Linkuri accesibilitate

Presa cu și fără nevoia de compromis


E vorba mai degraba despre rezultatul acestor alegeri, pe care presa da la Chisinau il trateaza (firesc deja) de pe pozitii diametral opuse.

Adica, in timp ce Moldova Suverana, bunaoara, ii acuza pe occidentali de ipocrizie si cauta sa ne convinga ca numai comunistii merita sa guverneze Moldova, atunci Jurnal de Chisinau vorbeste despre comunisti sau, mai exact, despre liderul lor, Vladimir Voronin, la trecut, ca despre omul care trebuie sa se retraga. Si nu oricum …

Dar, pe rand. Moldova Suverana scrie azi, mai intai, ca PCRM e pregatit pentru un dialog cu oponentii si nu s-ar treme nici sa ajunga in opozitie, dar, totodata, ne vorbeste despre ipcrizia si fatarnicia, „agresiva a institutiilor occidentale”, care n-ar vrea sa recunoasca victoria pe care, atentie, ar fi obtinut-o si de aceasta data comunistii si, mai mult decat atat, ar stimula financiar “societati civile nationale” care, „vor sa instaureze o dictatura a unei minoritati politice sau civile”. “Se refuza sa se ia in calcul faptul ca partidele din Opozitie au fost votate de catre o minoritate de alegatori in ciuda tuturor tehnologiilor infernale care le-au fost puse la dispozitie de catre atiti agenti generosi din exterior”, scrie ziarul. Moldova Suverana catalogheaza o eventua coalitie liberala drept „absurda” si „de scurta durata” si lasa destul de straveziu sa se inteleaga ca singurii care ar merita sa formeze un Guvern, fie si de coalitie, ar fi tot comunistii.

In Jurnal de Chisinau, Petru Bogatu constata mai intai ca, se pare, Vladimir Voronin vrea sa-si cumpere prea ieftin indulgenta. Pretul pe care ar fi de acord sa-l plateasca, potrivit lui Bogatu, liderul comunistilor moldoveni e demisia sa din toate functiiile. Avand in vedere ca partidele democratice nu dispun de cele 61 de voturi necesare pentru a alege un nou sef de stat, analistul de la Jurnal nu contesta nevoia unui compromis, chiar si cu comunistii. Nu cu orice pret insa, insista Bogatu. El se arata convins ca Voronin nu trebuie lasat sa plece de buna voie, cum s-a intamplat cu Eltin sau Sevarnadze, ci adus ca Slobodan Milosevici pentru a raspunde de toate crimele de care a fost acuzat in campanie pana si de fost lui coleg de partid, Marian Lupu.

Ce a asteptat si ce mai asteapta de la 29 iulie fostul ministru al Securitatii, Anatol Plugaru, puteti de asemenea afla din Jurnal de Chisinau.

De ce crede Moscova in lacrimile lui Lupu, e intrebarea la care incearca sa raspunda azi cotidianul romanesc Adevarul, pe cand directorul de la Ziua, Sorin Rosca Stanescu, afirma, fara drept de tagada, ca „Basescu a tradat Moldova”.
XS
SM
MD
LG