Linkuri accesibilitate

„Nu poate altcineva să hotărască soarta ţării în locul nostru”


Reportaj la Edineț

În drum spre Edineţ un singur concurent electoral ne-a condus cu o privire galeşă, imprimată pe zeci de metri pătraţi de pînză. Tipicul publicitatăţii politice nu diferă prea mult de atuurile reclamei comerciale. Astfel încît în punctul terminus al călătoriei ne-am dat seama că numele de familie al politicianului îşi face efectul asociativ.

Panou electoral
Pe panourile electorale din faţa sediilor Casei de Cultură şi Primăriei din Edineţ, care le amintesc localnicilor că în ziua de miercuri 29 iulie, au de venit la votare, caut cele trei plante îngemănate. Exact în faţa unui panou încerc să stau de vorbă cu oamenii care trec pe alături despre utilitatea afişelor electorale: “Credeţi că o culoare poate să dea o informaţie? Nu mă uit la afişe şi niciodată nu am fost la alegeri. Sunt doar fotografii. Nu citesc afişe, pentru că mă uit la televizor, - NIT şi Prime, şi mă judec cu capul meu.”




Pe o stradă din centrul Edineţului îl întîlnesc pe un jurnalist la gazeta independentă locală – Nicolae Harabogiu, care îmi spune că e nevoit să meargă bibliotecă ca să citească ziarele editate în capitală: “atît de mult am fost educaţi de mici copii începînd cu octombrie, pioneri, comsomol etc., încît deja e foarte greu de prefăcut mentalitatea. Chiar cu alegerile am vrut să fac un material, însă acum să obţii o informaţie de undeva e tare problematic. În ultimii 6-7 ani am remarcat că dacă încerci să scrii materiale critice poţi avea probleme. Presa e tare apăsată şi e departe de a fi a patra putere în stat.”
Nicolae Harabogiu










În preajma unui camion pe care sunt lipiţi cîţiva fluturaşi electorali cu chipul fostului spicher, remarc doi bărbaţi care, judecînd după felul italienesc de a gesticula, sunt antrenaţi în discuţii aprinse.





Îi întreb şi pe ei dacă afişele electorale îi ajută: ”pur şi simplu este un fel de reclamă pentru partide. Pe o parte e cheltuială de bani că materialele sunt foarte scumpe, iar pe altă parte lumea se orientează cît de puţin. Cu atîta informaţie şi atîta minciună la noi în informaţie că e o încălceală de mentalitate. Aş crede că ar fi nevoie de o schimbare. Nu poate altcineva să hotărască soarta ţării în locul nostru. Ar trebui să fie o ţară liberă, fără conducerea actuală.”

De la mai mulţi locuitori din Edineţ aud aceeaşi concluzie - abia după ce vor vedea feţele politicienilor care vor să ajungă în Parlament, vor putea decide cui sa dea voturile.
XS
SM
MD
LG