cazul celor private, și prea laxe pentru cele de stat, care în foarte multe cazuri nu îndeplinesc nici jumătate din standardele impuse privaților. Pe de altă parte, titularizările cadrelor didactice și acreditarea sunt procese extreme de birocratizate în cazul școlilor private.
Din cei peste un milion și jumătate de elevi înscriși în învățământul școlar primar și gimnazial, sectorul privat deține doar circa 1%, dar se află în creștere. Anul trecut a crescut cu peste 16%, ajungând la 15.000 de elevi în toată România. Ridicarea nivelului de trai în mediul urban și modificarea Legii educației potrivit principiului că „banii urmează elevul” au dus la dezvoltarea sistemului educațional privat. Astfel, aproape o mie de euro se alocă anual pentru fiecare elev în parte, iar în ultimii ani acești bani au fost alocați inclusiv școlilor private. Apoi, grădinițele, școlile și liceele private nu mai plătesc impozit pe profit, ceea ce le-a dat posibilitatea, mai ales marilor lanțuri, să investească în dezvoltarea bazei materiale.
Spre exemplu, școlile și liceele din rețeaua Lumina, instituție manageriată de un grup de oameni de afaceri turci și care este cea mai mare din România, are peste 4000 de elevi, aproape 500 de profesori și alți 300 de angajați care se ocupă de mentenanță, organizare și, în general, buna funcționare a lucrurilor. Elevii de la liceele și școlile Lumina câștigă anual cele mai multe medalii olimpice pe plan internațional. Doar anul acesta 60 de medalii au ajuns în vitrinele instituției Lumina, care are o cifră anuală de afaceri de peste 10 milioane de euro.
Lumina deține, de altfel, 30% din acțiunile liceului Orizont din Chișinău, de unde au fost reținuți săptămâna trecută șapte profesori turci, pe motiv că ar avea legături cu organizații islamiste.
Acum doi ani au existat și în România anumite presiuni asupra școlilor Lumina, venite mai cu seamă pe canale diplomatice dinspre Ankara, dar ministerele Educației și de Externe au precizat că Lumina funcționează cu respectarea legilor autohtone.
Școlile private sunt mult mai bune, fiindcă ele trebuie să fie eficiente, în momentul în care nu mai sunt, părinții își retrag copiii de acolo, iar instituția privată are probleme. Sistemul public funcționează în schimb adesea pe baze clientelare, în plus, profesorii continuă să se bazeze pe banii obținuți din meditații pentru a avea o viață decentă și, ca atare, se concentrează mai puțin în orele pe care le țin la clasă și mai mult pe cele care le aduc venituri suplimentare. Profesorii bine pregătiți sunt minoritari, din cauza celor aproape 30 de ani de tranziție în care profesorii au fost prost plătiți, iar cei mai buni fie s-au refugiat în privat, fie au abandonat munca pedagogică.
Statul încă nu este dispus să cedeze din monopolul pe care îl are asupra educației de teamă să nu piardă din mână această resursă, care poate fi manevrată inclusiv din punct de vedere ideologic. Astfel, spre exemplu, manualele sunt calate încă pe naționalismul anilor ceaușiști, iar directorii școlilor publice sunt aleși în cele mai multe cazuri de partidul aflat la putere.
