Linkuri accesibilitate

Alocuțiunea televizată a președintelui menține ambiguitatea și incertitudinea


Interviu cu editorialiștii Vsevolod Ciornei și Constantin Cheianu

Presedintele Vladimir Voronin nu poate sa decline toata responsabilitatea pentru evenimentele de pe 7 aprilie pe seama opozitiei si cea a Romaniei, pentru ca un sef de stat poarta o anumita responsabilitate pentru tot ce se intampla in tara pe care o conduce, insa era nevoie in preajma Pastelui de un msaj de pace, dar si de o replica la discursul pe care presedintele roman, Traian Basescu, l-a tinut in fata camerelor reunite ale Parlamentului de la Bucuresti, dat fiind razboiul diplomatic dintre cele doua state, crede Vsevolod Ciornei, editorialist la Saptamana.

Totodata, publicistul Constantin Cheianu, atrage atentia ca presedintele Voronin n-a prezentat nici de aceasta data probele promise care sa demonstreze presupusa implicare a Romaniei in organizarea manifestatilor de saptamana trecuta.

“Asupra evenimentelor din 6 si 7 aprlie pluteste destula ambiguitate. Exista destule indicii care vorbesc despre implicarea autoritatilor moldovenesti in producerea acelor evenimente. Deci, pe de o parte, nu stim in ce mod s-a implicat Romania, iar de cealalata – avem indicii ca s-ar fi implicat conducerea de varf a tarii. In situatia data, noi ce trebuie sa credem?”, s-a intrebat Constantin Cheianu.

Vsevolod Ciornei
Vsevolod Ciornei e de parere ca n-ar strica mai multa luciditate si mai putine acuzatii din toate partile, pe cand apelul presedintelui Voronin la concordie civica nu se stie daca a fost adresat si adversarilor politici ai comunistilor. “Ar fi bine ca sa se faca pasi si pe acest taram si atunci probabil ca ar fi mai efecient apelul la consens civic national”, a sugerat, la randu-i, Vsevolod Ciornei. In acest sens, in opinia sa, este neaparata nevoie de un arbitru international, “pentru ca la noi toate incercarile de impacare si coalizare esueaza in certuri”.

Constantin Cheianu considera, insa, ca seful statului, care cu putina vreme in urma a declansat o campanie incalificabila, urmarind si maltratand participantii la miting, se leaga foarte greu cu indemnul la calm si cererea de amnisttiere a lor. “Aceasta ambiguitate cultivata si sustinuta de presedinte, nu face decat sa mentina un soi de deruta, un soi de incertitudine, lucru care face parte din arsenalul de mijloace a presedintelui de-a lungul tuturor ultimilor 8 ani”, crede editorialistul de la Jurnal de Chisinau. Spre deosebire de colegul sau de la Saptamana, in opinia caruia e nevoie si de initiativa din partea opozitiei, care ar trebui, in acest sens sa accepte rezulattele alegerilor.

Vsevolod Ciornei, n-a exclus, de altfel varianta unor alegeri repetate. “Incertitudinea domneste nu numai in discursul presedintelui, ci in toata viata noatra politica actuala”, a concluzionat el.
Previous Next

XS
SM
MD
LG