Linkuri accesibilitate

ENEMO renunţă la misiunea de monitorizare a alegerilor


Decizia a fost precedată de expulzarea sub motive puţin convingătoare a unui număr de observatori ENEMO

11 cetateni georgieni, membri ai Retelei Europene a Organizatiilor de Monitorizare a Alegerilor, au fost nevoiti sa faca drum intors, dupa ce ieri li s-a interzis accesul pe teritoriul RM pentru ca ar fi cercetati penal in tara lor de origine Georgia si ar reprezenta pericol pentru statul nostru. Comisia Electorala Centrala a refuzat sa-i acrediteze in calitate de observatori la alegerile anticipate pe cei 11, care nu sunt unicii membri ale ENEMO, carora li s-a refuzat acest lucru, dupa cum, sustin reprezentantii respectivei organizatii. Astfel, potrivit Retelei Europene a Organizatiilor de Monitorizare a Alegerilor, in cateva localitati din republica politia a incercat sa-i convinga pe membrii ENEMO neacreditati sa semneze declaratii prin care s-ar obliga sa paraseasca RM, ceea ce a determinat ENEMO sa renunte sa mai urmareasca alegerile de miine.

Reteaua Europeana a Organizatiilor de monitorizare a alegerilor a solicitat asistenta avocatului Constantin Tanase in incidentul cu cetatenii georgieni si cu alti membri ai organizatiei carora li s-a refuzat acreditarea fara a li se aduce la cunositinta explicatii rezonabile. Georgienii au fost expulzati inainte ca apararea sa reuseasca sa ia legatura cu ei.

Avocatul Tanase considera ca autoritatile moldovene au actionat abuziv: „Nu are nici unul dintre ei urmarire in tara de origine. Declar cu toata responsabilitatea, fiindca lor daca la timp li s-ar fi dat refuzul, pe 24 iulie, ei ar fi prezentat actele ca nu exista asemenea motivatie si respectiv ca ele sunt inventate. Lista a fost depusa la 20 iulie, refuzul a fost la 22 iulie. In doua zile SIS sau MAI au reusit sa verifice 80 de persoane din alte tari?! Asta e pur si simplu imposibil. Eu banuiesc ca se construieste versiunea deja sub concluzia formulata. Se pregateste revolutia, deci respectiv toti functionarii cauta spioni si vor sa-si adauge cate o steluta in piept pentru ca au gasit spioni straini si sa-si justifice existenta fie ca e vorba de persoane de la SIS sau MAI.”

Victor Chirila, expert la APE considera ca actiunile autoritatilor RM in privinta expulzarii cetatenilor georgieni sunt exagerate: „Imaginea noastra a RM ca o tara cu o democratie deschisa e din nou sifonata foarte mult. Dar mi se pare ca este o aberatie si o gafa a autoritatilor de la Chisinau. Daca sunt urmariti penal trebuia sa le refuze anume acelora care au urmarire penala, daca sunt niste ingrijorari fundamentate. Mi se pare un pic exagerata aceasta actiune a autoritatilor si mai ales a CEC.”

Alte persoane carora li s-a refuzat acreditarea au fost nevoite sa paraseasca RM, spune avocatul ConstantinTanase referindu-se la un incident ce s-a produs noaptea trecuta la Balti. Cinci persoane din Rusia si Belarus au fost vizitate, potrivit lui Tanase, noaptea de politie, si li s-a cerut sa semneze declaratii prin care sa se oblige sa paraseasca RM in 24 de ore. Persoanele somate de politie au parasit astazi Moldova refuzand sa semneze declaratiile cerute, spune avocatul Tanase. Potrivit aceleiasi surse si in alte raioane politia a actionat la fel in raport cu membri ai retelei ENEMO. Tanase s-a deplasat azi la baza de odihna din Vadul-lui-Voda, unde o echipa de politisti a descins ca sa ii determina pe voluntari de la ENEMO sa paraseasca RM in decursul zilei pe motiv ca nu au acreditare la CEC. Drept urmare, Reteaua Europeana a Organizatiilor de Monitorizare a Alegerilor, potrivit avocatului, renunta la misiunea de observare a alegerilor anticipate, dupa ce i s-au acceptat 53 de reprezentanti acreditati la CEC dintr-un total de 140 de cereri depuse.
XS
SM
MD
LG