Situaţia in Iran continuă să fie tensionată cu mii de forţe de poliţie desfăşurate pe străzile din Teheran şi din alte oraşe importante ale ţării. Presa internaţională este in continuare supusă unor severe restricţii şi se pare că regimul de la Teheran face tot ce poate pentru a nu lăsa informaţia nici să intre şi nici să iasă din tară. Pe plan politic, Consiliul Gardienilor, forumul suprem legislativ a anunţat că nu au fost găsite neconcordanţe majore în rezultatul alegerilor prezidenţiale din 12 iunie şi, ca urmare, victoria preşedintelui Mahmud Ahmadinejad este legală şi alegerile valide. Autorităţile de la Teheran l-au acuzat astazi pe secretarul general ONU, Ban Ki Moon că, sub influenţa unor puteri occidentale, s-ar amesteca in treburile interne ale Iranului.
Autorităţile de la Teheran spun că le vor da o lecţie exemplară celor care vor continua protestele si care se lasă influenţaţi de puterile Occidentale pentru a dăuna republicii islamice.
In cele 10 zile de proteste masive, cele mai mari din ultimii 30 de ani, cu sute de mii de oameni pe străzi, riposta autorităţilor a fost necruţătoare. Oficial sînt anunţati 10 morti şi peste 400 de arestaţi. Potrivit relatărilor neconfirmate ar fi vorba de mult mai mulţi morți şi de mii de arestaţi.
Din informaţiile care parvin colegilor noştri de la radio FARDA, serviciul persan al postului nostru de radio, străzile sînt înţesate cu poliţisti, membri ai miliţiilor islamice si soldaţi. La televiziune sînt arătaţi oameni care declară că au participat la proteste numai pentru că ar fi fost influenţaţi de propaganda posturilor internaţionale de radio BBC si Vocea Americii. Sute de persoane, cu portretul preşedintelui Ahmadinejad în mînă au protestat in faţa ambasadei Marii Britanii de la Teheran cerînd închiderea ei. Teheranul a expulzat 2 diplomaţi britanici și Londra a răspuns expulzînd 2 diplomaţi iranieni. Mai multe ambasade europene şi-au retras personalul auxiliar.
Bloggeri, jurnalişti independenţi iranieni si străini sînt daţi dispăruţi. Potrivit agenţiei Reuter un jurnalist grec care lucra pentru Washington Times a fost arestat astăzi sub învinuirea că ar întreprinde activităţi ilegale.
La Bruxelles, laureata premiului Nobel pentru Pace, Shirin Ebadi a cerut Uniunii Europene să impună sancţiuni diplomatice severe regimului de la Teheran ca răspuns la violenţele si abuzurile din ultimele zile: „Cît timp violenţele continuă, statele europene nu ar trebui să negocieze cu Iranul, nu ar trebui să aibă nici un fel de întrevederi cu membrii guvernului iranian pînă cînd nu încetează violenţele şi nu au loc noi alegeri”. Shirin Ebadi a făcut declarația după întîlnirile pe care le-a avut cu comisarul Uniunii Europene pentru relaţii externe Benita Ferero-Waldner si cu Javier Solana, coordonatorul politicii externe si de securitate a Uniunii Europene.
Iranul l-a acuzat pe secretarul general ONU, Ban Ki Moon că s-ar lăsa manipulat „de anumite puteri, că ignoră realităţile din alegerile iraniene şi face declaraţii care contravin răspunderilor sale şi se amestecă în treburile interne ale Iranului”. Ieri Ban Ki Moon ceruse de urgenţă încetarea violenţelor împotriva civililor şi respectarea dreptului la proteste paşnice.
Rusia, a anunţat astăzi, printr-un comunicat al externelor de la Moscova că sprijină rezultatul oficial al alegerilor prezidenţiale din Iran şi că disputele legate de aceste alegeri ar trebui rezolvate potrivit constituţiei Iraniene, fiind „o chestiune strict internă”.
Preşedintele Statelor Unite Barak Obama a cerut autorităţilor de la Teheran respectarea dreptului iranienilor la proteste paşnice şi evitarea violenţelor. In cursul serii, liderul de la casa Albă urmează să aibă o conferinţă de presa în care se aşteaptă să abordeze și situaţia din Iran.