Săptămâna trecută Comitetul Central al PCRM a lansat prin intermediul agenţiei de ştiri Moldpres un apel la dialog, delegând pentru contacte cu Opoziţia câteva figuri de marcă ale partidului. Scopul: obţinerea voturilor pentru alegerea preşedintelui pe 28 mai. Nu am auzit apeluri similare înaintea primului tur al alegerilor prezidenţiale. Vladimir Voronin a refuzat categoric orice discuţii cu deputaţii Opoziţiei, considerând că aceştia sunt obligaţi să voteze candidatul comuniştilor, fără a mai spune ce cred. Ca la armată. În consecinţă, nu a ezitat să le închidă microfonul în plenul şedinţei legislativului, să-i trateze brutal şi cu impertinenţă. Acum, subita dorinţă de dialog a PCRM vrea să inducă opiniei publice interne dar mai ales organismelor europene senzaţia că puterea s-a îmblânzit, că urmează sugestiile Occidentului şi că dacă nu este ascultată, vina revine integral Opoziţiei destabilizatoare.
Iniţiativa PCRM nu e decât o perdea de fum, pare o manevră de învăluire. În primul rând, pentru că, aşa cum relatează presa, presiunile şi şantajul din culise asupra unor deputaţi din Opoziţie nu au fost abandonate. În al doilea rând, pentru că un compromis acceptabil poate fi obţinut doar printr-o negociere cinstită, în care se cade să oferi ceva partenerului de dialog. Or, PCRM nu oferă nimic. Comuniştii pur şi simplu nu ştiu, nu au învăţat să împartă puterea, nu cunosc noţiunea de „coabitare”.
Un membru fruntaş al PCRM făcea referire, zilele trecute, la aşa-zisele coaliţii monstruoase din Germania şi România, ca variantă de lucru cu Opoziţia, dar uita să menţioneze că acest gen de „agreement” funcţionează în state democratice, în state care îşi respectă cetăţenii şi le asigură o deplină libertate de exprimare. Aţi văzut la televiziunea publică de la Chişinău vreo emisiune care să reflecte obiectiv, echidistant, toate punctele de vedere asupra evenimentelor post-electorale din Moldova, aşa cum se cuvine să facă o televiziune plătită din banii contribuabililor, nu din cotizaţiile partidului de guvernământ? Nici vorbă!
Comuniştii nu vor să audă de precondiţiile avansate de Opoziţie pentru depăşirea blocajului politic, deşi sunt cerinţe minimale, de bun-simţ, pe care le-ar susţine orice lider european, şi anume: eliberarea tuturor deţinuţilor politici, acuzaţi, fără probe, de instigare la actele de vandalism din 7 aprilie, cercetarea poliţiştilor vinovaţi de maltratarea protestatarilor paşnici şi accesul egal al tuturor partidelor la televiziunea de stat. Comuniştii tratează Republica Moldova ca pe feuda lor personală, în care oricine nu le împărtăşeşte părerea este ostracizat, considerat „duşman al statalităţii”. Cu asemenea moravuri, actuala putere nu are nici o şansă să încheie un nou acord cu Uniunea Europeană.
Şi acum, înaintea turului doi al alegerilor prezidenţiale, deşi lansează apeluri la dialog, presa pro-guvernamentală continuă să atace cu înverşunare partidele liberale, folosind un limbaj incalificabil, un limbaj care l-ar face invidios chiar şi pe Corneliu Vadim Tudor – flamboaiantul politician extremist din România. Tratată astfel, ce motive ar determina Opoziţia să-şi dea girul unui preşedinte comunist? Tot ce au partidele democratice, capitalul lor cel mai de preţ este credibilitatea, susţinerea alegătorilor. La judecata lor ar trebui, probabil, să se gândească deputaţii Opoziţiei când vor intra, mâine, în sala de şedinţe a parlamentului.
Iniţiativa PCRM nu e decât o perdea de fum, pare o manevră de învăluire. În primul rând, pentru că, aşa cum relatează presa, presiunile şi şantajul din culise asupra unor deputaţi din Opoziţie nu au fost abandonate. În al doilea rând, pentru că un compromis acceptabil poate fi obţinut doar printr-o negociere cinstită, în care se cade să oferi ceva partenerului de dialog. Or, PCRM nu oferă nimic. Comuniştii pur şi simplu nu ştiu, nu au învăţat să împartă puterea, nu cunosc noţiunea de „coabitare”.
Un membru fruntaş al PCRM făcea referire, zilele trecute, la aşa-zisele coaliţii monstruoase din Germania şi România, ca variantă de lucru cu Opoziţia, dar uita să menţioneze că acest gen de „agreement” funcţionează în state democratice, în state care îşi respectă cetăţenii şi le asigură o deplină libertate de exprimare. Aţi văzut la televiziunea publică de la Chişinău vreo emisiune care să reflecte obiectiv, echidistant, toate punctele de vedere asupra evenimentelor post-electorale din Moldova, aşa cum se cuvine să facă o televiziune plătită din banii contribuabililor, nu din cotizaţiile partidului de guvernământ? Nici vorbă!
Comuniştii nu vor să audă de precondiţiile avansate de Opoziţie pentru depăşirea blocajului politic, deşi sunt cerinţe minimale, de bun-simţ, pe care le-ar susţine orice lider european, şi anume: eliberarea tuturor deţinuţilor politici, acuzaţi, fără probe, de instigare la actele de vandalism din 7 aprilie, cercetarea poliţiştilor vinovaţi de maltratarea protestatarilor paşnici şi accesul egal al tuturor partidelor la televiziunea de stat. Comuniştii tratează Republica Moldova ca pe feuda lor personală, în care oricine nu le împărtăşeşte părerea este ostracizat, considerat „duşman al statalităţii”. Cu asemenea moravuri, actuala putere nu are nici o şansă să încheie un nou acord cu Uniunea Europeană.
Şi acum, înaintea turului doi al alegerilor prezidenţiale, deşi lansează apeluri la dialog, presa pro-guvernamentală continuă să atace cu înverşunare partidele liberale, folosind un limbaj incalificabil, un limbaj care l-ar face invidios chiar şi pe Corneliu Vadim Tudor – flamboaiantul politician extremist din România. Tratată astfel, ce motive ar determina Opoziţia să-şi dea girul unui preşedinte comunist? Tot ce au partidele democratice, capitalul lor cel mai de preţ este credibilitatea, susţinerea alegătorilor. La judecata lor ar trebui, probabil, să se gândească deputaţii Opoziţiei când vor intra, mâine, în sala de şedinţe a parlamentului.
