In Lituania sunt peste o mie de moldoveni, dar cei care au obtinut cetatenia acelei tari, au renuntat la cetatenia Moldovei, intrucat legea de acolo nu permite dubla cetatenie. Stela Domnica, de ceva timp lucreaza la Vilnius. A votat si zice ca va mai vota, chiar si daca e o zi de munca.
Stela Domnica: Am fost la alegeri la 5 aprilie si voi merge si de aceasta data. Pentru ca alegerile sunt un nou inceput si speranta de a fi ceva mai bun.
Europa Libera: Ziceai ca ai fost la scrutinul precedent si ca vei merge si miercuri, 29 iulie sa participi la scrutin. Pentru ce vei vota?
Stela Domnica: Sincera sa fiu, nu sint sigura daca voturile noastre de peste hotare ajung la destinatie. Chiar ma duc sa pot compara rezultatele de acum cu cele de la alegerile din 5 aprilie, sa ma conving daca se adevereste sau nu fraudarea lor de catre comunisti. Si desigur ma voi prezenta la urna de vot pentru a putea vedea roadele efortului. Pentru ca eu vreau sa vad tara democrata in tot sensul cuvantului. Se zice ca revolutia se face usor in vorbe, in fapte, mai greu si niciodata in constiinta. Adica, in Moldova, oamenii ar trebui sa-si schimbe viziunea, sa nu mai traiasca cu teama, sa gandeasca in asa fel ca sa fie auziti si de cei care guverneaza. Mai exact sa se bucure de libertate, care e consfintita in constitutie si care la noi nu se respecta. Oameni buni, eu cand ma intorc uneori in Moldova ma simt oribil!
Europa Libera: Gasesti o diferenta intre calitatea clasei politice de acolo, din Lituania si cea care o are Republica Moldova?
Stela Domnica: E o mare diferenta. Aici politicienii sunt mai liberali, nici nu stiu cum sa le spun exact. Ei sunt pentru norod, ceea ce e si normal. Noi alegem guvernarea, puterea lucreaza pentru noi. Aici progresele dezvoltarii sint vizibile. Si lucrurile sunt transparente. Adica daca s-a spus ca au fost investite atatea sume in anumite domenii, se observa acest lucru. Vezi ca pentru copii s-a facut atat, pentru batrani atat, pentru studenti atat, adica totul se face pentru oamenii care stau aici, nu neaparat doar pentru cetatenii acestei tari, ci mai degraba pentru toata lumea care traieste in aceasta tara.
Europa Libera: Sa revenim la alegeri. Cum vezi viitorul Moldovei in urmatorii patru ani, cat va dura mandatul noului Legislativ de la Chisinau?
Stela Domnica: Este rationamentul care imi spune “Mama, mama, mama draga?!?”. Si mai este si speranta care ma duce la gandul ca trebuie sa fie totul bine. E o dilema. Sigur ca daca castiga opozitia, sa admitem, pentru ca majoritatea celor tineri asta doresc, si noi cei aflati in strainatate, ne dorim victoria opozitiei, dar nu cred ca vor fi tare mari schimbari. Pentru ca va trebui sa reconstruiasca ceea ce s-a ruinat, s-a pierdut. Si asta va lua mai mult timp decat asteptam. Este spus ca domina democratia, nu pare a fi. Ar trebui cat mai repede sa fie stabilit ce este si sa fie toti pe aceiasi unda. Pentru ca devierea opreste din atingerea scopului trasat.