În final, ele provoacă adevărate epidemii. Cel mai sigur mijloc de transmitere a bolilor limbajului este micul ecran dar o contribuţie importantă o aduc multe persoane publice, printre care politicienii. Stîlcirea limbii române a devenit, nu sunt primul care o spun, o specialitate naţională.
În ce priveşte cuvintele care au devenit clişee, viaţa lor este mai lungă sau mai scurtă. Sunt perioade cînd prezenţa lor parazitară este sufocantă. Mai demult, a făcut furori verbul „ a negocia”. I-a urmat, cu şi mai mare succes, „a antama”. Cît despre „a provoca” şi „provocare”, ele fac în continuare ravagii. Cele mai înduioşătoare momente sunt cînd o starletă declară că faptul de a fi pozat goală în revista Playboy a fost pentru ea „o provocare”.
Cît despre „ca şi” în loc de „ca”, atingem aici culmi ale absurdului: „ca şi guvern decidem că... ”; „ca şi preşedinte considerăm că ...”. Din exces de zel, se evită cacofonii care nu există. Iar limba, din nou, scîrţîie din toate încheieturile.
N-am făcut statistici, dar am impresia că „locaţie” este clişeul cel mai răspîndit astăzi. Totul a devenit locaţie: el este folosit pentru loc, casă, localitate, amplasament, hotel, casă de odihnă, pensiune, staţiune balneară, destinaţie turistică, peisaj, locuinţă de închiriat sau de vîndut, sală de şedinţe, spaţiu al manifestărilor publice, sediu al unei instituţii, etc., etc. Anglicism de origine, dicţionarele mai vechi îl înregistrau drept sinonim pentru „închiriere”. Cuvîntul şi-a extins treptat sensurile şi, prin abuz ziaristic, a ajuns să invadeze limba. O limbă pe care ne place să o lăudăm şi să o cîntăm în versuri patriotice avîntate dar pe care o sărăcim şi o condamnăm la stereotipie.
În ce priveşte cuvintele care au devenit clişee, viaţa lor este mai lungă sau mai scurtă. Sunt perioade cînd prezenţa lor parazitară este sufocantă. Mai demult, a făcut furori verbul „ a negocia”. I-a urmat, cu şi mai mare succes, „a antama”. Cît despre „a provoca” şi „provocare”, ele fac în continuare ravagii. Cele mai înduioşătoare momente sunt cînd o starletă declară că faptul de a fi pozat goală în revista Playboy a fost pentru ea „o provocare”.
Cît despre „ca şi” în loc de „ca”, atingem aici culmi ale absurdului: „ca şi guvern decidem că... ”; „ca şi preşedinte considerăm că ...”. Din exces de zel, se evită cacofonii care nu există. Iar limba, din nou, scîrţîie din toate încheieturile.
N-am făcut statistici, dar am impresia că „locaţie” este clişeul cel mai răspîndit astăzi. Totul a devenit locaţie: el este folosit pentru loc, casă, localitate, amplasament, hotel, casă de odihnă, pensiune, staţiune balneară, destinaţie turistică, peisaj, locuinţă de închiriat sau de vîndut, sală de şedinţe, spaţiu al manifestărilor publice, sediu al unei instituţii, etc., etc. Anglicism de origine, dicţionarele mai vechi îl înregistrau drept sinonim pentru „închiriere”. Cuvîntul şi-a extins treptat sensurile şi, prin abuz ziaristic, a ajuns să invadeze limba. O limbă pe care ne place să o lăudăm şi să o cîntăm în versuri patriotice avîntate dar pe care o sărăcim şi o condamnăm la stereotipie.
