Cele trei partide de opoziţie, care au trecut pragul electoral la alegerile parlamentare din 5 aprilie – este vorba de Partidul Liberal, Partidul Liberal Democrat şi Alianţa „Moldova Noastră” au anunţat ieri că nu vor participa la renumărarea voturilor, renumărare programată pentru astăzi de Comisia Electorală Centrală. Liderii acestor formaţiuni, care au cerut concomitent verificarea listelor de alegători, au declarat că re-numărarea cerută de Partidul Comuniştilor şi aprobată de Curtea Constituţională nu poate duce la descoperirea fraudelor electorale, fără ca ele să fie confruntate cu listele de alegători.
Reprezentanţii PCRM susţin că au cerut renumărarea voturilor ca să elimine confuzia legată de corectitudinea şi legalitatea alegerilor din 5 aprilie, în timp ce partidele de opoziţie consideră că, dimpotrivă, printr-o asemenea procedură s-ar încerca de fapt dosirea presupuselor fraude făcute în favoarea comuniştilor.
Într-o emisiune matinală, secretarul Comisiei Electorale centrale, Iurie Ciocan a declarat că Partidul Comuniştilor a cerut renumărarea voturilor şi pentru că nu i-ar fi ajuns 240 de voturi pentru a obţine majoriarea în Parlament, adică 61 de mandate.
Între timp, Curtea de Apel a decis să interzică concurenţilor electorali copierea listelor de alegători, lucru ce ar putea complica verificările şi adunarea dovezilor pentru contestarea alegerilor în justiţie. Partidul Comuniştilor, care a contestat decizia CEC-ului ce permitea concurenţilor electorali să facă copii de pe listele de alegători, a motivat în instanţă că o astfel de procedură ar aduce atingere vieţii private a cetăţenilor.
Reprezentanţii partidelor din opoziţie au calificat hotărîrea Curţii de Apel ca fiind una politică şi tendenţioasă. Ei spun că o vor ataca la Curtea Supremă de Justiţie în termen de 15 zile. Reprezentantul Partidului Comuniştilor, Serghei Sîrbu a declarat că citez: ”faptul că acest proces a fost tergiversat atîtea zile, efectul va fi aproape nul, pentru că au fost deja efectuate toate copiile de pe listele electorale.”
Liderul PLDM Vlad Filat a anunţat că pînă la sfărşitul acestei săptămîni va fi făcut public un raport care va dovedi fraudarea scrutinului parlamentar.
Despre renumărare voturilor şi verificarea listelor electorale, vom discuta acum cu Mihai Buşuleac, membru al Comisiei Electorale Centrale.
Renumararea voturilor dipusa prin decizia Curtii Constitutionale la solicitarea comunistilor va incepe azi, cu Birourile electorale ale sectiilor de votare, intreaga procedura insa nu va putea fi realizata intr-o singura zi, a comunicat Europei Libere Mihai Busuleac, unul dintre membrii Comsiei Electorale Centrale, invitat al emisiunii “Moldova la ora 7” din aceasta dimineata.
“Dupa renumararea buletinelor de vot de catre Birorurile electorale ale sectiilor de votare, vor fi intocmite noi procese verbale, acte. În cazul in care vor fi stabilite unele inexactitati, aceste procese verbale si acte vor fi prezentate Consiliilor electorale de nivelul II, care le vor totaliza si vor intocmi un proces verbal pe intreaga circumscriptie. Pentru aceasta e necesara si ziua de joi, dar, posibil, in circumscriptiile mai mari le va trebui si o parte din ziua de vineri. Toate organele electorale de nivelul II, circumscriptiile vor prezenta procese verbale, in intregime – si cele intocmite de Birouri, si cele intocmite in circumscriptii, Comisiei Electorale Centrale. Speram ca unele joi, unele vineri, ca ulterior CE sa totalizeze datele incluse in aceste procese verbale un proces unic de renumarare a voturilor”, a precizat Mihai Busuleac.
Pe de alta parte, in opinia sa, decizia Curtii de Apel de a interzice partidelor din opozitie sa copieze listele de alegatori, adoptata ieri la solictarea comunistilor, ar putea trada teama descoperirii unor fraude.
“In cazul in care ii lipsim pe concurentii electorali de posibilitatea de a-si face copii, cu o mana le oferim posibilitatea de a verifica listele de alegatori si cu alta le-o luam, iar aceasta verificare se reduce la zero. Eu nu vreau sa comentez hotararea Curtii de Apel, care este cu drept de recurs, poate fi contestata, dar timpul trece. Acesta nu este un proces care poate dura la nesfarsit. Concurentii electorali au termen foarte restrans de acces la listele electorale si in acelasi timp noi trebui sa renumaram buletinele de vot. Eu consider, deci, ca fara a putea face copii, concurentii electorali nu-si vor putea realiza dreptul de a verifica anumite date de care dispun si pentru a prezenta probe Curtii Constitutionale. Pentru ca, chiar daca vei verifica, dar nu vei avea o xerocopie, un alt document, nu vei putea depune o contestatie la Curtea Constitutionala ca rezultat al acestei verificari”, a subliniat Mihai Busuleac.
De asemenea, el este de parere ca motivatia Paritudului Comunistilor, care au invocat violarea drepturlui la viata privata, este lipsita de temei atata timp cel putin cat legea prevede publicarea listelor de alegatori, afisarea lor in incinta sectiilor de vot cu 20 de zile inainte de data alegerilor, tocmai pentru a fi consultate de catre cetateni, iar verificarea lor ulterioara, dupa scrutin, nu poate deconspira in nici un fel secretul votului.