Linkuri accesibilitate

Descentralizarea ca panaceu (chiar şi pentru "boala infantilă a maghiarimii") - Judit Ferencz răsfoieşte presa maghiară culturală şi de analiză politică


Săptămâna aceasta răsfoim presa maghiară culturală şi de analiză politică. Mai multe publicaţii abordează tema conflictelor etnice din Voivodina, regiune cu peste două milioane de locuitori şi 22 de minorităţi naţionale. Săptămânalul orădean Erdélyi Riport face o sinteză a evenimentelor din regiunea din Serbia.

Comunitatea maghiară susţine că, de la începutul anului 2003 şi până acum, au avut loc în Voivodina peste trei sute de conflicte interetnice, majoritatea provocate de sârbi şi îndreptate împotriva maghiarilor din zonă. Autorităţile sârbeşti au o viziune diferită. Ministrul de interne vorbeşte despre nici cincizeci de cazuri "care poartă însemnele unei impacienţe naţionale".

Actele de violenţă, de regulă stradală, sunt condamnate de politicieni sârbi şi maghiari deopotrivă, respectiv de comunitatea internaţională. Asta însă - aflăm din Erdélyi Riport - nu schimbă starea de fapt. Zilele trecute în localitatea Temerin a fost ars drapelul Serbiei. Apoi, cel al Ungariei. Iar în final, şi steagul oraşului.

Într-un interviu acordat săptămânalului de cultură A hét, senatorul UDMR Frunda György oferă leacul tuturor relelor: descentralizare şi iar descentralizare. Politicianului transilvănean afirmă că aceasta este singura cale prin care problemele economice, sociale şi etnice se pot remedia.

Cu un aer de optimism oarecum inexplicabil, el susţine că legea administraţiei publice locale are să fie modificată imediat după alegerile din toamnă. Şi nu oricum, căci Frunda vorbeşte despre guvernele locale care ar urma să conducă cele peste 15 regiuni istorice, economice sau etnice din România.

Tot probleme etnice atinge şi lunarul bilingv Moldvai Magyarság (Maghiarii din Moldova). Problemele "indienilor maghiari" cu îi numeşte publicaţia pe ceangăi. Etnologul Tánczos Vilmos conchide: mulţi se ocupă în zilele noastre de ceangăi. Pe de o parte pentru că subiectul este în vogă, deci se vinde. Pe de altă parte, "chestiunea ceangăiască" poate fi încă exploatată politic de către toţi care doresc să o facă.

Exploatarea politică a problemelor naţionale este însă o mare greşeală - formulează scriitorul şi istoricul francez de origine maghiară Fejtő Ferenc în Erdélyi Riport. Aflat pentru prima oară în Transilvania, Fejtő - în vârstă de 95 de ani - pune diagnosticul: principala caracteristică a magharilor este aceea că nu pot trăi împreună. Dacă nimeni nu doreşte să-i distrugă, o fac ei înşişi. Iar acum - adaugă el - a contactat şi Ardealul "boala infantilă a maghiarimii".

Renumitul literat îşi povesteşte şi experienţe avute cu politicieni români. În 1996 l-a cunoscut pe preşedintele Ion Iliescu la Paris. Profitând de ocazie, i-a pus câteva întrebări delicate. N-a primit vreun răspuns, doar un colet cu o ediţie bibliofilă a unui volum semnat de şi pe-atunci preşedintele României.

Fejtő n-a avut mai mult noroc nici cu Petre Roman. Povesteşte cum l-a abordat la o recepţie, spunându-i că îl cunoscuse bine pe tatăl său, Valter Roman. În replică, politicianul român i-a întors brusc spatele fără să mai scoată vreun cuvânt.

În final, problemele arzătoare ale scriitorilor maghiari. La Zetea se desfăşoară tabăra anuală a Ligii Scriitorilor Maghiari din Transilvania, organism creat cu aproape trei ani în urmă şi afiliat la European Writers' Congress. În revista literară Nyugati Jelen, membrii ligii îşi spun păsurile. Care nu sunt puţine.

Astfel aflăm că, de câţiva ani încoace, cărţile de limbă maghiară nu se mai distribuie practic nicăieri. Revistele literare din ţară publică, aproape exclusiv, materiale respinse de publicaţiile din Ungaria. Nici un autor şi nici o editură de limbă maghiară n-a beneficiat vreodată de sprijin din Fondul Literar din România.

Scriitorii maghiari vor şanse egale cu cei români. Vor emisiuni la postul public TVR Cultural. Vor un fond literar propriu. Vor funcţii de decizie în comisiile de specialitate ale Ministerului Culturii. Şi vor ca toate astea să se realizeze prin intermediul UDMR.
XS
SM
MD
LG