Linkuri accesibilitate

„Țara noastră are nevoie de restartare”


Veronica Pisarenco

Jurnal săptămânal cu Veronica Pisarenco.

Născută la 10 august 1979, în s. Cățeleni, raionul Hîncești. Absolventă a Colegiului Economic „Dimitrie Cantemir” din Suceava și a UPS „Ion Creangă” din Chișinău, Facultatea Pedagogie generală. Mai bine de 10 ani a fost învățătoare în gimnaziul din satul natal, actualmente este asistent didactic în învățământul primar din Cehia. Se ghidează de motto-ul: „Mulțumește-te cu ce este, dar caută mereu ceva mai bun” (Socrate).

Luni

M-am trezit de-abia cînd se zorea de ziuă. Prin geamul fereștii îndrăzneț pătrunde lumina zilei. Deschid ochi; sunt nedumerită; încerc cu greu să-mi dau seama unde mă aflu. Pe loc m-am trezit: Uraaa! Eu sunt acasă!!! Acolo, în locușorul cela la care zi de zi, oră de oră, moment cu moment visam, așteptam, număram zilele și nu mai aveam răbdare să ajung.

Cuibușorul cela sfînt sub soare, unde-am prins de mulți ani rădăcini puternice, ce nu-mi permit să uit de unde am plecat.

Da, după două zile de drum lung, acum sunt acasă!

Mă ridic din pat; pășesc prin casă și constat că aici timpul s-a oprit în loc: ceasornicele nu funcționează; împărați sunt păianjenii și peste tot s-a așternut praful.

Sunt foarte obosită după drum lung, dar astăzi vă fi ziua curățeniei generale în casă.

Am ieșit afară. Înconjor casa și admir cu nesaț darurile grădinii, m-am salutat cu cățelul nostru, iar în curtea casei o pisică străină ne-a cadonat 3 motănași minunați. Hai să-i hrănesc pe ei, apoi servim noi micul dejun.

Astăzi avem mult de lucru; așa că fiecare pleacă în treaba să.

Afară e posomorît și plouă, plouă bacovian. Toată ziua a plouat.

[Și finii] s-au săturat de străinătate, doresc cît mai curînd să revină...

Seara am avut în ospeție pe dragii noștri fini, reveniți și ei nu demult din Anglia. M-am bucurat mult de vizita lor, mai ales că mi-am văzut și ținut în brațe pentru prima dată finuții gemeni. O bucurie imensă!

Am discutat despre noi și constat că ei tot s-au săturat de străinătate, doresc cît mai curînd să revină, dar așteaptă cu mare nerăbdare data de 11 iulie.

Marți

O cafea bună de dimineață face minuni și dă puteri pentru întreaga zi.

Astăzi o invit pe mama la mine. Vreau să fim numai noi două, să compensez măcar puțin timpul pierdut prin depărtări. Noi două știm de fapt a îmbina excelent muncă cu vorba și odihna.

La prînz am preparat o zeamă moldovenească, cum numai ea știe s-o facă, pîinică, plăcinte și sarmale.

Un miros peste tot, ce m-a dus cu gîndul în copilărie, de m-a purtat prin curtea bunicii și a casei părinților.

Este atît de bine aici și acum, că n-aș mai pleca niciodată, dar...

Seara suntem invitați la niște prieteni foarte buni. Întîlnim acolo și multă lume. Discuții au fost de tot felul, inclusiv electorale. Am înțeles că toți suntem diferiți, dar și că unii oamenii încă nu văd limpede ce se petrece în țară. M-am străduit să-mi expun și eu punctul de vedere, străduindu-mă să-i conving căci țară noastră are nevoie de restartare și un moment unic este acum pe 11 iulie. Sper că i-am convins, dar pînă duminică mai e timp și în orice moment cei nesiguri își pot schimba opțiunea.

Miercuri

Astăzi, zi de cumpărături. Am venit acasă chipurile să ne odihnim, dar renovăm cîte ceva pe la casă.

Prin magazine de toate este, dar prețurile sunt cosmice și atunci mă întreb: Oare cum se descurcă conaționalii noștri rămași acasă, care au un salariu de nimic sau care în general nu au un post de muncă?

Mă cuprinde un sentiment de milă pentru acești oameni chinuiți și sărăciți, pentru copiii lor, dar și o ură față de cei ce ne-au adus în acest hal. Aceste simțiri mă conving încă o dată că astfel nu se mai poate. Noi merităm altcineva. Ziua decisivă se apropie și astăzi trebuie să mai discut cu cineva la tema dată.

După masă avem o discuție cu vecinii. Majoritatea au copii plecați peste hotare. Văd că discută cu copiii și sunt informați corect. Mai sunt mici excepții, dar cred că vor alege corect.

Seara am plecat în vizită la scumpii noștri nași. A fost o seară minunată!

Joi

Ca de obicei ziua începe cu cafeluța.

Astăzi preparăm dulceață de vișine pentru clătite și tort. Tare ne mai plac! Greu de cules, dar trebuie! Culeg vișine și mă minunez cîte bogății avem noi în grădină; cît de frumoasă ne este casa, satul, pădurea, dealurile din depărtare...

Mă-ntreb în sinea mea dacă n-am greșit cumva că am plecat prin străini?...

Mă-ntreb în sinea mea dacă n-am greșit cumva că am plecat prin străini? Oare cînd mă voi întoarce vor mai fi aceste frumuseți?

Într-un fel mă simt vinovată c-am lăsat totul de izbeliște și am plecat, apoi revin la acele vremuri grele cînd ultimii bănuți nu-mi ajungeau pentru alimente sau chiar procuram pe datorie de la magazinul din sat.

Îmi amintesc destul de bine și anii studenției, cînd puteam să-nvăț cît de bine, dar bani în plic trebuia să pun, astfel riscam să am restanțe. Acestea și multe argumente mă conving că am procedat bine, cel puțin pentru copiii noștri și viitorul lor.

Închei ziua într-un cerc de prietene, cu care am stat la o cafea, ne-am mai spus oful, ne-am consolat între noi și ne-am resemnat cu gîndul că toate-s de la Domnul, iar El știe cel mai bine să le pună la locurile lor.

Vineri

Micul dejun că de obicei.

O zi cu mult soare și temperaturi ridicate în termometre.

Astăzi voi strînge foi de viță-de-vie, căci tare ne mai plac sarmalele învelite în ele! Acestea tot vor merge cu noi la drum lung. Așa că sfătuind cu mama, nici nu mi-am dat seama că frunze deja sunt destule. Atît de bine ne este împreună și nici nu vreau să mă gîndesc că în curînd ea vă rămîne plîngînd în prag, iar eu voi plînge pe drumuri străine.

După masă mergem să facem curat la cimitir. S-a mărit cimitirul de doi ani în coace. Numai am intrat pe poartă și sunt întîmpinată de un mormînt încărcat de coroane, iar de pe cruce mă privea zîmbitoare o foarte bună și sfătoasă prietenă și colegă de serviciu. Nu m-am putut abține; m-au podidit lacrimile. În jur mă privesc din fotografii săteni, rude, prieteni, cumetri, copii, tineri plecați prea devreme de printre noi.

Datorită ploilor frecvente din ultima vreme, buruianul a crescut mai sus decît crucile, iar fără coasă nu faci nimic.

Am ajuns și la mormîntul tatălui, care răbdător mereu mă așteaptă și mă privea cu ochii blînzi, de parcă-mi mulțumea că n-am uitat de el. Mă simt vinovată și-mi cer iertare că l-am lăsat singurel în salcînăria de pe toloacă.

Seara încheiem cu o cină în familie împreună cu soțul, fiica și mama.

Îmi dau bine seama că sunt o norocoasă că o am și mă rog bunului Dumnezeu să o țină în putere, viață lungă și să mă aștepte căci eu degrabă, degrabă, mamă, mă voi întoarce acasă! Te rog mult să mă aștepți! Vreau să te văd în prag. Să mai sfătuim cum știm noi mai bine și nu cumva să găsesc lacăt la ușă și la poartă, căci altfel acestui șoc mă tem nu-i voi putea face față.

Vezi comentarii (2)

XS
SM
MD
LG