Linkuri accesibilitate

Reportaj EL în stînga Nistrului - satul Vasilievca, raionul Dubăsari


„Deputaţii trebuie să fie corecţi, să nu mintă oamenii, să ajute norodul că pentru dînşii votăm, pentru o ţară mai bună şi mai unită.”

Pînă la Vasilievca drumul îmi părea interminabil. Cu toate că făcusem numai 80 de kilometri, aveam senzaţia că demult trebuia să fi ajuns în Ucraina. Ca să mă conving în final că localitatea într-adevăr s-a aciuat chiar în preajma frontierei ucrainiene. Îmi părea dea dreptul incredibil faptul că localnicii se declară subordonaţi Chişinăului şi nu administraţiei transnistrene care deţine controlul asupra teritoriilor ce înconjoară satul aproape din toate părţile.

Aurica Pugaci
Dovada apartenenţei la teritoriul Moldovei era un afiş electoral pe care l-am zărit la magazinul din Vasilievca. Vînzătoarea Aurica Pugaci mi-a zis că l-ar fi primit de la un agitator electoral al unui partid din opoziţie: „ne informăn mai mult de la liderii de colhoz care împart afişe la “boxurile” cu pâine.” O săteancă îmi spune că află despre candidaţii electorali din vorbe schimbate cu vecinul, care la rîndu-i seară de seară ar sta în faţa televizorului. Ţin neapărat să îl cunosc pe acest cetăţean ahtiat după informaţii electorale, Alexandru Ursu şi îl surprind, fireşte, urmărind un program de ştiri. Omul se arată necăjit că are acces la o singură televiziune din Chişinău - Moldova1.

Alexandru Ursu: „de unde informaţii. Numai ce-i pe televizor, alta nimic! Acolo-i Urecheanu, Ghimpu şi Filat, cred că îs “drugi”. Promit pensii de o mie de Euro. De unde să îmi dea ei aceşti bani? Nu-i cred. Amu a apărut şi Marian Lupu. Nu ştiu ce va fi. Un deputat trebuie om deştept să fie, să aibă toate condiţiile de conducător.”
Alexandru Ursu


La Vasilievca în evidenţa administraţiei locale sînt peste 150 de alegători. Satul se subordonează Primăriei Cocieri. Ca să scoată un certificat sau, şi mai real, să participe şi ei la votare localnicii au de făcut un drum de 30 de km. Cu toate acestea, ei nu ratează niciun scrutin din R. Moldova. Şi pe 29 iulie nu vor sta pe gînduri: „Cum să nu ne ducem, dacă suntem cetăţeni ai R. Moldova? Dacă nu ne vor da autobuz, atunci vom pleca cu transportul nostru. Vrem ca deputaţii să facă ceva pentru lume, nu numai pentru dînşii, pentru buzunarul lor. La noi nu a venit un deputat să dee ceva ori să facă ceva. Cît de la raion ne ajută cu cîte un balon de gaz şi zicem “Sposibo”. Tare greu e aici. Suntem aici ca pe o insulă. Suntem ca un os în gît, ţinem graniţa Moldovei tocmai la Ucraina! La noi cel mai cunoscut e partidul comunist. Mai puţin cunoscuţi sunt liberalii, democraţii. Spun multe că vor face, dar după ce-i ales uită de promisiuni. Deputaţii trebuie să fie corecţi, să nu mintă oamenii, să ajute “norodul” că pentru dînşii votăm, pentru o ţară mai bună şi mai unită.”

Andrei Bolgari
Andrei Bolgari este unul dintre activiştii de la Vasilievca şi consilier local indepenedent în Primăria de la Cocieri: „Sătişorul e mititel, dar politica e mare parcă-i de un oraş. Ne ducem la votat pentru dînşii ca hoţii, prin tufişuri. Nu ne-au asigurat cu nimic! Dacă vreai să te alegă omul, trebuie aişti patru ani să-i lucrezi. Aşa cum învaţă copilul la şcoală, dacă se duce din clasa întîi şi învaţă bine, el nu se teme de examene. Dar dacă voi patru ani nu îi lucraţi, dar la urmă vreţi să vă voteze... Dar cine o să te voteze? Noi nu vrem ca azi să ne culcăm cetăţeni ai Moldovei, iar mîine să ne trezim cetăţeni transnistreni.”
XS
SM
MD
LG