Linkuri accesibilitate

Marian Lupu în prima zi la Bucureşti




Marian Lupu a mulţumit României pentru ajutorul financiar, evaluat la o sută milioane euro, acordat Republicii Moldova, precizând că acest sprijin bănesc a fost oferit în condiţii dificile pentru economia mondială afectată de criză.

Marian Lupu la Bucureşti
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:58 0:00
Link direct


La rândul său, şeful statului român, Traian Băsescu, vorbind despre acest credit nerambursabil, oferit Republicii Moldova, a spus că este important să fie valorificat cu prioritate prin proiecte fezabile şi aprobate după standardele europene. Traian Băsescu a menţionat, că guvernele de la Bucureşti şi Chişinău ar trebui să reacţioneze cât mai rapid ca aceste mijloace financiare să fie folosite după destinaţie.

În cadrul unei conferinţe de presă, răspunzând la o întrebare a Europei Libere, preşedintele României, Traian Băsescu, a făcut apel către coaliţia de guvernare să depăşească disensiunile care există. Şi Marian Lupu, preşedintele interimar, speakerul Parlamentului, s-a referit la nevoia de a depăşi această criză politică, având în vedere, că şeful statului urmează să fie ales într-un timp cât mai rezonabil şi cât mai urgent posibil.

Traian Băsescu i-a mulţumit lui Marian Lupu, care i-a făcut o invitaţie de a efectua o vizită oficială la Chişinău şi a spus că această vizită va fi posibil să fie efectuată pe parcursul acestui an.

Speakerul Parlamentului, preşedintele interimar s-a întâlnit şi cu Mircea Gioană, şeful Senatului de la Bucureşti. Tot astăzi preşedintele interimar al Republicii Moldova, Marian Lupu, preşedinte al Partidului Democrat, se întâlneşte cu Victor Ponta, preşedintele Partidului Social-Democrat; între aceste două formaţiuni politice de la Chişinău şi Bucureşti există o colaborare pe parcursul a mai multor ani.

Vizita oficială în România a preşedintelui interimar Marian Lupu va continua şi mîine, el urmând să fie primit de premierul de la Bucureşti, Emil Boc.
Previous Next

XS
SM
MD
LG