Linkuri accesibilitate

Noul acord UE-Moldova va depinde de respectarea drepturilor alegătorilor


Monica Macovei
Monica Macovei

Interviu cu Monica Macovei, nominalizată la președinția Comisiei de cooperare UE-R. Moldova a Parlamentului European

Europa Libera: Actualul presedinte al Republicii Moldova vorbeste despre niste “stapani ai opozitiei liberale” si despre pericolul care ameninta statalitatea Republicii Moldova, cu referire clara la Romania. Cat de posibil este in Uniunea Europeana ca un stat sa atenteze la statalitatea altuia, chiar daca acesta nu este inca parte din spatiul comunitar, cum este cazul Moldovei?

Monica Macovei: Raspunsul este unul simplu: nu este posibil si nu este real.

Europa Libera: Cat de important este in acest moment pentru Parlamentul European si pentru Uniunea Europeana subiectul Moldova? A crescut interesul UE pentru această țară dupa evenimentele post electorale violente din aprilie ?

Monica Macovei: Parlamentul European si toate institutiile europene sunt interesate ca in Moldova, deci in Europa, sa fie democratie, sa fie respectate drepturile omului, sa existe desigur pace. Pentru ca PE si celelalte institutii europene doresc un spatiu european in care sa dezvolte democratia. In ceea ce priveste alte institutii europene, și probabil că vă referiți la Comisia Europeană, trebuie sa vedem si să ajutăm cele două instituții să încheie un nou acord de cooperare, un nou acord Comisia Europeană-R. Moldova. Se lucreaza la un nou acord, cel din 1998 a expirat și să sperăm că acest nou acord va conține acele obligații și acel ajutor în același timp pentru Moldova, pentru instaurarea democrației, pentru respectarea drepturilor omului. Continutul acestui acord va depinde de modul in care vor fi respectate drepturile alegatorilor, de legalitatea alegerilor.

Europa Libera: Romania sustine aspiratiile R. Moldova de a deveni la un moment dat membru al Uniunii Europene. Poate Uniunea Europeana accepta ca membru o tara aflata in mai toate studiile privind democratia, libertatea presei, pe ultimele locuri?

Monica Macovei: Integrarea in UE este un proces indelungat și Moldova este in Europa. Acest proces ajuta in primul rand tara candidata si oamenii din acea tara. Procesul de integrare in sine este un moment extraordinar pentru a se produce schimbari in scurt timp - deoarece cativa ani este un timp scurt - schimbari de mare folos pentru oameni: reforma in administratie, reforma în justiție, economie de piață, democratie, buna guvernare si multe altele, pentru care, altfel, istoria ar fi masurat 50-100 de ani. Asta imi doresc eu sa se intample si cu Moldova si cu Balcanii de Vest. Daca aceste schimbari se produc in mod real, tara se schimba iar integrarea devine un efect, cum să zic, simplu...

Europa Libera: Tehnic...

Monica Macovei: Da, simplu si clar prin aceste schimbari.

Europa Libera: Sunteti propunerea PPE, cel mai puternic grup din PE, pentru functia de presedinte al Delegatiei PE la Comisia de cooperare interparlamentara UE-Moldova si din cate stim toti jurnalistii care se ocupa de afaceri europene, doar un vot formal va mai desparte de preluarea in septembrie a aceastei functii. Ca fost ministru roman de justitie care a pus bazele instrumentelor anticoruptie in Romania va veti folosi de aceasta experienta in posibila dvs noua calitate? Cum, ce parghii aveti?

Monica Macovei: Sigur ca da, si aceasta experienta: adică, cum se face reforma in justitie sau cum se pun bazele luptei anticoruptie - ce anume trebuie facut ca sa nu ramanem in teorie, sigur ca stiu asta si voi folosi aceasta experienta.

Europa Libera: Din experienta dvs de avocat pentru drepturile omului care sunt cele mai grave probleme din Moldova din acest punct de vedere si ce trebuie facut pentru remedierea acestora?

Monica Macovei: In primul rînd, mă voi referi din nou la ultima rezolutie a Parlamentului European dupa alegerile din aprilie; am vazut cu totii ca au fost oameni arestati ilegal, in sensul ca demonstrau iar asta nu este un motiv de arestare, oameni care au disparut si nu se stie nimic despre ei, oameni care dupa ce au fost arestati au fost omorati. Deci e vorba de dreptul la viata, de dreptul de a nu fi supus torturii sau la un tratament degradant, de dreptul la exprimare. Sunt cazuri si de ziaristi a caror activitate a fost in mod brutal intrerupta. Aici toata lumea asteapta o ancheta. S-a intamplat ce s-a intamplat, institutiile europene asteapta o ancheta si rezultate, pedepsirea celor vinovati. Acest lucru trebuie sa fie facut de autoritatile moldovene. Trebuie o reforma a politiei si trebuie sa inceapa sa fie sanctionati cei care bat oameni. Este simplu. Va amintesc ca si in Romania, la inceputul anilor 90, politia era mult mai agresiva si isi continua obiceiurile de dinainte. Or aceste schimbari trebuie să fie făcute fara sa doresti sa intri in nici o organizatie, trebuie sa fie facute in sine, pentru binele oamenilor si schimbarea in bine a tarii. Aceste procese de integrare intr-o organizatie internațională ajută foarte mult. Plus că acea organizație, cum este cazul Uniunii Europene, te ajuta cu expertiza, te ajută financiar.
XS
SM
MD
LG