Linkuri accesibilitate

Presa deconspiră versus LADO: nimic nu s-a schimbat în bine


Jurnal de Chisinau publica o ampla ancheta prin intermediu careia cauta sa deconspire felul in care mai multi actuali demnitari, candidati pe lista partidului de guvernamant, cauta sa-si camufleze conflictele de interese. “Interesul poarta fesul”, e titlul acestei investigatii, iar Jurnalul mai constata ca organele de drept se fac ca ploua. Timpul, la randu-i, scrie azi despre “Fabrica de milioane a lui Dodon”, invinuindu-l pe vicepremier de creare, la Institutul de Economie, Finante si Statistica a Academiei de Stiinte, a unei retele de nepotism, cu suflete moarte, care ar fi furat milioane din banii publici.

Iar Moldova Suverana, de cealalta parte, o tine una si buna – pentru toate relele e de vina Romania prin intermediul agentilor sai de influenta in Moldova. Cel vizat azi e presedintele Uniunii Jurnalistilor, Valeriu Saharneanu, pus sub dubla acuzatie: ca s-ar afla in solda presedintelui roman, Traian Basescu si ca ar fi nemultumit de faptul ca Moldova s-ar afla pe drumul cel bun.

Totodata, ne asigura Moldova Suverana, interesul conducerii tarii este asigurarea unui proces electoral transparent si democratic. E promisiunea pe care i-a afacut-o presedintele Vladimir Voronin sefului delegatiei OSCE de monitorizare a alegerilor, Petros Efthymiou.

Asta in timp ce, potrivit raportelor pe care le publica presa de opozitie, cel al LADOM de exemplu, “nu s-a schimbat nimic in bine”, in timp ce jurnalistii romani, acreditati si cu vizele in regula au fost retinuti ieri pret de cateva ceasuri pe aeroportul Chisinau, iar observatorii georgieni – intorsi din drum, nefiindu-le permisa intrarea in Republica Moldova, scrie Timpul, la fel cum in timp ce inalti ierarhi de la Mitropolia Moldovei fac propaganda in Biserica actualei Guvernari si in timp ce doua raporte independente constata ca listele electorale au ramas departe de perfectiune, mai scrie Timpul. Iar daca cititi Jurnal de Chisinau, puteti afla ca “specialistii confirma posibilitatea unei fraude cu buletine tratate chimic”.

“Campanie cu parul la Chisinau”, asa califica lupta electorala din Moldova ziarul bucurestean Ziua. “Uniunea Europeana mizeaza pe un presedinte reformist in Moldova”, sunt de parere la jurnalistii de la Romania Libera. De cine incearca inca o data sa scape basarabenii aflati daca cititi Adevarul. Iar cotidianul moscovit Kommersant, intr-un articol de sinteza, ca n-a fost in aceasta campanie din Moldova partid care n-ar fi chemat cetatenii sa-si apere patria. Daca nu ieseai pe afara si judecai numai dupa lozincile electorale ale concurentilor, puteai sa-ti faci impresia ca a inceput un razboi civil, constata Kommersant.

Pe aceeași temă

XS
SM
MD
LG