Linkuri accesibilitate

Reconcilierea palestiniană


Poster cu liderii Hamas şi Fatah
Poster cu liderii Hamas şi Fatah

Acordul dintre Hamas şi Fatah e criticat de Israel. SUA au atras atenţia că orice nou guvern trebuie să recunoască Israelul şi să renunţe la forţă.


După mai bine de un an şi jumătate de negocieri eşuate, grupările palestiniene Hamas şi Fatah au ajuns la un acord de cooperare. Se pune astfel capăt unei diviziuni politice a teritoriilor palestiniene, până acum Fâşia Gaza fiind sub control exclusiv al mişcări Hamas, iar Cisiordania sub autoritatea palestiniană, dominată de partidul Fatah. Înţelegerea a fost încheiată miercuri seară, la Cairo. Liderul delegaţiei Fatah a ţinut să precizeze că toate grupările şi mişcările palestiniene sunt egale şi unite împotriva ocupaţiei.

În decurs de 8 luni, ar urma să fie format un guvern de coaliţiei, compus din personalităţi independente, însărcinat să organizeze noi alegeri generale şi prezidenţiale. Deşi mişcarea Hamas a confirmat că s-a trecut peste toate punctele de divergenţă cu Fatah-ul, rămân încă semne mari de întrebare: de exemplu, cine va controla forţele rivale de securitate din cele două regiuni palestiniene?

Acordul de la Cairo a stârnit criticile Israelului şi o reacţie foarte rece din partea Statele Unite. Ministrul israelian de externe, extremistul Avigdor Liberman a avertizat grupările palestiniene să nu forţeze lucrurile, pentru că se pot aştepta la o reacţie viguroasă din partea Israelului. Printre altele, Liberman a ameninţat cu reţinerea impozitelor, pe care autorităţile israeliene le colectează pentru Autoritatea Palestiniană.

Premierul Benjamin Netanyahu a respins la rândul lui ideea că teritoriile palestiniene ar putea fi guvernate şi forţe care nu recunosc dreptul la existenţă al Israelului (cum este cazul mişcării Hamas). Netanyahu a avertizat Autoritatea Palestiniană că are de ales între pace cu Israelul şi pace cu Hamasul. Pentru premierul israelian, reconcilierea de la Cairo nu este decât o cedare din partea Autorităţii Palestiniene, un semn de slăbiciune.

Ministrul de externe Liberman a cerut totodată comunităţii internaţionale să facă presiuni pentru ca viitorul guvern de coaliţie să respecte cel puţin condiţiile enunţate de cvartetul pentru Orientul Mijlociu – gruparea de mediatori din care fac parte Statele Unite, Naţiunile Unite, Rusia şi Uniunea Europeană. Printre aceste condiţii se numără recunoaşterea Israelului şi a acordurilor anterioare negociate cu Autoritatea palestiniană şi renunţarea la violenţă. Condiţii până acum respinse de Hamas.

Ministrul israelian al apărării a calificat mişcarea Hamas drept „organizaţie teroristă cu care ţara sa nu va negocia”.

La Washington, Departamentul de stat a salutat reconcilierea palestiniană, dar a atras atenţia că orice nou guvern trebuie să recunoască Israelul şi să renunţe la forţă.
  • 16x9 Image

    Ileana Giurchescu

    Un „dinozaur” al Europei Libere, am început să lucrez în redacția de limba română încă din 1987, la Munchen, Germania, unde mi-am descoperit și cultivat interesul pentru știri și politica internațională. Ca membră a echipei de la Radio Europa Liberă, am „făcut” revoluțiile din 1989, am scris despre căderea URSS și am relatat în direct, alături de Nestor Rateș, despre atentatele teroriste din 11 septembrie 2001. Rămân fascinată de istoria și moștenirea lăsată de Europa Liberă în arhiva audio.

XS
SM
MD
LG