Institutiile statului Republica Moldova au fost devastate in ziua de 7 Aprilie in mod salbatic. Patru zile dupa aceasta dezlantuire, analiza evenimentelor din partea tuturor partilor implicate imi pare total ne-adecvata, un amestec de naivitati si partizanat politic ingust. In loc de dezbateri reale, vedem si auzim multe monologuri; cred ca Europa Libera este o rara exceptie de la aceasta trista regula. Iata cateva dintre subiectele care lipsesc din monologurile chisinauene, atit ale autoritatilor si sustinatorilor lor, cat si ale opozitiei si simpatizantilor ei din societatea civila.
Nici una dintre partile mentionate nu pune serios intrebarea, care a fost natura initiala a protestelor si de ce au degenerat ele in barbarism. Caracterul initial al protestelor elevilor si studentilor a fost numai in parte politic, dar a avut si o evidenta dimensiune distractiva, inspirata desigur de imagini televizate ale unor proteste din Europa, inclusiv proteste violente. Sociologi francezi, de exemplu, au tratat fenomenul numit “rebeliune pentru distractie » (emeutes ludiques). Politia franceza, ca si cea americana, ar fi pus capat in doi timpi si trei miscari unei demonstratii neautorizate, cu mult inainte de inceperea vreunor atacuri contra institutiilor statului.
Precum s-a vazut, politia din Republica Moldova nu e inzestrata cu echipament elementar pentru ceea ce se cheama «controlul multimilor » (crowd control) si nici nu a fost antrenata pentru asemenea situatii. Imi pare urgent necesar ca autoritatile statului sa solicite ajutorul necesar in aceasta privinta din partea Uniunii Europene sau a unor tari membre ale UE. Dar in nici un caz din partea Rusiei; asa ceva ar stirbi grav imaginea autoritatilor.
Eu personal am asistat la tulburarile din Tbilisi in Noembrie 2007 si Vilnius in Ianuarie 2009; si am urmarit de la distanta devastarea violenta a centrului capitalei Estoniei, Tallinn, in Mai 2007 de tineri rusi, auto-declarati protestatari politici. Toate aceste situatii au surprins autoritatile respective. Ele au cerut si au primit urgent echipamentul necesar din partea unor guverne prietene: din Polonia, Finlanda, Ucraina. De asemenea, ministerele de interne georgian, eston si altele au invitat specialisti europeni ca sa-i instruiasca pe politisti.
Leaderii opozitiei si ai societatii civile s-au distantat delicat si prudent de vandali. Ma mira faptul ca unii leaderi consacrati ai societatii civile au intirziat doua zile, inainte de a publica pozitia lor intr-un document comun. Unii politicieni si unii leaderi de opinie par sa condamne violenta si distrugerile cu jumatate de gura, ba chiar cu un sfert. Constructia unor fraze exprima aceasta ambiguitate: violenta este criticata sau numai amintita in scurte propozitii incidentale, urmate chiar in aceleasi fraze de lungi propozitii principale care umbla dupa fantome. Aceasta ambiguitate imi pare nu numai gresita in sine, dar daunatoare chiar leaderilor opozitiei, deoarece ei nu-si asuma rolul de a apara ordinea publica si stabilitatea, lasind acest rol exclusiv pe seama guvernarii. Este, desigur, in primul rind rolul guvernarii.
Autoritatile au gresit insa in modul cel mai serios incercind sa invinovateasca Romania. Aceasta acuzatie nu-i plauzibila si nici nu poate fi convingatoare prin declaratii gratuite. Politica oficiala si mai ales neoficiala a Bucurestiului este deseori gresit conceputa, in deficit de expertiza, dar acesta-i alt subiect. In loc de speculatii, ar fi infinit mai folositor ca Republica Moldova sa solicite Uniunii Europene sa participe la o investigatie profesionista, de-politizata, a atacului violent impotriva institutiilor statului Republica Moldova.
Nici una dintre partile mentionate nu pune serios intrebarea, care a fost natura initiala a protestelor si de ce au degenerat ele in barbarism. Caracterul initial al protestelor elevilor si studentilor a fost numai in parte politic, dar a avut si o evidenta dimensiune distractiva, inspirata desigur de imagini televizate ale unor proteste din Europa, inclusiv proteste violente. Sociologi francezi, de exemplu, au tratat fenomenul numit “rebeliune pentru distractie » (emeutes ludiques). Politia franceza, ca si cea americana, ar fi pus capat in doi timpi si trei miscari unei demonstratii neautorizate, cu mult inainte de inceperea vreunor atacuri contra institutiilor statului.
Precum s-a vazut, politia din Republica Moldova nu e inzestrata cu echipament elementar pentru ceea ce se cheama «controlul multimilor » (crowd control) si nici nu a fost antrenata pentru asemenea situatii. Imi pare urgent necesar ca autoritatile statului sa solicite ajutorul necesar in aceasta privinta din partea Uniunii Europene sau a unor tari membre ale UE. Dar in nici un caz din partea Rusiei; asa ceva ar stirbi grav imaginea autoritatilor.
Eu personal am asistat la tulburarile din Tbilisi in Noembrie 2007 si Vilnius in Ianuarie 2009; si am urmarit de la distanta devastarea violenta a centrului capitalei Estoniei, Tallinn, in Mai 2007 de tineri rusi, auto-declarati protestatari politici. Toate aceste situatii au surprins autoritatile respective. Ele au cerut si au primit urgent echipamentul necesar din partea unor guverne prietene: din Polonia, Finlanda, Ucraina. De asemenea, ministerele de interne georgian, eston si altele au invitat specialisti europeni ca sa-i instruiasca pe politisti.
Leaderii opozitiei si ai societatii civile s-au distantat delicat si prudent de vandali. Ma mira faptul ca unii leaderi consacrati ai societatii civile au intirziat doua zile, inainte de a publica pozitia lor intr-un document comun. Unii politicieni si unii leaderi de opinie par sa condamne violenta si distrugerile cu jumatate de gura, ba chiar cu un sfert. Constructia unor fraze exprima aceasta ambiguitate: violenta este criticata sau numai amintita in scurte propozitii incidentale, urmate chiar in aceleasi fraze de lungi propozitii principale care umbla dupa fantome. Aceasta ambiguitate imi pare nu numai gresita in sine, dar daunatoare chiar leaderilor opozitiei, deoarece ei nu-si asuma rolul de a apara ordinea publica si stabilitatea, lasind acest rol exclusiv pe seama guvernarii. Este, desigur, in primul rind rolul guvernarii.
Autoritatile au gresit insa in modul cel mai serios incercind sa invinovateasca Romania. Aceasta acuzatie nu-i plauzibila si nici nu poate fi convingatoare prin declaratii gratuite. Politica oficiala si mai ales neoficiala a Bucurestiului este deseori gresit conceputa, in deficit de expertiza, dar acesta-i alt subiect. In loc de speculatii, ar fi infinit mai folositor ca Republica Moldova sa solicite Uniunii Europene sa participe la o investigatie profesionista, de-politizata, a atacului violent impotriva institutiilor statului Republica Moldova.
