Linkuri accesibilitate

Primele opere de artă moldo-croate


Autori: Tonca Malekovic şi Ion Fisticanu

Între artiştii contemporani din Republica Moldova şi cei din Croaţia legăturile culturale sunt tot mai strînse. Nu numai că iau parte la aceleaşi manifestări, dar şi promovează proiecte comune. Există chiar şi parteneriate între organizaţiile de artă contemporană din cele două ţări. Astfel, de cîţiva ani încoace, unul dintre partenerii de bază ai asociaţiei chişinăuiene Oberliht este organizaţia de artă contemporană Vizura Aperta din Zagreb.

Cooperarea moldo-croată a continuat şi în acest an. În luna iulie la Chişinău au sosit două artiste din Zagreb care au creat lucrări de artă contemporană în cadrul proiectului Chioşc, iar în noiembrie o serie de artişti contemporani moldoveni vor merge în Croaţia, la invitaţia organizaţiei Vizura Aperta, unde vor prezenta arta contemporană moldovenească.

Cooperarea culturală moldo-croată nu înglobează, însă, doar nivelul instituţional, ci se extinde şi în plan artistic, după cum ne-a mărturisit Tonka MALEKOVIC care a inaugurat la Chişinău reşedinţele pentru artişti din cadrul proiectului Chioşc:

„Mai întîi, am găsit în catalogul proiectului Intervenţii, 3 pe care l-a realizat anul trecut asociaţia Oberliht, operele tînărului artist Ion Fisticanu care m-au impresionat atît de mult, încît mi-am zis că lucrări mai frumoase nu cred să existe. El nu făcea nimic altceva decît să construiască oraşe mici pe acoperişul casei lui. Erau foarte apropiate de stilul meu de-a lucra. Şi atunci eu i-am propus să colaborăm ca el să fie coautor al lucrării mele pe care aveam de gînd s-o fac la Chişinău.”

Astfel, au apărut şi primele opere de artă contemporană moldo-croate, avîndu-i drept autori pe Tonca Malekovic şi Ion Fisticanu.

Cei doi autori au creat o serie de lucrări comune reciclînd obiectele aruncate în obiecte de artă contemporană.

Se pare că alianţa artistică moldo-croată nu se va limita doar la aceste proiecte şi în viitorul apropiat vom asista la un dialog şi mai intens între producătorii de artă contemporană din Croaţia şi Republica Moldova.
XS
SM
MD
LG