Linkuri accesibilitate

PCRM vrea ca alegerile anticipate să se desfăşoare în toiul verii


Opoziţia pledează pentru organizarea scrutinului la mijlocul lunii septembrie

Prim-vicepreşedintele parlamentului, Vladimir Ţurcanu, caruia i se atribuie mai nou atribuţiuni de porta-voce al grupului parlamentar al comuniştilor, a declarat pentru serviciul rusesc al postului de radio „Vocea Americii” că alegerile anticipate vor avea loc cel mai probabil la sfârşitul lunii iulie. Şi de la Curtea Constituţională, cea care validează sau nu circumstantele invocate de preşedinte înainte ca acesta să dizolve Parlamentul, au fost lansate declaraţii din care rezultă aproximativ acelaşi termen.

Dar opoziţia parlamentară consideră că sfîrşitul lunii iulie - începutul lunii august ar fi o dată nepotrivită pentru buna desfăşurare a scrutinului, aşa cum ne-a declarat liderul liberal-democraţilor, Vlad Filat: “Noi considerăm că data alegerilor ar trebui fixată astfel încât să ofere posibilitate la cât mai mulţi cetăţeni să participe la vot. Şi aceasta dată ar fi undeva la mijlocul lunii septembrie”, precizează deputatul.

Un scrutin electoral în plină perioadă de concedii i-ar avantaja pe comunişti, crede Filat - întrucât electoratul acestora este cel mai sedentar. “Totodată, trebuie să vedem dacă nu cumva, fixând o dată prea apropiată, comuniştii urmăresc alegerile anticipate ca un punct de trecere la anticipate repetate. În acest caz comuniştii ar fi cu siguranţa avantajaţi,” mai spune Filat.

Iată replica deputatului comunist Vladimir Ţurcanu: “Da ce, la noi lumea e atât de bogată că pleacă toată la mare? Nu cred. Orice tărăgănare ar face rău ţării. Pentru că parlamentul nu va funcţiona, iar guvernul, chiar dacă va putea emite ordonanţe, va fi limitat în puterea de decizie.”

Analiştii au însă alte explicaţii pentru ceea ce numesc “graba” majoritarilor în chestiunea legată de fixarea datei alegerilor. Anatol Ţăranu, fost deputat în parlamentul legislaturii anterioare: “Cu cât mai degrabă vor avea loc alegerile, cu atât mai puţine şanse are opoziţia. În lipsa accesului la media naţionale, ea trebuie să ajungă cu explicaţii în fiecare casă. Pentru asta, normal, este nevoie de timp. Analiştii PCRM au înţeles acest lucru şi au ales să se grăbească.” În opinia lui Anatol Ţaranu, comuniştii ar fi avut un interes material ca alegerile să se producă ceva mai târziu, dar probabil raţiunile electorale au fost mai puternice. “O parte dintre fruntaşii comunişti legaţi de reconstrucţia clădirilor Parlamentului şi preşedinţiei aveau interesul ca alegerile să se producă în toamnă, când se vor finisa lucrările, ca să reuşească să incaseze banii din buget pentru aceste lucrări. Dacă se schimbă conjuctura politică, ar putea exista probleme în acest sens. Se pare că comuniştii sunt siguri că vor învinge din nou.”

Totuşi, cei mai mulţi analiştii politici de la Chişinău sugerează că partidul comuniştilor grăbeşte anticipatele pentru că ar vrea să se ajungă la alegeri repetate - ele se organizează dacă nu se atinge cota de participare de 50% plus unu, peste două săptămîni după alegerile anticipate şi sunt valide cu o participare de numai o treime din alegători. Această motivaţie o surprinde Vitalii Andrievski, directorul portalului analitic informativ ava.md.

“PCRM se va grăbi cu aceste alegeri astfel încât şi repetatele să se producă vara, când comuniştii ar avea cele mai mari şanse să-şi adune electoratul. Nici opoziţia, nici comuniştii nu au acum potenţial de creştere a numărului de votanţi. Totuşi, în cazul unor alegeri repetate, comuniştii ar putea să câştige, pentru că au demonstrat nu o dată că pot să-şi mobilizeze mult mai bine electoratul,” crede Andrievski.

Multe se pot schimba, ţine să sublinieze analistul, în funcţie de câţiva factori, printre care capacitatea de a se organiza a partidelor centriste sau o eventuală decizie a fostului speaker comunist Marian Lupu de a se desolidariza de majoritari. Cel mai important este, totuşi, dacă opoziţia va reuşi sau nu să-şi adjudece voturile vorbitorilor de limbă rusă, crede Andrievski. “Acum opoziţia trebuie să se gândească cum să găsească limbă comună cu vorbitorii de limbă rusă, care, în ciuda prejudecăţilor existente, nu sunt neapărat votanţi pro-comunişti. Pur şi simplu acum nu există nici un fel de dialog între ei şi opoziţie. Pe primele 10 poziţii ale celor trei partide liberale, bunăoară, nu există nici un reprezentant al acestei categorii,” a spus Europei Libere Vitalii Andrievski, directorul portalului analitic informativ ava.md.
Previous Next

XS
SM
MD
LG