Linkuri accesibilitate

AIE: un transfer civilizat al puterii și interesele naționale în capul mesei


Valeriu Lazar
Valeriu Lazar

Interviu cu Valeriu Lazăr, fost ministru al economiei

In acest week-end cele patru partide de opoziţie, care au acumulat împreună cele mai multe voturi şi au intrat în Parlament, au anunţat oficial că au format o coaliţie pe care au numit-o „Alianţa pentru Integrare Europeană”. Partidul Liberal Democrat, Partidul Liberal, Alianţa „Moldova Noastră” şi Partidul Democrat au semnat sîmbătă şi acordul de constituire. Liderii acestor partide au anunţat că Alianţa are 5 priorităţi, dar ele nu se refră la impartirea functiilor între formatiuni. Astfel, principiile de baza ale Alianţei pentru Integrarea Europeana sunt restabilirea statului de drept, depăşirea crizei social economice si asigurarea cresterii economice, descentralizarea puterii si asigurarea autonomiei locale, reintegrarea teritoriala a Republicii Moldova, integrarea europeana si promovarea unei politici externe echilibrate. Liderii noii Alianţe au mai spus că semnarea acordului de constituire a viitoarei coalitii de guvernare marcheaza sfarsitul primei etape de negocieri. In cea de-a doua etapa urmeaza a fi negociate viitoarele candidaturi la functiile de sef al statului, presedinte al Parlamentului si premier. Abia după asta, coaliţia va trece la discutii cu Partidul Comunistilor pe tema alegerii unui nou sef al statului, pentru care este nevoie de 61 de voturi.
Deputatul comunist, Vladimir Ţurcan a declarat Europei Libere ca Partidul Comunistilor ar putea accepta un dialog cu opozitia pentru a sprijini un candidat comun, dar care să fie apolitic şi ar avea şi alte conditii, dar Ţurcan a evitat să ofere detalii. Cum vrea noua coaliţie parlamentară să aplice la modul practic obiectivele pe care şi le-a propus – vom discuta pe această temă cu deputatul democrat, Valeriu Lazăr, fost ministru la Economie
.

Elena Cioina: Domnule Lazăr, despre cum vor fi repartizate funcţiile aţi spus că ne veţi anunţa mai tîrziu, dar obiectivele noii guvernări sperăm că deja le-aţi hotărît. Care, la modul practic, sunt lucrurile ce le va întreprinde noul Guvern imediat ce va fi instalat?

Valeriu Lazăr: De fapt obiectivele derivă din însăşi denumirea acestei coaliţii. Pînă la urmă obiectivul nostru rămîne integrarea europeană şi avem de făcut foarte multe lucruri imediate şi pe termen mediu întru realizarea acestui obiectiv. Cred că primul lucru pe care trebuie să-l facem, cred că trebuie să asigurăm un transfer civilizat de putere, pentru că pînă la urmă, vă daţi seama, Partidul Comuniştilor urmează, într-o formulă sau alta, să treacă în opoziţie şi cred că Republica Moldova are nevoie să-şi consolideze imaginea unei ţări europene democratice şi astfel cred că, repet, un transfer de putere civilizat, astfel încît viitorii guvernanţi să-şi ia dosarele pe care le au în lucru într-o formulă constructivă, civilizată este un lucru absolut necesar.

Valeriu Caţer: Domnule Lazăr, dincolo de declaraţii frumoase, în plan economic, ce vreţi să faceţi ca să stăviliţi criza economică de exemplu?

Valeriu Lazăr
: Valeriu este un domeniu în care eu mă simt mai confortabil. Vreau să zic că primul lucru pe care trebuie să-l facem, trebuie să stabilizăm bugetul. Ceea ce vedem acum, vedem nişte acţiuni mai hazardate a responsabililor de blocul economic, fiindcă avem deja un deficit bugetar pe 7 luni de 2,5 miliarde de lei. Le-a reuşit, nu ştiu cum colegilor, să acumuleze doar în luna iulie jumătate de miliard de lei şi de fapt acest deficit îl acoperă în mare parte prin emiterea hîrtiilor de valoare de stat pe termen scurt. De fapt este un început de piramidă financiară şi în sensul acesta cred că vrem împreună cu colegii din viitorul Guvern dar şi din viitorul Parlament să facem o revizuire a bugetului în materie de aşteptări bugetare – venituri – cheltuieli astfel încît să stabilizăm bugetul, să găsim surse alternative de acoperire a acestui deficit bugetar.

Elena Cioina: Domnule Lazăr, acum cînd comuniştii sunt în vacanţă, o să puteţi guverna fără ei?

Valeriu Lazăr: Nu, dar nici nu avem de gînd să guvernăm fără ei, fiindcă pînă la urmă atîta timp cît nu vor fi create noile structuri ale puterii, respectiv organele de conducere ale Parlamentului, ulterior ale Guvernului, Guvernul actual îşi exercită, aşa cel puţin ar trebui s-o facă într-o manieră onestă şi profesionistă, să-şi ducă datoria pînă la capăt.

Valeriu Caţer: Domnule Lazăr, avînd la guvernare o alianţă formată din mai multe partide, aşa cum au mai fost în istoria puţină a R. Moldova, nu riscăm să ne înfundăm într-o veşnică criză de guvernare, aşa de exemplu, cum se întîmplă acum în Ucraina sau cum spun unii jurnalişti din presa apropiată puterii că a fost experienţa ADR-ului (Alianţa pentru Democraţie şi Reforme) din 99?

Valeriu Lazăr
: Valeriu, să ştii că mie îmi e mai lesne să fac o comparaţie. Eu am activat în Guvernul aşa numit al ADR-ului în 99. eram prim adjunct al ministrului de stat şi de fapt am fost prins direct în iureşul acestei guvernări. Eu cred că noi avem deja suficientă experienţă şi politică şi administrativă ca să nu repetăm greşelile ADR-ului, de ce nu, ele au fost. Dar prima comparaţie pe care aş vrea s-o fac, eu am văzut cum se guvernează în condiţii de alianţă şi am participat la guvernare atunci cînd a fost un singur partid. Da, atunci se discutat poate ceva mai mult, dar lucrurile erau mai echilibrate, adică nu se ajungea aici unde s-a ajuns. De fapt, în sensul acesta cred că nu există pericolul să avem discuţii interminabile. Sigur că în condiţii de aliante se discută mai mult. Eu zic să discutăm cu jumătate de oră mai mult şi să luăm nişte decizii mai echilibrate, mai corecte, decît le ia cineva unipersonal, autoritar, etc, nu intru în detalii. Lasă să …

Valeriu Caţer: Vreţi să faceţi o aluzie cumva la Preşedinţie?

Valeriu Lazăr: Vreau să fac o aluzie la Preşedinţie, fiindcă tot ce am avut în ultimii, cel puţin, 4-5 ani, nu am avut o formulă corectă de guvernare, atunci cînd preşedintele îşi are funcţiile lui, Guvernul are autonomia decizională necesară, de aceea cred că avem nevoie şi de un preşedinte puternic, dar avem nevoie ca niciodată şi de un Guvern puternic, miniştri care să aibă nivelul necesar de autonomie decizională şi în sensul acesta, eu cred şi repet, se regăsesc în actuala coaliţie mai multe persoane care au o experienţă în acest sens.

Valeriu Caţer: Domnule Lazăr, scuzaţi-mă, dar o să insist. N-o să vă întreb cine, dar vrem să ştim, vom avea un preşedinte membru de partid sau va fi cineva din afară, apolitic aşa cum insistă comuniştii?

Valeriu Lazăr
: Nu, eu zic că noi avem nevoie de nişte instituţii puternice şi nişte personalităţi puternice cu acoperire politică. De aceea, cu referire la premier, cu referire la Preşedinţie, eu cred că noi avem nevoie ca aceste persoane să aibă în spate suportul partidelor politice, de aceea eu cred că noi vom avea, să zic aşa, reprezentanţii partidelor politice, semnatarii acestei alianţe. Altă chestie este că rămîne de văzut dacă se va da curs iniţiativelor venite de la societatea civilă să fie o figură apolitică pe perioada mandatului, s-ar putea să fie o formulă, nu ştiu; cineva poate să-şi suspende statutul de membru de partid, dar este o chestie de discuţie. Pînă la urmă, cred că această coaliţie are nevoie de un suport politic quasi-total, mă refer în primul rînd la Guvern. De aceea, nu putem să facem experimente cu persoane fără suport politic.

Elena Cioina: Domnule Lazăr şi în cazul în care comuniştii nu acceptă această candidatură politică, de exemplu?

Valeriu Lazăr: Eu am certitudinea că comuniştii vor accepta o candidatură din partea coaliţiei, fiindcă sunt şi acolo oameni responsabili. Ei înţeleg foarte bine că în caz contrar ar rămîne ei cu preşedinte lor şi cu Guvernul lor la guvernare.

Valeriu Caţer: Aveţi cumva 8 prieteni în Partidul Comuniştilor?

Valeriu Lazăr: Nu le-aşi spune prieteni, dar cel puţin ştiu că există mulţi oameni acolo care înţeleg ce se întîmplă, au simţul realităţii şi sunt politicieni mai experimentaţi, de aceea ei ştiu foarte bine că dacă nu vor vota candidatura noastră, ar provoca anticipatele şi astfel ar rămîne ei la guvernare în această perioadă, adică la nivel de Executiv şi atunci cred că vor fi destul de raţionali şi vor înţelege care sunt realităţile politice şi vor pune în capul mesei interesul naţional, patriotismul de care cel puţin pretind că dau dovadă, fiindcă situaţia e delicată şi noi nu avem nevoie de lupte politice interminabile. Eu mizez, cel puţin, pe nivelul de realism politic al colegilor noştri din Partidul Comuniştilor.

Elena Cioina: Și în final, aş vrea să vă întreb, de ce ar trebui să fie fericiţi moldoveni că a cîştigat opoziţia aceste alegeri?

Valeriu Lazăr: Moldovenii ar trebui să fie fericiţi fiindcă pînă la urmă după 8 ani de guvernare comunistă am văzut că nu s-a mers într-acolo unde se dorea. De fapt, nu am avut integrare europeană, dar am avut mimarea anumitor reforme, de aceea, eu cred că noi putem să structurăm un Guvern destul de competent, profesionist, foarte bine intenţionat şi în sensul acesta să arătăm în cîţiva ani de zile că Moldova cu un mic efort şi o mică voinţă are toate şansele să avanseze în materie de integrare europeană, în plan practic oamenii trebuie să vadă că au nişte exponenţi la guvernare responsabili în primul rînd, care într-adevăr pun interesul naţional în capul locului, se gîndesc la salarii, la locurile de muncă şi nu la alte lucruri.
XS
SM
MD
LG