Linkuri accesibilitate

„Alegerile anticipate reprezintă revenirea la normal”


Interviu cu Vlad Spanu, președinte al Fundației Moldova (Washington)

Parlamentul de la Chişinău nu a reuşit nici miercuri să aleagă un şef al statului. Comuniștilor le-a lipsit şi de această dată un singur vot pentru a-și putea promova candidatul în această funcţie. Potrivit Constituției, urmează alegeri anticipate, care, potrivit vice-speaker-ului Vladimir Ţurcan, vor fi convocate în termen de maxim 45 de zile de la data la care preşedintele în exerciţiu al Republicii Moldova, Vladimir Voronin, va semna decretul de dizolvare a Parlamentului.

Reprezentantii opozitiei au declarat ca au oferit în acest fel o lectie de demnitate civică, in timp ce liderii comuniști i-au acuzat că declanşînd alegerile anticipate, imaginea si interesele Republicii Moldova vor avea de suferit.

Înainte de convocarea alegerilor anticipate, comuniştii vor să formeze un nou Guvern, iar candidatul desemnat, tot ieri, pentru această funcţie e actualul premier Zinaida Greceanîi, propusă şi pentru funcţia de preşdinte al Moldovei. Vladimir Voronin i-a cerut ca pînă pe 10 iunie, cînd Parlamentul se va convoca într-o nouă şedinţă, să prezinte viitoarea componenta a Cabinetului și programul de activitate al acestuia. Pana acum câteva zile, favorit al comuniștilor pentru postul de premier era considerat ex-președintele Parlamentului, Marian Lupu, care a fost, însă, eliminat se pare din calcul după ce, într-un interviu pentru postul nostru de radio, a lăsat sa se înțeleaga că ar putea părăsi Partidul Comunistilor.

Cum se văd de la Washington evenimentele politice din Moldova. La aceasta şi alte întrebări îl vom ruga să ne răspundă pe Vlad Spanu, preşedintele Fundaţiei Moldova din America.


Europa Libera: D-le Spanu, acum, la o distanta de peste 12 ore, pot fi privite evenimentele de ieri din Parlament ca o victorie a opozitiei moldovenesti?

Vlad Spanu
: Eu cred ca, in general, pentru societatea din Republica Moldova este o victorie. Asta-i una la mana. A doua, din punctul de vedere al opozitiei, eu cred ca a demonstrat pentru cei din interior si cei din exterior ca ea, opozitia, trebuie luata in serios. Si, o alta chestiune care eu cred ca este importanta sa fie spusa, institutiile internationale au o sansa de reabilitare atunci cand se vor organiza alegeri anticipate in Republica Moldova pentru a pasi cu dreptul acolo unde lucrurile nu s-au facut asa cum trebuiau facute in timpul alegerile din 5 aprilie.

Europa Libera
: Dar, D-le Spanu, opozitia mai are de trecut testul inca unui scrutin care, se pare, nu va fi cu nimic mai usor decat cel din 5 aprilie?

Vlad Spanu: De asta zic eu ca e foarte important acum ca atat partidele politice, inclusiv opozitia sa atentioneze si deja sunt atentionati cei din exterior, in special organizatiile internationale, Uniunea Europeana, Statele Unite ale Americii, ca sa participe masiv pana la ziua alegerilor si sa vada care au fost problemele in trecut, ca sa nu se mai repete de data asta. Deci o monitorizare foarte stricta, in primul rand a listelor electorale. Si, al doilea, accesul la televiziunea publica. Altfel, daca nu se rezolva aceste doua probleme, lucrurile vor fi la fel de proaste ca si in aprilie. Si a treia chestiune pentru opozitie este ca sa se consolideze. Deja testul a fost pentru partidele mici, ca nu pot trece pragul de 6 la suta, si atunci vor trebui sa se unifice cu partidele care sunt pe acelasi segment politic, pentru ca sa nu se ia voturile acestor partide mici la cateva partide care intra in Parlament.

Europa Libera
: Ati amintit la un moment dat de importanta pe care ar trebui s-o acorde administratia de la Washington situatiei din Republica Moldova. In acest context as vrea sa va intreb, s-a aflat cumva in cercurile diasporei moldovenesti din Statele Unite ce-i cu acea scrisoare care a fost expediata de Vladimir Voronin presedintelui Obama si la care a raspuns in numele administratiei Hillary Clinton?

Vlad Spanu: Eu am vorbit cu Departamentul de Stat referitor la scrisoarea asta si mi s-a spus ca presedintele Voronin si-a expus punctul de vedere fata de ce s-a intamplat in Republica Moldova, in timpul alegerilor si dupa alegeri, si a primit un raspuns pe care l-ati citit cu totii, pe care l-am vazut si eu, si care corespunde practic cu originalul scrisorii care a fost trimisa.

Europa Libera
: D-le Spanu, dar in general cat de interesati sunt americanii de situatia de aici, din Republica Moldova?

Vlad Spanu
: In masura in care ii informam noi, sunt interesati. Dar, in special, ambasada americana este institutia numarul unu care monitorizeaza si vede ce se intampla in Republica Moldova si raporteaza aici. Este un timp nu chiar benefic pentru noi, adica pentru Republica Moldova, fiindca este o schimbare de administratie la Washington si persoanele cheie care se ocupa de regiune inca nu sunt in post. Din acest considerent, au fost poate putin mai intarziate unele reactii si n-au fost trimisi oameni pentru a monitoriza sa a incerca sa medieze o discutie intre opozitie si guvernare. Dar eu cred ca ceea ce s-a facut a fost ceea ce se putea face la acest moment.

Europa Libera: Ar putea deci sa se faca mai mult in aceasta vara?

Vlad Spanu
: Eu sunt sigur ca lucrurile vor fi altfel si ca vom avea o prezenta mai puternica din partea Uniunii Europene si din partea americanilor, precum si din partea organizatiilor internationale care se ocupa de monitorizarea alegerilor. Atunci s-a vazut si a fost clar care au fost greselile, inclusiv din partea acestor organizatii care s-au grabit sa spuna ca alegerile au fost in linii mari libere, iar acum exista fapte, argumente care demonstreaza contrariul, si lucrurile vor trebui monitorizate altfel.

Europa Libera: Si totusi, D-le Spanu, in concluzie, cum arata sansele de la distanta, de peste ocean, sansele democratiei moldovenesti dupa refuzul consolidat al opozitiei de a vota, ieri, un presedinte comunist?

Vlad Spanu: Eu cred – s-a spus parca la stiri despre imaginea Republicii Moldova – eu cred ca, dimpotriva, imaginea Republicii Moldova nu va avea de pierdut, dar va avea de castigat, fiindca imaginea negativa a fost creata anume pe data de 6-7 aprilie si ulterior, cand au fost maltrati manifestantii si incalcarile drepturilor omului au fost in Republica Moldova fara precedent. Eu cred ca in 1940 si 1945 au fost asa incalcari. Din punctul acesta de vedere, eu cred ca alegerile anticipate reprezinta revenirea la normal. Este normal sa se organizeze un scrutin care va fi considerat in primul rand de cetatenii Republicii Moldova un scrutin normal si care va reflecta situatia reala.
XS
SM
MD
LG