Amestecul Rusiei în campania electorală din Moldova nu mai trezeşte nici un dubiu. Întâlnirea Voronin-Smirnov-Medvedev, preconizată pentru perioada de dinainte de 5 aprilie, susţin mai mulţi comentatori, are tocmai rolul de a oferi comuniştilor o gură de oxigen. Moldovenii sunt invitaţi să reţină următorul mesaj: doar votând pentru un nou, al treilea, mandat PCRM se poate realiza pretinsa reîntregire a ţării.
Numai că scenariul e profund vulnerabil, preşedintele Voronin ştie asta, de aceea continuă să facă declaraţii de fidelitate pentru Rusia, luând în derâdere „Parteneriatul Estic”, propus de Bruxelles. E uşor de intuit ce rezonanţă capătă în Occident asemenea declaraţii, însă pentru oficialii de la Chişinău acest lucru pare să nu mai conteze. Şeful statului moldovean are alte preocupări: puterea. Mai ales că pe segmentul de centru-stânga au apărut concurenţii. Ex-premierul Vasile Tarlev, omul care a slujit cu o loialitate, am spune, jenantă Partidul Comuniştilor, fără să fi îndrăznit să-l contrazică vreodată pe preşedinte, cum se mai întâmplă prin vecini, la Bucureşti şi la Kiev, pozează azi într-un politician mai pro-rus decât însuşi Voronin.
E greu să-ţi imaginezi aşa ceva, dar în campania electorală poţi vedea multe. Tarlev aprobă prezenţa trupelor ruseşti în Transnistria, îl tratează pe Smirnov cu respectul cuvenit unui preşedinte legitim, semnează acorduri de colaborare cu partidul lui Putin, blamează partidele democratice care pledează pentru aderarea Moldovei la NATO, afirmând despre ele, stupefiant, că doresc un război cu Rusia. Uniunea Centristă – o formaţiune încă neaşezată, cunoscută ca un loc de reunire a celor ce n-au prins un loc pe lista comuniştilor – capătă deodată, graţie retoricii impetuoase a fostului premier, un profil de înaintaş agresiv, pornit să foarfece buturile adverse.
Tabăra pro-rusă se confruntă cu propriile rivalităţi, care par să confirme vechea strategie a Moscovei de a nu paria niciodată pe un singur „cal de curse”, cum se spune, de a ţese scenarii paralele. Nu aceste manevre ne surprind. Ce constatăm cu regret este că în Moldova continuă instrumentarea minorităţii rusofone, inclusiv a găgăuzilor, împotriva interesului naţional comun.
Rusofonii din Moldova, mai ales cei din Transnistria, sunt victimele unei imense manipulări, puse în scenă de regimul Putin. Acestor oameni, exact ca şi celor din Federaţia Rusia, li se inoculează în chip metodic suspiciunea faţă de Occident, frica de valorile şi instituţiile europene. Democraţia, aspiraţia la integrare în lumea liberă, pe care le revendică moldovenii, sunt prezentate drept activităţi subversive ale „agenturilor” din Vest, activităţi ce urmăresc să-i smulgă pe etnicii ruşi din Moldova de la sânul „maicii Rusii”, care le deplânge înstrăinarea.
Într-un mic teritoriu de la frontiera Uniunii Europene, care ar putea fi absorbit cu relativă uşurinţă în interiorul spaţiului occidental, nu problemele reale ale cetăţeanului dictează agenda politică, ci, iată, spectrele Războiului Rece. Cine vrea să întreţină acest foc mocnit al urii şi minciunii nu are dreptul moral să pretindă votul alegătorilor.
Numai că scenariul e profund vulnerabil, preşedintele Voronin ştie asta, de aceea continuă să facă declaraţii de fidelitate pentru Rusia, luând în derâdere „Parteneriatul Estic”, propus de Bruxelles. E uşor de intuit ce rezonanţă capătă în Occident asemenea declaraţii, însă pentru oficialii de la Chişinău acest lucru pare să nu mai conteze. Şeful statului moldovean are alte preocupări: puterea. Mai ales că pe segmentul de centru-stânga au apărut concurenţii. Ex-premierul Vasile Tarlev, omul care a slujit cu o loialitate, am spune, jenantă Partidul Comuniştilor, fără să fi îndrăznit să-l contrazică vreodată pe preşedinte, cum se mai întâmplă prin vecini, la Bucureşti şi la Kiev, pozează azi într-un politician mai pro-rus decât însuşi Voronin.
E greu să-ţi imaginezi aşa ceva, dar în campania electorală poţi vedea multe. Tarlev aprobă prezenţa trupelor ruseşti în Transnistria, îl tratează pe Smirnov cu respectul cuvenit unui preşedinte legitim, semnează acorduri de colaborare cu partidul lui Putin, blamează partidele democratice care pledează pentru aderarea Moldovei la NATO, afirmând despre ele, stupefiant, că doresc un război cu Rusia. Uniunea Centristă – o formaţiune încă neaşezată, cunoscută ca un loc de reunire a celor ce n-au prins un loc pe lista comuniştilor – capătă deodată, graţie retoricii impetuoase a fostului premier, un profil de înaintaş agresiv, pornit să foarfece buturile adverse.
Tabăra pro-rusă se confruntă cu propriile rivalităţi, care par să confirme vechea strategie a Moscovei de a nu paria niciodată pe un singur „cal de curse”, cum se spune, de a ţese scenarii paralele. Nu aceste manevre ne surprind. Ce constatăm cu regret este că în Moldova continuă instrumentarea minorităţii rusofone, inclusiv a găgăuzilor, împotriva interesului naţional comun.
Rusofonii din Moldova, mai ales cei din Transnistria, sunt victimele unei imense manipulări, puse în scenă de regimul Putin. Acestor oameni, exact ca şi celor din Federaţia Rusia, li se inoculează în chip metodic suspiciunea faţă de Occident, frica de valorile şi instituţiile europene. Democraţia, aspiraţia la integrare în lumea liberă, pe care le revendică moldovenii, sunt prezentate drept activităţi subversive ale „agenturilor” din Vest, activităţi ce urmăresc să-i smulgă pe etnicii ruşi din Moldova de la sânul „maicii Rusii”, care le deplânge înstrăinarea.
Într-un mic teritoriu de la frontiera Uniunii Europene, care ar putea fi absorbit cu relativă uşurinţă în interiorul spaţiului occidental, nu problemele reale ale cetăţeanului dictează agenda politică, ci, iată, spectrele Războiului Rece. Cine vrea să întreţină acest foc mocnit al urii şi minciunii nu are dreptul moral să pretindă votul alegătorilor.
