Criza economică pare să fi tăiat foamea de spaţiu a românilor. Programul guvernamental „Prima casă” pentru construcţia locuinţelor nu mai stimulează cum o făcea programul Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, când pe baza naivităţii celor mulţi, aleşii şi-au clădit case de lux cu banii de o garsonieră.
Programul ANL a fost lansat în 2000 pentru a veni în ajutorul tinerilor căsătoriţi. Ca şi alte iniţiative, promisiunea s-a dovedit pură demagogie. S-au ridicat două tipuri de case. Mai întâi, blocuri, multe nefinisate, cu probleme de racordare la gaze şi apă, fără străzi şi spaţii verzi, ridicate în mijlocul câmpului, departe de facilităţi urbane. Uneori casele ANL erau blocuri abandonate de pe vremea comunismului. Cumpărătorii au plătit şi pentru naivitatea de a fi picat în capcana statului care apoi a mărit preţul apartamentelor şi a scăzut calitatea.
Al doilea tip de construcţii ANL a fost rezervat inşilor de mâna a doua sau a treia din partide. Multe maidane urbane au devenit cvartale de locuinţe pentru stelele pitice ale politicii. Sunt vile cu etaj şi curte, în care tinerele speranţe politice îşi pot săpa piscina, cu garaj subteran şi spaţiu să adăpostească maşinile. Astfel casele ANL au devenit cartiere rezidenţiale, noile bulevarde ale Primăverii capitaliste, construite pe bani publici de ctitorii privilegiaţi de toate regimurile politice. Din fondurile lor s-a ridicat societatea capitalistă multilateral dezvoltată. Nu e de mirare că ANL a fost considerată, deopotrivă, eşecul unei idei generose şi triumful demagogiei de stat.
Programul „Prima casă” ameninţă să devină un foc de artificii financiare mai spectaculos decât locuinţele ANL. În spatele acestor prime case sunt multe interese. Construcţia multor blocuri din capitală a fost finanţată din credite bancare. Mulţi proprietari ar fi trebuit declaraţi în incapacitate de plată şi executaţi de bănci. Insa de ar fi fost aşa, cine ar mai plăti bani la partid? Parte din economia partidelor e subterană, îngropată la temelia caselor fără cumpărători. Falimentul lor însemna falimentul partidului care şi-a supt energia din cofrajele marilor construcţii. Băncile, stimulate de bicele Băncii Naţionale şi de perspectiva de a câştiga o pâine mai albă, s-au bulucit să se înscrie în programul de finanţare. Toată lumea care contează va fi mulţumită. Constructorii îşi recuperează banii, iar partidele - resursele. Băncile nu se vor mai pune de-a curmezişul dezoltării pe verticală a economiei subterane, mulţumite să-şi recupereze banii de la debitorii insolvabili.
Vor fi şi nemulţumiţi. De pildă, cumpărătorii apartamentelor. În pozele caselor nu scria nimic despre grămezile de moloz din sufragerie, despre zidul strâmb din exterior şi nici despre munţii de gunoi din jurul blocului, chiar dacă acestea intră, cu toatele, în preţul pipărat pe care trebuie să-l plătească. Şi, alături de ei, şi contribuabilii care vor suporta, prin taxe şi impozite, suma garantată de stat.
Programul ANL a fost lansat în 2000 pentru a veni în ajutorul tinerilor căsătoriţi. Ca şi alte iniţiative, promisiunea s-a dovedit pură demagogie. S-au ridicat două tipuri de case. Mai întâi, blocuri, multe nefinisate, cu probleme de racordare la gaze şi apă, fără străzi şi spaţii verzi, ridicate în mijlocul câmpului, departe de facilităţi urbane. Uneori casele ANL erau blocuri abandonate de pe vremea comunismului. Cumpărătorii au plătit şi pentru naivitatea de a fi picat în capcana statului care apoi a mărit preţul apartamentelor şi a scăzut calitatea.
Al doilea tip de construcţii ANL a fost rezervat inşilor de mâna a doua sau a treia din partide. Multe maidane urbane au devenit cvartale de locuinţe pentru stelele pitice ale politicii. Sunt vile cu etaj şi curte, în care tinerele speranţe politice îşi pot săpa piscina, cu garaj subteran şi spaţiu să adăpostească maşinile. Astfel casele ANL au devenit cartiere rezidenţiale, noile bulevarde ale Primăverii capitaliste, construite pe bani publici de ctitorii privilegiaţi de toate regimurile politice. Din fondurile lor s-a ridicat societatea capitalistă multilateral dezvoltată. Nu e de mirare că ANL a fost considerată, deopotrivă, eşecul unei idei generose şi triumful demagogiei de stat.
Programul „Prima casă” ameninţă să devină un foc de artificii financiare mai spectaculos decât locuinţele ANL. În spatele acestor prime case sunt multe interese. Construcţia multor blocuri din capitală a fost finanţată din credite bancare. Mulţi proprietari ar fi trebuit declaraţi în incapacitate de plată şi executaţi de bănci. Insa de ar fi fost aşa, cine ar mai plăti bani la partid? Parte din economia partidelor e subterană, îngropată la temelia caselor fără cumpărători. Falimentul lor însemna falimentul partidului care şi-a supt energia din cofrajele marilor construcţii. Băncile, stimulate de bicele Băncii Naţionale şi de perspectiva de a câştiga o pâine mai albă, s-au bulucit să se înscrie în programul de finanţare. Toată lumea care contează va fi mulţumită. Constructorii îşi recuperează banii, iar partidele - resursele. Băncile nu se vor mai pune de-a curmezişul dezoltării pe verticală a economiei subterane, mulţumite să-şi recupereze banii de la debitorii insolvabili.
Vor fi şi nemulţumiţi. De pildă, cumpărătorii apartamentelor. În pozele caselor nu scria nimic despre grămezile de moloz din sufragerie, despre zidul strâmb din exterior şi nici despre munţii de gunoi din jurul blocului, chiar dacă acestea intră, cu toatele, în preţul pipărat pe care trebuie să-l plătească. Şi, alături de ei, şi contribuabilii care vor suporta, prin taxe şi impozite, suma garantată de stat.
