Un călător occidental ajuns pentru prima dată în Republica Moldova, răsfoind zilele acestea presa oficială, împănată cu zvonuri alarmiste, va crede că acest stat limitrof spaţiului euroatlantic este ameninţat de o iminentă invazie după scrutinul din 29 iulie. „Aha, probabil guvernanţii de la Chişinău se referă la o posibilă agresiune rusească, de felul celei din Georgia de anul trecut. Nici n-ar fi de mirare, cu o Transnistrie şovină în coastă”, va cugeta călătorul nostru, apoi, adâncindu-se în lectura ziarelor pro-comuniste, va rămâne cu gura căscată. Cei care vor să desfiinţeze Moldova nu este imperialismul rusesc reşapat sub regimul Putin, ci „fasciştii români” împreună cu „slugile lor” din Opoziţia liberală!...
Incapabili să rezolve problemele interne, care în bună măsură li se datorează, comuniștii apelează la un truc vechi, încercat în istorie – reinventează dușmanul extern, care vrea să distrugă țara. „Patria e în primejdie!”, clamează gorniştii PCRM. Ei vor să inducă ideea că singura raţiune de a fi a Republicii Moldova este ura faţă de România, repudierea a tot ce sugerează comuniunea de limbă, istorie şi cultură a moldovenilor cu românii de peste Prut. Ura faţă de România, nicidecum fericirea şi libertatea locuitorilor Moldovei, deşi în orice ţară normală se ştie că nu oamenii sunt „pionii” statului, ci statul e făcut să servească interesele cetăţenilor, statul e un instrument, un mijloc, nu un scop în sine.
„Să oprim războiul politic!” – cu acest slogan s-a lansat în campania electorală Marian Lupu, fostă figură-emblematică a PCRM. Aşa este, Republica Moldova s-a transformat într-un veritabil poligon de luptă, doar că cei care îşi propun să oprească „războiul politic”, dacă vor să fie urmaţi, ar trebui să ne explice şi cine-l întreţine. Inocenţa discursului de „centru” al dlui Lupu, de parcă ar fi aparţinut unui neofit în politica moldoveană, nu are cum să-i facă pe oameni să uite că domnia sa a stat 8 ani de zile în barca Partidului Comunist. Și dacă s-a ajuns să vorbim de un „război politic”, Marian Lupu s-ar cuveni să-şi recunoască o parte de vină pentru declanşarea lui. Noul lider al PD afirmă că respinge ambele extreme – de stânga şi de dreapta. Însă pe scena politică moldoveană nu se vede decât o singură extremă – comuniştii, cei care în 8 ani de guvernare şi mai cu seamă în ultimele trei luni au învrăjbit diverse categorii de cetăţeni. Opoziţia liberală militează pentru respectarea legilor şi a libertăţilor garantate de Constituţie, pentru separarea puterilor în stat, pentru europenizarea Moldovei – sunt oare EXTREMISTE aceste obiective?
Nu am vrea să suspectăm de intenţii subversive proiectul politic al dlui Marian Lupu, nu am dori să credem că plecarea sa din PCRM are menirea să salveze pentru comunişti nişte voturi pe care aceştia, în mod direct, nu le mai pot atrage. Dimpotrivă, considerăm că gestul său de a se desprinde din angrenajul comunist a mai ştirbit din aura de invincibilitate a regimului. Însă dacă vrea să scape de suspiciuni, dacă vrea să capete credibilitate democratică, Marian Lupu e obligat să-şi precizeze atitudinea faţă de o serie de chestiuni principiale, să lase ambiguităţile de o parte.
La rândul ei, şi Opoziţia ar trebui să evite tonurile groase şi sintagmele marţiale, chiar dacă în această campanie electorală are destule motive să se simtă frustrată şi nedreptăţită. Va fi, cu siguranță, o „a doua zi” şi pentru Moldova, când cei ce vor ajunge în parlament vor avea de negociat pentru a guverna. Demonizările de orice culoare îi îndepărtează pe competitorii electorali de la dezbaterea adevăratelor probleme care-i frământă pe oameni.
Incapabili să rezolve problemele interne, care în bună măsură li se datorează, comuniștii apelează la un truc vechi, încercat în istorie – reinventează dușmanul extern, care vrea să distrugă țara. „Patria e în primejdie!”, clamează gorniştii PCRM. Ei vor să inducă ideea că singura raţiune de a fi a Republicii Moldova este ura faţă de România, repudierea a tot ce sugerează comuniunea de limbă, istorie şi cultură a moldovenilor cu românii de peste Prut. Ura faţă de România, nicidecum fericirea şi libertatea locuitorilor Moldovei, deşi în orice ţară normală se ştie că nu oamenii sunt „pionii” statului, ci statul e făcut să servească interesele cetăţenilor, statul e un instrument, un mijloc, nu un scop în sine.
„Să oprim războiul politic!” – cu acest slogan s-a lansat în campania electorală Marian Lupu, fostă figură-emblematică a PCRM. Aşa este, Republica Moldova s-a transformat într-un veritabil poligon de luptă, doar că cei care îşi propun să oprească „războiul politic”, dacă vor să fie urmaţi, ar trebui să ne explice şi cine-l întreţine. Inocenţa discursului de „centru” al dlui Lupu, de parcă ar fi aparţinut unui neofit în politica moldoveană, nu are cum să-i facă pe oameni să uite că domnia sa a stat 8 ani de zile în barca Partidului Comunist. Și dacă s-a ajuns să vorbim de un „război politic”, Marian Lupu s-ar cuveni să-şi recunoască o parte de vină pentru declanşarea lui. Noul lider al PD afirmă că respinge ambele extreme – de stânga şi de dreapta. Însă pe scena politică moldoveană nu se vede decât o singură extremă – comuniştii, cei care în 8 ani de guvernare şi mai cu seamă în ultimele trei luni au învrăjbit diverse categorii de cetăţeni. Opoziţia liberală militează pentru respectarea legilor şi a libertăţilor garantate de Constituţie, pentru separarea puterilor în stat, pentru europenizarea Moldovei – sunt oare EXTREMISTE aceste obiective?
Nu am vrea să suspectăm de intenţii subversive proiectul politic al dlui Marian Lupu, nu am dori să credem că plecarea sa din PCRM are menirea să salveze pentru comunişti nişte voturi pe care aceştia, în mod direct, nu le mai pot atrage. Dimpotrivă, considerăm că gestul său de a se desprinde din angrenajul comunist a mai ştirbit din aura de invincibilitate a regimului. Însă dacă vrea să scape de suspiciuni, dacă vrea să capete credibilitate democratică, Marian Lupu e obligat să-şi precizeze atitudinea faţă de o serie de chestiuni principiale, să lase ambiguităţile de o parte.
La rândul ei, şi Opoziţia ar trebui să evite tonurile groase şi sintagmele marţiale, chiar dacă în această campanie electorală are destule motive să se simtă frustrată şi nedreptăţită. Va fi, cu siguranță, o „a doua zi” şi pentru Moldova, când cei ce vor ajunge în parlament vor avea de negociat pentru a guverna. Demonizările de orice culoare îi îndepărtează pe competitorii electorali de la dezbaterea adevăratelor probleme care-i frământă pe oameni.
